Monday, October 12, 2026
15.6 C
Bucharest

Secretarul General Rutte : Rusia şi China, atacuri cibernetice şi sabotaje pe spaţiul NATO

Alianţa Nord-Atlantică îşi va intensifica schimbul de informaţii şi îşi va îmbunătăţi protecţia infrastructurilor critice în faţa actelor “ostile” de sabotaj din partea Rusiei şi Chinei asupra statelor aliate, a declarat marţi Secretarul General al NATO, Mark Rutte, citat de Reuters.

“În ultimii ani, Rusia şi China au încercat să destabilizeze naţiunile noastre prin acte de sabotaj, atacuri cibernetice, dezinformare şi şantaj energetic pentru a ne intimida”, a declarat Rutte presei.

“Ţările membre NATO vor continua să fie unite pentru a face faţă acestor ameninţări printr-o serie de măsuri, printre care un schimb mai intens de informaţii şi o protecţie mai bună a infrastructurilor critice”, a afirmat el.

Se aşteaptă ca reuniunea miniştrilor de externe din cadrul NATO săptămâna aceasta la Bruxelles să elaboreze noi strategii de combatere a ameninţărilor hibride, un termen care acoperă propaganda, interferenţa politică, înşelătoria, sabotarea infrastructurilor-cheie şi alte tactici care depăşesc domeniul militar convenţional.

“Se duce o campanie hibridă susţinută, continuă şi zilnică împotriva aliaţilor NATO”, a declarat marţi presei un înalt oficial din cadrul Alianţei Nord-Atlantice.

Acest responsabil, care s-a exprimat sub rezerva anonimatului, a subliniat “un apetit în creştere al Rusiei pentru risc atunci când vine vorba de sabotaj în scopul provocării de daune fizice şi de ameninţări pentru viaţa oamenilor în interiorul ţărilor noastre”.

Responsabili occidentali din domeniul securităţii au declarat că incendiile de la depozitele de curierat din Marea Britanie, Germania şi Polonia din iulie au făcut parte dintr-o tentativă a Rusiei de a testa posibilitatea organizării unui complot în scopul declanşării unor explozii pe zborurile de marfă către SUA.

Ţările europene continuă să investigheze dacă secţionarea a două cabluri de telecomunicaţii cu fibră optică în Marea Baltică în noiembrie, unul care leagă Finlanda de Germania şi celălalt care leagă Suedia de Lituania, a fost un act de sabotaj.

Rusia a respins numeroasele acuzaţii de implicare în acte hibride, notează Reuters.

“Este de-a dreptul absurd să continui să dai vina pe Rusia pentru orice, fără niciun motiv”, a declarat luna trecută purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, întrebat despre secţionarea cablurilor din Marea Baltică.

De asemenea, China a respins ca nefondate acuzaţiile Germaniei potrivit cărora Beijingul s-ar afla în spatele unui atac cibernetic asupra unei agenţii guvernamentale germane în 2021.

Potrivit unor responsabili occidentali, Alianţa Nord Atlantică se confruntă cu o adevărată provocare atunci când vine vorba de a se pune de acord cu privire la modul de a răspunde atacurilor suspecte, dat fiind faptul că unele dintre ţările membre se tem de escaladarea tensiunilor cu Rusia, scrie Agerpres.

 

https://www.antena3.ro/externe/ce-spune-mark-rutte-despre-alegerile-din-romania-si-candidatul-anti-nato-calin-georgescu-729556.html

Hot this week

Ancheta RFI : măicuţele lui Putin bântuie prin Franţa

De mai mulți ani, în bisericile și catedralele franceze...

Omenirea trăieşte 100% pe datorie

Datoria publică mondială se apropie de nivelurile înregistrate după...

Germania riscă să fie implicată într-un conflict violent cu Rusia

Germania riscă să intre într-un conflict violent pe măsură...

UE riscă să ajungă “bolnavul lumii”

Timpul se scurge pentru implementarea de către Uniunea Europeană...

Investigația care arată cât de extinsă este o boală gravă a bărbatului

Investigația care arată cât de extinsă este o boală...

Topics

Ancheta RFI : măicuţele lui Putin bântuie prin Franţa

De mai mulți ani, în bisericile și catedralele franceze...

Omenirea trăieşte 100% pe datorie

Datoria publică mondială se apropie de nivelurile înregistrate după...

Germania riscă să fie implicată într-un conflict violent cu Rusia

Germania riscă să intre într-un conflict violent pe măsură...

UE riscă să ajungă “bolnavul lumii”

Timpul se scurge pentru implementarea de către Uniunea Europeană...

Investigația care arată cât de extinsă este o boală gravă a bărbatului

Investigația care arată cât de extinsă este o boală...

”Rusia a început deja războiul pe care Europa refuză să-l vadă”

”Războiul din umbră al Rusiei cu Europa intră într-o...

Două mari scandaluri îl vizează pe George Simion. Va fi eliminat din fruntea AUR?

Două mari scandaluri îl vizează pe George Simion. Va...

Franța își întărește capacitatea nucleară militară

Președintele francez, Emmanuel Macron, a asistat marți dimineața la...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img