Tuesday, March 17, 2026
7.7 C
Bucharest

Scandal urias cu interceptari ilegale, la Atena

Comisia de anchetă a Parlamentului European privind programele malware (PEGA) i-a cerut vineri guvernului grec să procedeze la ”o anchetă urgentă şi aprofundată” cu privire la scandalul interceptărilor ilegale, o afacere care în ultimele luni a marcat climatul politic din Grecia, relatează AFP.

”Această afacere trebuie să facă obiectul unei anchete de o manieră urgentă şi aprofundată înainte de alegerile naţionale de anul viitor”, a susţinut eurodeputata olandeză Sophie in’t Veld, raportor pe acest dosar, într-o conferinţă de presă.

Guvernul conservator condus de Kyriakos Mitsotakis se află sub o presiune enormă după dezvăluirile privitoare la supravegherea de către serviciile naţionale de securitate (EYP) a lui Nikos Androulakis, un eurodeputat devenit lider al opoziţiei socialiste KINAL-PASOK, al treilea partid parlamentar ca mărime.

Acest scandal a dus, printre altele, la două demisii din rândul colaboratorilor premierului Kyriakos Mitsotakis – cea a şefului EYP Panagiotis Kontoleon şi cea a secretarului general al cabinetului prim-ministrului, Grigoris Dimitriadis.

Nikos Androulakis, care a fost ales lider al KINAL-PASOK în decembrie 2021, a declarat că a aflat că EYP i-a ascultat convorbirile la sfârşitul anului 2021.

O delegaţie formată din zece eurodeputaţi, printre care olandezi, belgieni, spanioli, francezi, greci şi italieni, au avut în ultimele două zile, la Atena, întrevederi cu oficialităţi guvernamentale, jurnalişti şi ONG-uri, în cadrul unei investigaţii a PEGA pe acest dosar.

”Multe dintre întrebările noastre au rămas fără răspuns”, a declarat preşedintele PEGA, eurodeputatul Jeroen Leanaers, într-o conferinţă de presă la parlamentul grec.

Eurodeputaţii au criticat ancheta desfăşurată până acum de majoritatea guvernamentală de la Atena care, în timpul activităţii unei recente comisii parlamentare constituite special pentru acest caz, ”a blocat mărturiile unor personalităţi-cheie”, printre care reprezentanţi ai companiei Intellexa care, potrivit presei, comercializat software-ul Predator în Grecia.

Ancheta realizată de jurnalişti de investigaţie greci a arătat că această companie avea ”legături” cu guvernul, în special cu Grigoris Dimitriadis.

Guvernul de la Atena a negat până acum ”utilizarea de sofware-uri ilegale”, subliniind că ”statul nu a folosit niciodată acest gen de programe”.

De partea sa, opoziţia de stânga a acuzat constant guvernul că doreşte ”să vadă muşamalizat acest scandal”, mai ales după ”eşecul” din septembrie al comisiei parlamentare de a convoca ”responsabilii aflaţi la originea acestei afaceri”, scrie Agerpres.

Hot this week

Rachete supersonice chinezești pe avioane de luptă rusești, în coasta Scutului NATO de la Deveselu

În contextul celor 2 războaie ce implică indirect Europa...

Avertismentul Comandantului Suprem al Forțelor NATO ce privește și România

Avertismentul Comandantului Suprem al Forțelor NATO ce privește și...

Analysis: How Romania responds to a missile threat from Iran

Analysis: How #Romania responds to a missile threat from...

Clanul Khamenei, vile de sute de milioane de euro la Londra prin interpuși

Noul lider suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, ar fi...

Eșec politic major al partidelor coaliției

Eșec politic major al partidelor din coaliție. PSD, PNL și...

Topics

Avertismentul Comandantului Suprem al Forțelor NATO ce privește și România

Avertismentul Comandantului Suprem al Forțelor NATO ce privește și...

Analysis: How Romania responds to a missile threat from Iran

Analysis: How #Romania responds to a missile threat from...

Clanul Khamenei, vile de sute de milioane de euro la Londra prin interpuși

Noul lider suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, ar fi...

Eșec politic major al partidelor coaliției

Eșec politic major al partidelor din coaliție. PSD, PNL și...

Antena3.ro : dezvăluiri despre proiectul militar american X-76

Americanii dezvoltă o aeronavă militară revoluționară: X-76 va combina...

UE avertizează : Bienala de la Veneția va fi sancționată

Uniunea Europeană va impune sancțiuni dacă Bienala de la...

Operată pentru a doua oară de hernie de disc, după 20 de ani

Operată pentru a doua oară de hernie de disc,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img