Saturday, April 4, 2026
10.5 C
Bucharest

Rusia invadatoare se teme de apărarea NATO

Rusia invadatoare se teme de apărarea NATO.

După ce a invadat Ucraina, generând peste 300.000 morți și răniți, plus pagube de 500 miliarde de euro, Rusia războinică este deranjată de faptul că NATO își întărește apărarea la Marea Neagră.

Nu e nici o fărâmă de logică în manipularea rusă de la cel mai înalt nivel.

Iată :

Kremlinul a declarat joi că Rusia va considera orice planuri de a stabili o prezenţă permanentă în Marea Neagră a navelor de război ale NATO drept o ameninţare, dat fiind amestecul alianţei în războiul din Ucraina, informează Reuters.

Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a declarat că Rusia va lua toate măsurile pentru a-şi asigura securitatea.

“Desigur, prezenţa concentrată a navelor NATO – suntem atenţi la Bulgaria şi România, state riverane care sunt membre ale alianţei (NATO) – desigur, aceasta reprezintă, în special în actuala situaţie, o ameninţare suplimentară la adresa Rusiei. Desigur, Rusia va lua toate măsurile necesare pentru a-şi asigura securitatea”, le-a declarat Peskov reporterilor.

Separat, Kremlinul a comentat joi că promisiunile făcute de preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, de a crea “o adevărată Uniune Europeană a Apărării”, vorbesc despre dispoziţia Europei către militarizare şi confruntare.

Ursula von der Leyen a promis joi, în plenul Parlamentului European, că aceste eforturi vor include proiecte majore privind apărarea aeriană şi cibernetică.

Rusia a invadat 2 state riverane Mării Negre (Ucraina și Georgia) și ocupă ilegal un teritoriul al Republicii Moldova (Transnistria) aflat în proximitatea arealului Mării Negre.

Comportamentul istoric agresiv, repetatele invazii barbare și războaiele de tip imperial declanșate de Rusia de secole determină orice țară vecină sau proximă să/și dorească o apărare puternică sau să facă parte dintr-o alianță militară de succes.

Hot this week

Steaua, club cu mari probleme

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a prezentat joi concluziile controalelor...

Macron spune că Trump amenință stabilitatea în NATO

Șeful statului francez Emmanuel Macron i-a reproșat joi președintelui...

Europarlamentarul francez Rima Hassan, arestată pentru apologia terorismului

Eurodeputata franco-palestiniană Rima Hassan a fost plasată joi în...

Comisia Europeană salvează vinul franțuzesc

Comisia Europeană a anunțat miercuri că eliberează un sprijin...

186 miliarde de dolari, pierderea țărilor arabe în război

Războiul declanşat de atacuri aeriene comune ale Israelului şi...

Topics

2 aprilie, ziua ridicării drapelului României la Cartierul General al NATO

2 aprilie 2004. Acum 22 de ani, drapelul României...

170 de ani de la încheierea războiului Crimeei, moment crucial pentru România modernă

Războiul Crimeii (1853-1856), purtat între Rusia și puterile europene,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img