Thursday, February 26, 2026
5.2 C
Bucharest

Rusia încearcă să construiască un scenariu de coșmar pentru toata Europa

Un deputat din partidul lui Vladimir Putin a propus un proiect de lege pentru anularea actului prin care fosta Uniune Sovietică a recunoscut independența Lituaniei, în 1991.

Asta ar insemna dorinta Moscovei de razboi cu NATO, prin anexarea-preluarea-invadarea Lituaniei de catre noul URSS, condus de Putin.

Evghenii Fiodorov este mebru în Duma de Stat din partea Partidului Rusia Unită, al președintelui Vladimir Putin. Lituania, țară membră a Uniunii Europene și NATO, și-a câștigat independența în 1918.

Subiectul a fost prezentat, la “Sinteza Zilei“, de Mihai Gâdea și l-am analizat :

Faptul că este vorba de un reprezentant al partidului lui Putin în Duma de Stat arată că Rusia continuă o politică extrem de periculoasă și anume aceea de a denunța și a nu mai respecta angajamentele internaționale la care este parte. Toată construcția, toată arhitectura diplomatică și de securitate pe care se bazează pacea mondială este în momentul acesta făcută praf fie de Vladimir Putin, fie de Serghei Lavrov, fie de deputați din Duma de Stat. În fiecare zi avem parte de astfel de elemente și ne întrebăm încotro se îndreaptă Rusia, mai poate fi ea predictibilă?

O țară plină de arme nucleare și o țară care în mod evident va avea probleme economice foarte mari și în urma sancțiunilor, dar și în urma pierderii războiului din Ucraina, ce surprize ne va oferi această țară, dacă noi nu vom mai putea apela la calea dialogului și a diplomației. Evident, ei încearcă să construiască pur și simplu un scenariu de coșmar – țările din Europa de Est sunt vizate pentru că în mintea rătăcită a lui Putin el crede că poate readuce influența Uniunii Sovietice așa cum a fost Tratatul de la Varșovia, inclusiv prin invazie sau prin război asupra țărilor din Europa de est.

https://www.antena3.ro/emisiuni/sinteza-zilei/radu-tudor-duma-de-stat-lituania-642420.html

#Rusia, #Putin, #razboi, #amenintare, #Lituania, #NATO, #analiza, #RaduTudor

Hot this week

Pensiile magistraților : joi ajunge decizia CCR la Cotroceni

Ultima oră : joi ajunge decizia CCR la Cotroceni Potrivit...

4 ani de război sângeros al Rusiei în Ucraina

4 ani de război sângeros al Rusiei în Ucraina https://www.youtube.com/watch?v=svPXWagcXXA

Bolojan ameninţă că va remania miniştri

Premierul Ilie Bolojan a transmis, luni, un avertisment dur...

București taxează turiștii de anul acesta

În 2026, turiștii care se cazează în București vor...

Lecţia Franţei : 100 milioane de turişti, 77 miliarde euro încasări

Franța a înregistrat anul trecut de 102 milioane de...

Topics

Pensiile magistraților : joi ajunge decizia CCR la Cotroceni

Ultima oră : joi ajunge decizia CCR la Cotroceni Potrivit...

4 ani de război sângeros al Rusiei în Ucraina

4 ani de război sângeros al Rusiei în Ucraina https://www.youtube.com/watch?v=svPXWagcXXA

Bolojan ameninţă că va remania miniştri

Premierul Ilie Bolojan a transmis, luni, un avertisment dur...

București taxează turiștii de anul acesta

În 2026, turiștii care se cazează în București vor...

Lecţia Franţei : 100 milioane de turişti, 77 miliarde euro încasări

Franța a înregistrat anul trecut de 102 milioane de...

În maxim 8 ani, AI atinge nivelul creierului uman

Directorul executiv al Google DeepMind, Demis Hassabis, a estimat, miercuri, la...

Zuckerberg, audiat în instanţă

Directorul general al Meta Platforms și fondatorul Facebook, Mark...

Rețelele rusești de recrutare a tinerilor africani

Rețelele rusești de recrutare a tinerilor africani All Eyes On...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img