Sunday, September 20, 2026
21.9 C
Bucharest

Se umflă Dunărea

Debitul maxim prognozat al Dunării la intrarea în ţară va fi de 7.900 – 8.000 mc/s, în intervalul 29-30 septembrie şi, pe baza informaţiilor actuale, nu se prognozează posibilitatea apariţiei unor probleme deosebite ca urmare a propagării viiturilor pe sectorul românesc, a anunţat, luni, Administraţia Naţională Apele Române (ANAR).

“Pe baza ultimelor date din bazinul Dunării, a estimărilor prognostice şi a informaţiilor suplimentare primite în urma consultărilor avute cu experţii de la Centrele Naţionale de Prognoze Hidrologice din Ungaria şi Serbia, a precipitaţiilor prognozate pentru următoarea perioadă, precum şi a modificării atenuării acestei viituri în zonele natural inundabile, în amonte de Bogojevo, atenuare care va fi mult mai importantă faţă de condiţiile anterioare (ca urmare a reducerii semnificative a debitului maxim şi a volumului undei de viitură), se actualizează prognoza valorilor maxime pe Dunăre la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) după cum urmează: debit maxim prognozat 7900 – 8000 mc/s, în intervalul 29-30 septembrie 2024. Aceste prognoze hidrologice se vor actualiza în continuare zilnic, cu anticipare de 7 zile, în cadrul buletinului hidrologic elaborat în cadrul INHGA. Menţionăm că sectorul Dunării aval Gruia este apărat împotriva inundaţiilor prin lucrări de îndiguire. Pe baza informaţiilor actuale nu se prognozează posibilitatea apariţiei unor probleme deosebite ca urmare a propagării viiturilor pe sectorul românesc al Dunării, dar este necesară în continuare o monitorizare atentă a evoluţiei situaţiei hidrometeorologice în bazinul Dunării, amonte de intrarea în ţară”, precizează ANAR într-o postare pe pagina sa de Facebook.

Debitul pe Dunăre la intrarea în ţară (secţiunea Baziaş) în intervalul 22 – 23 septembrie a fost în creştere, având valoarea de 6.200 mc/s, care se situează peste media multianuală a lunii septembrie (3.800 mc/s).

Debitul Dunării la Budapesta are luni o valoare de 6.920 mc/s, iar valoarea maximă înregistrată la această viitură a fost de 8.200 mc/s, în data de 21 septembrie 2024, cu 500 mc/s mai puţin faţă de prognozele iniţiale de valori maxime pentru secţiunea Budapesta, care indicau o valoare de 8.700 mc/s, conform datelor centralizate de Institutul Naţional de Hidrologie şi Gospodărire a Apelor (sub autoritatea Apelor Române).

Ministrul Mediului, Mircea Fechet, împreună cu experţi de la Apele Române şi reprezentanţi ai Departamentului pentru Situaţii de Urgenţă, survolează, începând de luni, cu un elicopter, zonele din ţară în care riscul de inundaţii este mai mare, scrie Agerpres.

Digul din zona Rast – #Bistreț nu mai este punct critic! Am inspectat astăzi și acest punct din județul Dolj, grav afectat în timpul inundațiilor din 2006, când aproximativ 22.000 de hectare de pământ și mai multe localități au fost inundate.
Digul a fost consolidat, însă am venit aici pentru a vedea de la înălțime, pentru o privire de ansamblu, care este starea lui acum, să ne asigurăm că nu este posibil să se repete scenariul din 2006.
Din câte m-au informat colegii mei de la #ABA Apele Române Jiu, în ultima perioadă, Sistemul de Gospodărire a Apelor Dolj, formațiile de lucru Dunăre-Bistreț și #Dunăre – Nedeia au continuat lucrările de prevenție și întreținere a acestor zone și în altele din aria lor de activitate.
Am primit asigurări de la specialiștii #ANAR că digul va rezista sută la sută pe această secțiune. Putem spune că nu mai este punct critic, spune ministrul Fechet.

Hot this week

România, campioana inflației din UE

România se află pe primul loc în Uniunea Europeană...

Va fi arestat fostul comisar european Dimitris Avramopoulos?

Parlamentul Greciei a ridicat joi imunitatea unuia dintre foştii...

Bolt vrea 25.000 mașini robot în Europa

Platforma de car-sharing Bolt intenționează să introducă în circulație...

Armata Poloneză se întărește cu 300.000 de rezerviști și recruți

Guvernul polonez intenționează să convoace în 2027 peste 300.000...

Anevrismul de aortă, o afecțiune care poate evolua fără simptome

Anevrismul de aortă, o afecțiune care poate evolua fără...

Topics

România, campioana inflației din UE

România se află pe primul loc în Uniunea Europeană...

Va fi arestat fostul comisar european Dimitris Avramopoulos?

Parlamentul Greciei a ridicat joi imunitatea unuia dintre foştii...

Bolt vrea 25.000 mașini robot în Europa

Platforma de car-sharing Bolt intenționează să introducă în circulație...

Armata Poloneză se întărește cu 300.000 de rezerviști și recruți

Guvernul polonez intenționează să convoace în 2027 peste 300.000...

Anevrismul de aortă, o afecțiune care poate evolua fără simptome

Anevrismul de aortă, o afecțiune care poate evolua fără...

Încă un general rus decorat de Putin, eliminat de apărarea Ucrainei

Un general-maior rus, decorat de Putin cu doar două...

Antena3.ro : 5000 de euro să te muți pe o insulă din Grecia

Grecia oferă 5.000 de euro pe an celor care...

Spionajul Chinei a creat peștele-robot

China a prezentat un robot subacvatic foarte realist, în...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img