Cu exceptia nuantelor de un populism absolut respingator in retorica sa orbanist-salvinista in legatura cu strainii, Dragnea a atins un subiect real si dureros. Mafia importurilor de legume-fruncte, in special din zona Turcia-Orient genereaza cateva sute de milioane de euro bani negri in Romania. De care se bucura unele gulere albe. Actualul Guvern are tot ce-i trebuie sa-i starpeasca pe contrabandisti. O vor face? Vom vedea.

Preşedintele PSD, Liviu Dragnea, a transmis miercuri un avertisment autorităţilor de resort să realizeze ‘un sistem’ prin care în România să nu mai intre fructe şi legume de contrabandă.

‘Transmit un ultim avertisment celor de la Autoritatea Sanitar Veterinară, celor de la Protecţia Consumatorului, Antifrauda şi Vămile: Dacă într-un timp foarte scurt nu vor reuşi să realizeze un sistem prin care în România să nu mai intre marfă de contrabandă, mă refer în special la legume şi fructe, dacă nu vor fi in stare să analizeze fiecare fruct şi fiecare legumă, să nu mai intre ceva nesănătos, atunci mai bine să plece acasă sau de unde au venit. Trebuie să încetăm să reuşim să nu mai existe în România acest standard dublu – şi anume roşiile bune se păstrează pentru ţările din vest, iar în România vin roşiile proaste şi nesănătoase. Şi e valabil pentru orice legumă sau fruct care intră în această ţară’, a declarat Dragnea în judeţul Giurgiu.

Potrivit acestuia, ‘românii merită mai mult’. ‘Şi pentru asta, o să facem absolut tot ceea ce este necesar cu cei care sunt în funcţii acum sau cu ceilalţi care vor veni după ei, dacă cei care sunt în funcţii acum nu înţeleg care este uriaşa lor responsabilitate la care s-au angajat’, a adăugat liderul PSD.

Liviu Dragnea a arătat că producătorii români ‘sunt călcaţi în picioare’ şi se întreabă dacă şi cei care aduc legume din alte ţări sunt controlaţi la fel ca fermierii români.

‘Există condiţii total împotriva producătorilor români la hipermarketuri. Îmi spunea de exemplu că sunt trei TIR-uri de produse româneşti în parcare la hipermarketuri şi sute de TIR-uri străine. Adică, efectiv producătorii români sunt călcaţi în picioare în ţara lor. (…) Am auzit, şi pe bună dreptate, cei de la hipermarketuri vin şi controlează tot lanţul de producţie, de la solar până când ajunge roşia pe raft, dar întrebarea mea este – TIR-urile care vin de afară sunt controlate la fel, de la origine până când ajung pe raft pe masa românilor? Pentru că toată lumea se plânge de calitatea proastă şi de faptul că nu sunt sănătoase. Pe ei îi costa ambalatul cepei mai mult decât era ceapa străină în raft la preţ. Cu cât achiziţionează străinii şi importatorii ceapa sau legumele şi fructele pe care le aduc în România? Le controlează cineva?’, a arătat Dragnea.

Liderul PSD a mai anunţat că i-a cerut ministrului Agriculturii să mărească suma alocată pentru programul de tomate, pentru a acoperi lunile în care nu se produc roşii.

‘Eu i-am spus ministrului Agriculturii şi spun şi acum public că acest program pe care l-am iniţiat pentru tomate e bun, a produs rezultatele scontate, avem peste 90.000 de tone în plus în 2018, 60.000 de tone în plus în 2017, 16.000 de fermieri care s-au înscris, dar i-am cerut să realizeze şi să prezinte într-un foarte scurt timp un program agresiv de sprijin pentru producătorii români, în special pentru tomate. I-am spus să vină cu propuneri de a mări suma pentru a putea acoperi lunile, cele cinci luni, de toamnă-iarnă care nu sunt acoperite cu tomate româneşti. Aici este o variantă simplă, nu e complicată, solarii sau polietilenă dublă, cu strat de aer, putem să subvenţionăm achiziţia de centrale, putem să mărim sumele alocate pe hectarul de tomate pentru cei care le încălzesc’, a mai spus Dragnea.

PS : Ceea ce nu stie presedintele PSD Liviu Dragnea (sau stie si atunci e si mai neplacut) este ca legumele si fructele din spatiul UE au TRASABILITATE. Daca inca n-a aflat, ii explica “Nea Petrica”. Buba uriasa la importurile de legume-fructe o reprezinta spatiul oriental (Turcia, Orientul Mijlociu, China). Unde nu exista standarde si controlalele ANSVSA au descoperit de sute de ori nivel de pesticide urias. Dar da bine in context populist antieuropean sa-i pui pe toti in aceeasi oala si sa injuri strainii. Falsul nationalism ce se naste vizeaza in primul rand distrugerea vocatiei si apartenentei noastre europene. Asta e scopul. O spune unul care merge saptamanal la supermarket si cumpara in egala masura produse romanesti si din alte tari UE. Ma simt roman si european, sprijin agricultura romaneasca performanta si respect aceleasi produse din tari cu traditie in Europa.

5 COMMENTS

  1. Oare ( de exemplu ) ,de ce nu cumpar iarna rosii aduse din spatiul UE ( chipurile controlate ) ….de cele din de la Bosfor incolo ,nici nu mai aduc aminte ? Raspuns: toate nu au gust,stau in bucatarie( nu frigider) cu luna si parca sunt culese acuma !!!.P.S.: candvad de exemplu paspunile alea ” mastodont” ,automat imi piere pofta si cheful de a le cumpara !( de gust nici nu mai aducem vorba)

  2. Extraordinar, exceptional, produsele din spatiul UE au TRASABILITATE! Asta e ceea ce ar trebui sa ne incante si sa ne ajunga, ca au trasabilitate?Trasabilitatea ar trebui sa tina cumva loc si de gust? Ar trebui sa stearga dublul standard dovedit dintre produsele trimise in Romania fata de cele comercializate in tarile din Vest?

    • stai linistit ca si alea produse in Romania in sere moderne au acelasi gust(de sapun).sunt crescute tot pe “pat de nuca de cocos” si udate la radacina cu amestecul minune(apa+ ingrasaminte chimice).si au aceeasi valoare nutritiva(adica deloc).am vazut la tv un reportaj despre o astfel de sera(undeva prin ardeal).complet izolata si automatizata,polenizarea o faceau bondari importati in cutii speciale din olanda!!

  3. Are un presedinte al Camerei Deputatilor in atributii destituirea unor sefi de institutii ?
    Are in atributii sa i ceara unui ministru sa ” mareasca suma alocata”( de zici ca e a lui de acasa) ? Sau acestea sunt in atributiile guvernului ?
    Sau “tatucii ” trebuie sa controleze tot…

Leave a Reply