Friday, May 9, 2025
15.6 C
Bucharest

Seful PPE, porno fara frontiere

base si daul

Preşedintele partidului conservator european Joseph Daul a lăudat marţi avantajele unei Europe unite, afirmând că vizionarea unor filme pornografice era mult mai complicată în perioada frontierelor şi monedelor naţionale, relatează AFP.
Într-un interviu pentru cotidianul Les Derni?res Nouvelles d’Alsace (DNA), preşedintele Partidului Popular European (PPE, conservator) revine asupra principalelor momente ale angajării sale politice, evocând întâlniri pe care le-a avut cu preşedinţii Barack Obama şi Vladimir Putin.
Răspunzând unei întrebări referitoare la modul de a-i convinge pe alegători să participe în alegerile europene de la 25 mai, Daul – care a crescut în Alsacia, la câţiva kilometri de frontiera germană – îşi evocă tinereţea, într-o perioadă în care europenii erau supuşi unor controale la frontieră şi nu dispuneau de o monedă unică.
“Atunci când primesc grupuri de vizitatori tineri (la Parlamentul European) care îmi spun că Europa nu serveşte la nimic, le vorbesc despre protecţia mediului, securitatea alimentară”, a declarat deputatul, în vârstă de 67 de ani.
“Iar apoi le spun că la vârsta lor, la 18 ani, când voiam să merg la Kehl”, un oraş de fontieră care se învecinează cu Strasbourgul, “pentru a vedea filme porno, care erau interzise în Franţa, îmi lua uneori două ore şi jumătate să trec prin vamă! Ajungeam la cinema şi filmul era terminat!”.
“Iar o dată din două îmi uitam portofelul cu mărci! Când le spui asemenea lucruri tinerilor, înţeleg imediat la ce serveşte Europa”, conchide Daul.
Deputatul francez, care prezidează din 2007 principalul grup politic din cadrul PE, nu candidează pentru un nou mandat în mai.
El intenţionează să se consacre întru totul preşedinţiei PPE, funcţie în care a fost ales în noiembrie.
Formatiunile politice romanesti ce sunt afiliate la PPE sunt PDL, PMP si UDMR.

 

 

Hot this week

Războiul India – Pakistan, 125 de avioane de luptă în aer

Lupta de miercuri dintre avioanele de luptă pakistaneze și...

Analiza la zi privind invazia Rusiei în Ucraina şi impactul asupra securităţii României

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (6 mai, ora 22:32) - Emisiunea:...

Concorde, monument istoric

Rachida Dati, ministra franceză a Culturii, a anunţat că...

O navă spațială din epoca sovietică se va prăbuşi pe Pământ

O navă spațială din epoca sovietică, care nu a...

Teorie fabuloasă despre pămânurile rare

Pământurile rare 'nu sunt rare, singura provocare este separarea...

Topics

Războiul India – Pakistan, 125 de avioane de luptă în aer

Lupta de miercuri dintre avioanele de luptă pakistaneze și...

Analiza la zi privind invazia Rusiei în Ucraina şi impactul asupra securităţii României

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (6 mai, ora 22:32) - Emisiunea:...

Concorde, monument istoric

Rachida Dati, ministra franceză a Culturii, a anunţat că...

O navă spațială din epoca sovietică se va prăbuşi pe Pământ

O navă spațială din epoca sovietică, care nu a...

Teorie fabuloasă despre pămânurile rare

Pământurile rare 'nu sunt rare, singura provocare este separarea...

Primul Ferrari electric

Primul Ferrari electric Constructorul auto italian Ferrari va demara procesul...

Procedură avansată de radioterapie externă

Procedură avansată de radioterapie externă Progresele realizate în tratamentul pacientului...

Simion : OMV a adus bunăstare în România

Candidatul partidului AUR la alegerile prezidențiale, George Simion, a...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img