Medicul Virgil Musta de la Spitalul de Boli Infecţioase ”Victor Babeş” din Timişoara, cel care a vindecat peste 500 de persoane de coronavirus, face un apel către români să trateze lucrurile cât mai echilibrat şi în continuare să respecte regulile precum distanţarea şi purtarea măştii în spaţiile închise. ”Este absolut normal să continuăm etapele de relaxare a măsurilor, dar cu cap, pentru că o explozie incontrolabilă a numărului de cazuri ne poate readuce rapid în situaţia pe care am reuşit să o evităm acum 2-3 luni”, afirmă medicul.
”Nu se poate să avem o memorie aşa de scurtă! Haideţi să privim şi să tratăm lucrurile şi faptele cât mai echilibrat, aşa cum am încercat să fac de fiecare dată, pe toată perioada de până acum a acestei pandemii. 15 iunie devine o nouă bornă, un nou pas în procesul de revenire spre normalitate. Răbdarea multora pare să nu mai existe, iar teoriile vehiculate tot mai mult legate de inexistenţa virusului alimentează dorinţa unora de a nu mai respecta regulile minime rămase în vigoare (mască şi distanţare în spaţii închise, precum şi spălarea regulată a mâinilor). Nu se poate să avem o memorie aşa de scurtă! Faptul că în România evoluţia pandemiei a rămas sub control şi s-a reuşit evitarea unei catastrofe, nu ne dă dreptul să uităm perioada din martie –aprilie în care Italia, Spania şi alte ţări aveau spitalele total depăşite, secţiile de terapie intensivă pline, iar oamenii contaminaţi mureau pe capete pentru că mulţi nu mai aveau loc în spitale. Aceasta a fost o realitate ce nu poate fi negată, cei care şi-au pierdut pe cei dragi în acele zile sunt mulţi şi sunt reali. Sigur că majoritatea celor care au facut forme grave erau persoane în vârstă sau cu alte boli, dar aceste persoane, pentru că s-au îmbolnăvit multe în acelaşi timp, cu forme severe, au ajuns să facă imposibilă tratarea tuturor celor care aveau nevoie de îngrijire specială la ATI, iar acest lucru a condus la un număr mare de decese atunci”, a scris medicul Virgil Musta pe Facebook.
Doctorul spune că România a luat măsurile dure la timp petru a evita contaminarea în masă.
”Pentru că am avut <norocul> unui decalaj de câteva săptămâni, la noi s-au luat rapid măsuri dure, dar s-a dovedit că nu am ajuns în situaţia acelor ţări, mult mai bine puse la punct medical decât noi. Adică s-a evitat contaminarea în masă, într-un interval scurt de timp, în special în rândurile persoanelor cu risc. Am vrut să reamintesc aceste lucruri, pentru a nu uita de unde am plecat şi de ce s-au luat măsurile frustrante pentru toată lumea. Din punct de vedere economic, dar nu numai, este absolut normal să continuăm etapele de relaxare a măsurilor, dar cu cap, pentru că o explozie incontrolabilă a numărului de cazuri ne poate readuce rapid în situaţia pe care am reuşit să o evităm acum 2-3 luni”, mai scrie Musta.
Medicul timişorean mai consideră că ”relaxarea măsurilor trebuie dublată obligatoriu de responsabilitatea personală a fiecăruia dintre noi”.
”Masca şi distanţa în spaţii închise, precum şi spălarea mâinilor nu sunt măsuri greu de pus în practică, iar ele trebuie respectate în continuare. Se observă o creştere a numărului de cazuri în ultimile zile. Era de aşteptat o anumită creştere. Nu trebuie sa ne speriem, nu trebuie sa intram în panica. Tot ce trebuie să facem este să rămânem responsabili în respectarea celor de mai sus pentru că astfel această creştere poate rămâne controlabilă, iar anumite focare vor putea fi izolate, prin măsuri speciale locale sau sectoriale. Dacă acest lucru nu se va întâmpla, creşterea exponenţială observată acum câteva luni în Italia (dau mereu acest exemplu şi pentru că avem mulţi români care au legătură directă cu această ţară greu încercată), dar şi mai recent în Brazilia, India şi alte ţări se va putea întâmpla şi la noi, iar acest lucru ar impune din nou măsuri foarte dure”, consideră medicul de la Timişoara.
Virgil Musta a subliniat că în Timişoara numărul cazurilor de infecţii cu noul coronavirus este unul mic şi îndeamnă românii să fie responsabili, în continuare.
”Sunt foarte bucuros că până acum majoritatea românilor au înţeles corect situaţia (chiar dacă au fost şi sunt tot timpul tot felul de teorii ale conspiraţiei) şi am speranţa că înţeleg corect şi acum şi că se vor comporta ca atare pe mai departe. Timisoara stă bine, iar în ultimele zile nu am avut decat 1-2 cazuri. Haideţi sa continuăm să fim responsabili, atât în Timişoara, cât şi în restul ţării, pentru că astfel măsurile de relaxare vor continua şi poate încetul cu încetul viaţa va reveni la normal. Adevarat, o nouă normalitate, în care trebuie să ţinem cont de anumite reguli. Vă mulţumesc pentru efortul depus până acum, cât şi pentru înţelegere, solidaritate şi responsabilitate, de care ştiu că veţi da dovadă şi în continuare. Sunt câştigurile noastre principale pentru <noua normalitate>”, şi-a încheiat Musta scrisoarea.
La Timişoara, duminică se află internaţi în Spitalul de Boli Infecţioase doar 7 pacienţi cu coronavirus. De la debutul pandemiei şi până în prezent, în judeţul Timiş au fost înregistrate 511 cazuri.
Azi a mai murit un medic roman de SARS cov 2.
Cred ca ar trebui mediatizat mai mult ca sunt multe cadre medicale infectate, decedate, precum si experienta celor ce au trecut prin boala.
Dar daca”influencerii’ ca CTP cu “expertiza” in psihologie feminina, actrita C.Tanase in epidemiologie sau O.Steer in virusologie reusesc sa convinga publicul mai bine ca dr.Musta…