Thursday, October 22, 2026
13.9 C
Bucharest

Secretarul General al NATO : Rusia generează 40.000 victime pe lună în Ucraina

Alianţa Nord-Atlantică va rămâne ”unită” şi ”puternică” indiferent de rezultatul alegerilor prezidenţiale din Franţa, prevăzute în primăvara lui 2027, apreciază joi secretarul general al NATO Mark Rutte, relatează AFP.

“Alegerile (prezidenţiale) din Franţa vor avea loc în mai (…) şi, încă o dată, indiferent de rezultatul lor, NATO va fi aici, va rămâne unită, va rămâne puternică”, a dat asigurări Mark Rutte în cadrul unei dezbateri, la Berlin, alături de ministrul german de Externe Johann Wadephul, scrie news.ro.

“Am toată încrederea că, indiferent care va fi persoana aleasă în orice alegeri, ea va menţine direcţia asupra elementelor-cheie care sunt investiţii în apărare, asigurarea că Ucraina nu pierde acest război” şi întărirea ei înaintea unor eventuale negocieri de pace, a adăugat el.

Ipoteza unei victorii a extremei drepte în alegerile prezidenţiale din Franţa îi îngrijorează pe aliaţii din NATO.

Mulţi dintre ei se tem, între altele, de o reducere a susţinerii Ucrainei de către Franţa şi de o atitudine mai conciliantă faţă de Kremlin.

Întrebat despre ameninţările reprezentate de către Rusia, Mark Rutte a avertizat împotriva oricărei “naivităţi”.

“Nu putem să fim naivi în acest subiect. Vă rog, ştiu că veţi avea mereu oameni care să vă spună că «o, dacă staţi de vorbă cu Putin, se va întâmpla aşa şi pe dincolo». Este vorba despre un lucru pe termen lung. Există o ameninţare. Nu putem să fim naivi”, a tunat şeful olandez al NATO, scrie news.ro.

https://www.antena3.ro/externe/mark-rutte-il-contrazice-pe-trump-care-anuntase-ca-putin-vrea-sa-ajunga-la-o-intelegere-nu-putem-fi-naivi-cand-vine-vorba-de-rusia-802772.html

În schimb, Rutte a arătat că „atacurile brutale ale Rusiei asupra Ucrainei sunt necruțătoare” și că, în ciuda pierderilor mari suferite de armata rusă – peste 40.000 de militari uciși sau răniți în fiecare lună – Putin nu dă semne că ar vrea să încheie războiul din Ucraina.

Hot this week

Nicuşor Dan : manipularea informațională și interferența străină pot influența procese electorale

Președintele României, Nicușor Dan, a transmis miercuri, 21 octombrie...

NATO : vom întări apărarea la Marea Neagră

Statele membre NATO vor desfășura în regiunea Mării Negre...

SRI : Ludovic Orban, iresponsabil şi suburban

Serviciul Român de Informații (SRI) a calificat drept „iresponsabile”...

Extremiştii din Parlamentul European, vizaţi de percheziţii

Mai multe percheziţii au avut loc miercuri la Parlamentul...

Şocant! Omul lui Trump către Putin : “Sunteţi un umanist”

Steve Witkoff, emisarul lui Trump trimis miercuri la Sankt...

Topics

Planul NATO în caz de atac al Rusiei

Planul NATO în caz de atac al Rusiei   5 dispute...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img