Wednesday, November 11, 2026
10 C
Bucharest

Rusia a bombardat sarcofagul centralei de la Cernobîl

Agenţia Internaţională pentru Energie Atomică a anunţat vineri că în cursul nopţii s-a auzit o explozie, urmată de un incendiu, la noul sarcofag care protejează rămăşiţele reactorului 4 al fostei centrale nucleare de la Cernobîl, din Ucraina, informează Reuters, potrivit Agerpres.

AIEA a transmis că personalul de securitate la incendiu şi vehicule au răspuns în câteva minute şi nu au fost raportate victime.

„Nivelurile de radiaţii din interior şi din exterior rămân normale şi stabile. AIEA continuă să monitorizeze situaţia”, a adăugat agenţia.

Pe rețelele sociale au apărut imagini cu momentul în care o dronă rusească lovește structura din jurul reactorului. Drona ar fi fost încărcată cu explozivi și a intrat în spațiul aerian ucrainean din direcția Belarusului spre nord.

Preşedintele ucrainean, Volodimir Zelenski, a denunţat vineri că o dronă rusă încărcată cu explozivi a avariat serios în cursul nopţii o structură care previne scurgerile de radiaţii la centrala nucleară de la Cernobîl, în nordul Ucrainei, şi că, deşi pagubele sunt semnificative, deocamdată nivelul radiaţiilor nu a crescut.

„Această structură de protecţie a fost construită de Ucraina împreună cu alte ţări din Europa şi din lume, împreună cu Statele Unite, împreună cu toţi cei care sunt angajaţi faţă de securitatea reală a umanităţii. Singura ţară din lume care atacă aceste infrastructuri, care ocupă centrale nucleare şi poartă război fără să ţină cont de consecinţe cât de cât, este Rusia”, a scris Zelenski pe platforma X

Preşedintele ucrainean a explicat că structura în cauză a fost avariată de atacul rusesc, impactul provocând un incendiu care între timp a fost stins.

 

Hot this week

PSD vrea să desființeze 26 de județe

PSD vrea să desființeze 26 de județe România ar putea...

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE România a...

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete de 10 ori mai scumpe

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete...

Când soarele se va stinge

Când soarele se va stinge Atunci când, inevitabil, Soarele își...

Încălzirea globală, semne catastrofale

Încălzirea globală, semne catastrofale Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica...

Topics

PSD vrea să desființeze 26 de județe

PSD vrea să desființeze 26 de județe România ar putea...

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE România a...

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete de 10 ori mai scumpe

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete...

Când soarele se va stinge

Când soarele se va stinge Atunci când, inevitabil, Soarele își...

Încălzirea globală, semne catastrofale

Încălzirea globală, semne catastrofale Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica...

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată Rusia s-a retras oficial...

Roxana Mînzatu : Comisia Europeană monitorizează Italia

Comisia Europeană a declarat că monitorizează decretul prin care...

Patru biopsii până la diagnostic, apoi o operație cu rezultate foarte bune

Patru biopsii până la diagnostic, apoi o operație cu...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img