Tuesday, June 16, 2026
18.2 C
Bucharest

Scenarii FMI cu Euro si Leul romanesc

Intensificarea puternică a crizei din zona euro, cu probabilitate medie de materializare, ar avea un impact major asupra României, fiind posibilă o scădere economică de 5% şi o depreciere a leului cu 15-20%, avertizează experţii FMI. FMI vede cinci riscuri importante pentru România: agravarea crizei din zona euro şi accelerarea dezintermedierii de către grupurile bancare străine, ambele cu probabilitate medie de materializare, dar cu impact ridicat; o reacţie negativă a populaţiei şi politicienilor faţă de reforme şi accesarea de fonduri UE sub aşteptări, care au şanse ridicate de realizare; blocarea accesului la pieţele financiare, cu şanse mici şi efect mediu.

Experienta 2008-2010…

“România are legături comerciale şi financiare puternice cu membrii zonei euro. Exporturile către Germania, Italia şi Franţa formează circa 40% din exporturile totale, iar sistemul bancar este în mare parte controlat de bănci din zona euro. Împrumuturile denominate în valută formează aproximativ 60% din creditele către sectorul privat”, notează FMI într-un raport publicat marţi. Luând în calcul experienţa din 2008-2010, ar fi posibilă o scădere economică de 5%, în timp ce o depreciere de 15-20% a cursului de schimb ar afecta puternic portofoliile băncilor. În cazul agravării puternice a crizei euro, România ar putea avea nevoie de lichiditate de urgenţă şi ar putea fi necesară accesarea programului cu FMI. România a avut o creştere economică de 7,3% în 2008, urmată de o contracţie severă, de 6,6% anul următor, ca urmare a crizei financiare, şi o scădere de 1,6% în 2010. Anul trecut, PIB a crescut cu 2,5%, susţinut evoluţia bună a agriculturii.

In urmatorii ani, scenariul se infirma : suntem pe crestere

Pentru anul în curs, Fondul estimează un avans de 1,4%, urmat de o accelerare la 2,5% anul urmtor. Criza a lăsat “urme adânci” în economia românească, iar creşterea potenţială a PIB va avea nevoie de timp pentru a-şi reveni. Experţii Fondului estimează o creştere potenţială sub 2% până în 2014 şi o accelerare treptată până la 3,1% în 2017. Nivelurile de 5-6% de dinaintea crizei vor fi dificil de atins în absenţa unor reforme majore, care să aducă în piaţa muncii mai multe persoane şi să atragă investiţii. FMI a revizuit estimarea pentru creşterea potenţială a PIB de la 2% la 1,4% pentru acest an şi de la 2,9% la 1,8% pentru anul următor. În 2014, creşterea potenţială s-ar situa la 2,2%, la 2,7% în 2015, 2,9% în 2016 şi 3,1% în 2017. Impactul unei accelerări a dezintermedierii financiare a marilor bănci străine din România ar fi ridicat, creditarea s-ar prăbuşi, trăgând în jos investiţiile şi consumul, iar împrumuturile neperformante ar avansa puternic. De asemenea, presiunea pe cursul de schimb s-ar intensifica, iar situaţia financiară a instituţiilor de credit s-ar deteriora. Consolidarea băncilor ar putea necesita lichiditate de urgenţă, iar, într-un caz extrem, ar putea deveni necesară chiar o intervenţie pentru susţinerea băncilor, dacă deponenţii îşi pierd încrederea în instituţiile individuale de credit.

Hot this week

Să nu dramatizăm vestea proastă care vine de la Washington

Să nu dramatizăm vestea proastă care vine de la...

Tehnologia mini-reactoarelor nucleare prinde viteză

Start-upul american Antares a testat cu succes primul său...

Şefa FMI : şocurile mondiale vor continua

Directorul general al Fondului Monetar Internațional (FMI), Kristalina Georgieva,...

Franța și Germania abandonează proiectul avionului de luptă comun

Franța și Germania au abandonat după ani de pregătiri...

Fostul ataşat militar al Italiei la Moscova fondează un partid pro-rus, extremist, antioccidental

Noul partid de extremă dreapta al lui Roberto Vannacci,...

Topics

Să nu dramatizăm vestea proastă care vine de la Washington

Să nu dramatizăm vestea proastă care vine de la...

Tehnologia mini-reactoarelor nucleare prinde viteză

Start-upul american Antares a testat cu succes primul său...

Şefa FMI : şocurile mondiale vor continua

Directorul general al Fondului Monetar Internațional (FMI), Kristalina Georgieva,...

Franța și Germania abandonează proiectul avionului de luptă comun

Franța și Germania au abandonat după ani de pregătiri...

PET-CT PSMA: investigația care poate schimba traseul terapeutic în cancerul de prostată

PET-CT PSMA: investigația care poate schimba traseul terapeutic în...

DIGI impune clienţilor preţuri mai mari şi în euro

Compania de cablu tv DIGI, deţinută de RCS-RDS, a...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img
Articolul precedent
Articolul următor