Monday, December 8, 2025
4.1 C
Bucharest

Rusia “va continua să încerce să destabilizeze” democraţiile occidentale

Preşedintele francez Emmanuel Macron a declarat sâmbătă că Rusia “va continua să încerce să destabilizeze” democraţiile occidentale amestecându-se în alegeri şi manipulând reţelele de socializare, informează France Presse.

“Cred că Rusia va continua să încerce să destabilizeze, fie prin actori privaţi, fie direct prin servicii, fie prin ‘proxies’ (intermediari – n.r.)”, a spus el la Conferinţa de Securitate de la Munchen.

“Ea va continua să fie un actor extrem de agresiv pe acest subiect în lunile următoare şi în anii următori în toate alegerile. Ea va încerca să aibă strategii de acest fel sau va avea actori” care vor acţiona în contul său, a adăugat el.

Emmanuel Macron a menţionat în trecere şi că aceste manipulări nu sunt doar apanajul Rusiei. “Actori conservatori ai ultra-dreptei americane s-au amestecat în alegeri din Europa”, a punctat el, făcând referire la susţinători ai preşedintelui Donald Trump.

“În faţa acestor atacuri, avem puţini anticorpi”, a recunoscut el. Este nevoie, în opinia sa, “de consolidarea apărării tehnologice şi a cooperării între serviciile” occidentale pentru a-i identifica pe responsabilii de aceste atacuri care rămân deseori anonime.

“Actori privaţi folosesc tehnologii de ‘deep fake’, manipulează, pătrund, difuzează informaţii cu foarte mare viteză de orice natură, fără trasabilitate, în sisteme democratice hipermediatizate unde totul se ştie imediat, cu un efect de emoţie şi de intimidare”, a mai declarat el.

În legătură cu acest subiect, dar şi cu altele, Europa trebuie să aibă un dialog cu Rusia, care să ducă la “strategii de dezescaladare” şi la o “transparenţă comună”, a pledat Macron, a cărui politică de apropiere de Moscova stârneşte multe îngrijorări în Europa, în special în Est.

“Nu sunt prorus, nu sunt antirus, sunt proeuropean!”, a spus el.

În ceea ce priveşte oferta de dialog cu Moscova, “ceea ce eu am propus nu a fost să spunem: ‘dintr-odată lucrurile se vor schimba, veţi vedea, haideţi să ne îmbrăţişăm'”, a explicat şeful statului francez.

“Suntem exigenţi, nu cedăm nimic din principiile noastre, dar am relansat dialogul, care va lua timp. Sm relansat un dialog strategic pentru că astăzi situaţia în care ne aflăm este cea mai rea”, a adăugat el.

În privinţa conflictului ucrainean, sancţiunile europene împotriva Rusiei, suspectată că îi susţine pe separatiştii din estul ţării, “nu au schimbat absolut nimic”, a precizat el, adăugând că el “nu va propune totuşi ridicarea lor”.

“Sancţiunile noastre şi contrasancţiunile (ruseşti) ne costă cel puţin la fel de mult pe noi europenii pe cât îi costă pe ruşi, pentru un rezultat care nu este pozitiv”, a mai declarat el potrivit Agerpres.

 

Hot this week

Semnificația victoriei PNL în București

O scurtă analiză a votului de la #Bucuresti : 1....

Situaţia e albastră. Cu galben

Surpriză în alegerile pentru Primăria Generală a Capitalei. După ora...

Sociolog : rezultatele votului de până acum nu confirmă

CEO-ul Avangarde, sociologul Marius Pieleanu, ne-a oferit primele date din...

O țară NATO se dotează cu rachete israeliene PULS

Legislatorii greci au aprobat joi seară achiziționarea a 36...

Războiul Rusiei în Marea Neagră creşte preţul mondial la cereale

Riscul escaladării tensiunilor în Marea Neagră și achizițiile prudente...

Topics

Semnificația victoriei PNL în București

O scurtă analiză a votului de la #Bucuresti : 1....

Situaţia e albastră. Cu galben

Surpriză în alegerile pentru Primăria Generală a Capitalei. După ora...

Sociolog : rezultatele votului de până acum nu confirmă

CEO-ul Avangarde, sociologul Marius Pieleanu, ne-a oferit primele date din...

O țară NATO se dotează cu rachete israeliene PULS

Legislatorii greci au aprobat joi seară achiziționarea a 36...

Războiul Rusiei în Marea Neagră creşte preţul mondial la cereale

Riscul escaladării tensiunilor în Marea Neagră și achizițiile prudente...

Pentru ce se pregăteşte Germania, din punct de vedere militar?

Germania continuă înarmarea. Sistemul Arrow 3, conceput pentru a...

Macron : SUA ar putea să trădeze Ucraina

Președintele francez Emmanuel Macron a avertizat într-o convorbire telefonică...

UE interzice gazul rusesc din septembrie 2027

Parlamentul European și Consiliul au convenit să interzică gazul...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img