Sunday, November 1, 2026
8.8 C
Bucharest

Sefa FMI : “Frustrările create de globalizare”

Liderii mondiali trebuie să gestioneze mai bine frustrările provocate de faptul că globalizarea nu a reuşit să ofere beneficii care să fie distribuite tuturor, a afirmat marţi directorul general al Fondului Monetar Internaţional, Christine Lagarde, într-un discurs rostit la Toronto.

Deşi în ultimii 70 de ani lumea s-a bucurat de un progres economic fără precedent, transformarea a provocat dislocări şi dificultăţi. Creşterea inegalităţilor în privinţa averii, veniturilor şi oportunităţilor în multe state s-au adăugat unui curent de opinie susţinut de persoanele nemulţumite, mai ales în ţările industrializate, unde unii cetăţeni simt că pierd controlul, că sistemul este într-un fel împotriva lor, a explicat Christine Lagarde.

Istoria a arătat că închiderea frontierelor şi sporirea protecţionismului nu reprezintă o soluţie. În schimb, statele trebuie să extindă beneficiile deschiderii şi integrării, în timp ce trebuie să ia măsuri pentru a atenua efectele secundare. Trebuie să facem ca globalizarea să funcţioneze pentru toţi, a declarat şeful FMI.

Guvernele pot ajuta prin crearea unei baze solide de creştere economică şi politici fiscale necesare pentru a juca un rol mai important. De asemenea, statele trebuie să-şi extindă eforturile de sprijinire a angajaţilor slab calificaţi şi să întărească măsurile de asistenţă socială, a apreciat Christine Lagarde.

De asemenea, oficialul FMI a încurajat statele să-şi dubleze eforturile de extindere a comerţului, avertizând că există un risc sporit provocat de politicienii care vor să ajungă în funcţii, promiţând o abordare dură în relaţiile comerciale externe, prin tarife punitive sau alte restricţii comerciale.

Candidatul republican la Casa Albă, Donald Trump, a promis să impună tarife la bunurile importate pentru a-i proteja pe angajaţii americani, o abordare care, susţine FMI, ar putea de fapt să afecteze economia SUA, scrie Agerpres.

Hot this week

Atenție la pericolele de Black Friday

Atenție la pericolele de Black Friday Directoratul Național de Securitate...

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

UE realizează cu greu că importurile din China distrug producția europeană

Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare...

Franța reclamă imixtiuni străine în stimularea revoltelor

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut că...

Cum recunoști rapid un AVC și de ce este important ajutorul medical de urgență

Cum recunoști rapid un AVC și de ce este...

Topics

Atenție la pericolele de Black Friday

Atenție la pericolele de Black Friday Directoratul Național de Securitate...

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

UE realizează cu greu că importurile din China distrug producția europeană

Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare...

Franța reclamă imixtiuni străine în stimularea revoltelor

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut că...

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe Afirmațiile făcute...

România nu apare în clasamentul european cu cele mai prietenoase orașe

România nu apare în clasamentul european cu cele mai...

Franța abrogă Codul Negru

Franța abrogă Codul Negru Parlamentul a abrogat în mod simbolic,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img