Curtea de Apel Bucureşti a constatat calitatea de colaborator al Securităţii pentru Traian Băsescu. Decizia poate fi atacată. Fostul preşedinte Traian Băsescu a anunţat, vineri, că va contesta sentinţa Curţii de Apel Bucureşti, afirmând că ceea ce a făcut el nu poate fi etichetat ca fiind colaborare cu Securitateamai ”Este vorba despre documente din Institutul de Marină, iar instituţia care se ocupa de noi erau Contrainformaţiile militare despre care, recunosc, că la 21 de ani habar nu aveam că sunt parte a Securităţii”, susţine fostul şef al statului.

”Admite acţiunea. Constată calitatea de colaborator al Securităţii în privinţa pârâtului Băsescu Traian”, este sentinţa pronunţată, vineri, de Curtea de Apel Bucureti. 

Decizia nu este definitivă şi poate fi atacată cu recurs, în termen de 15 zile de la comunicare. 

”Recursul se depune la C.A.B.-S a-VIII-a C.A.F. Pronunţarea se face prin punerea soluţiei la dispoziţia părţilor prin mijlocirea grefei instanţei, azi, 20.09.2019, conform art. 396 alin. 2 din Codul de procedură civilă”, a mai transmis Curtea de Apel Bucureşti. 

La ultimul termen, în 5 septembrie, Băsescu a reluat afirmaţiile conform cărora nu a colaborat cu fosta Securitate.

Dosarul în care CNSAS cere constatatea calităţii de colaborator a lui Băsescu a fost înregistrat la sfârşitul lunii mai, la Curtea de Apel Bucureşti. Colegiul CNSAS a aprobat Nota de constatare care conţine descrierea documentelor găsite în diverse dosare despre Traian Băsescu, copii ale notelor informative, atât olografe, cât şi cele redactate de ofiţerul de Securitate în urma discuţiilor cu ”sursa”, istoricul dosarului şi corespondenţa dintre diverse instituţii.

De la momentul depunerii dosarului, în presă au apărut numeroase documente referitoare la colaborarea lui Băsescu cu Securitatea, inclusiv nume ale celor despre care ar fi dat infiormări sub numele de cod Petrov.

Fostul preşedinte Traian Băsescu a declarat că nu există un angajament semnat de el nici în dosarul inscripţionat cu numele său şi nici pe microfilmul dosarului. De asemenea, nici în dosar şi nici pe microfilm nu există documente scrise de el sau chitanţe care să reprezinte plăţi efectuate de fosta Securitate către el şi prin care s-ar fi putut atesta calitatea de colaborator. El a negat că ar fi dat Securităţii informaţii sub numele Petrov.

PS1 : Am dat indicii clare inca din 2006 privind existenta unui dosar de colaborator al Securitatii pentru Traian Basescu. A fost un urias efort al favoritilor de atunci al lui Basescu sa-i ascunda dosarul prin arhivele Securitatii. Au reusit pana anul trecut, cand SRI-ul condus de Hellvig l-a gasit si l-a trimis la CNSAS, conform legii.

PS 2 : TB e puroiul politic ce a readus politia politica de tip comunist in societatea romaneasca, sprijinit de unelte cu practici staliniste. Toti cei care au mintit, abuzat si incalcat legea ca el, vor avea aceeasi soarta. Mai devreme sau mai tarziu !

3 COMMENTS

  1. Eu as intreba o pe.d na Mona Musca ce parere are.
    De asemenea, cat de.valida a fost presedintia, daca nu a indeplinit conditiile legale pentru a fi presedinte?

  2. Nu văd nici o diferență între Băsescu și Voiculescu.
    CNSAS a dovedit că au colaborat cu SECURITATEA.

Leave a Reply to OviCancel reply