Saturday, November 14, 2026
6.1 C
Bucharest

Semnele unei noi crize economice?

Semnul unei noi crize economice? Sau doar un foc de paie? E totusi cea mai mare cadere a bursei americane intr-o singura zi din toata istoria !

Acţiunile companiilor americane au scăzut puternic luni, în continuarea unei şedinţe proaste de la sfârşitul săptămânii trecute, în condiţiile în care investitorii se grăbesc să iasă de pe acţiuni, aşteptându-se la creşteri de dobânzi determinate de majorarea inflaţiei.

Indicele S&P 500 a avut cea mai proastă zi din ultimii şase ani. Indicele bursier Dow Jones a scăzut cu 1.175 de puncte, până la 24.345 de puncte, trecând printr-o scădere de mai mult de 1.500 de puncte în cursul şedinţei de tranzacţionare.

Bursa de la Bucureşti a deschis marţi pe roşu, continuând scăderile de ieri, în linie cu pieţele internaţionale, indicele principal, BET, marcand un minus de 3,23% la ora 10.00.

La randul lui, BET-FI înregistra un declin de 3,50%, iar BET-NG de 3,65%.

Cea mai mare scădere a fost înregistrată de Transgaz,  cu un minus de  2,04%, urmată de Transelectrica, cu minus 1,52% şi BRD cu 1,51%.

Bursele europene au deschis cu cea mai mare scădere din ultimele 20 de luni, indicele Stoxx 600 având un declin de 2,6%.

Toate grupurile industriale sunt pe roşu. După o performanţă foarte bună la debutul lui 2018, cei mai mulţi indici de referinţă europeni şi-au şters toate câştigurile de anul acesta, într-o cursă de scăderi care pare să se extindă în a şaptea zi.

 

Ministrul Finantelor, Eugen Teodorovici, a declarat, marti, ca scaderea pietelor bursiere internationale nu ne afecteaza, iar imprumutul de doua miliarde de euro luat recent de tara noastra de pe pietele externe “arata foarte clar interesul investitorilor fata de piata din Romania”, transmite news.ro.

Hot this week

Majoritatea francezilor votează extremiști

Alegerile prezidențiale din Franța par să fie acaparate de...

Ce perturbări va aduce vortexul polar

Ce perturbări va aduce vortexul polar Experții în climatologie au...

Cum ajută tehnologiile moderne la diagnosticarea și tratarea unei boli grave a bărbaților

Cum ajută tehnologiile moderne la diagnosticarea și tratarea unei...

PSD vrea să desființeze 26 de județe

PSD vrea să desființeze 26 de județe România ar putea...

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE România a...

Topics

Majoritatea francezilor votează extremiști

Alegerile prezidențiale din Franța par să fie acaparate de...

Ce perturbări va aduce vortexul polar

Ce perturbări va aduce vortexul polar Experții în climatologie au...

Cum ajută tehnologiile moderne la diagnosticarea și tratarea unei boli grave a bărbaților

Cum ajută tehnologiile moderne la diagnosticarea și tratarea unei...

PSD vrea să desființeze 26 de județe

PSD vrea să desființeze 26 de județe România ar putea...

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE România a...

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete de 10 ori mai scumpe

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete...

Când soarele se va stinge

Când soarele se va stinge Atunci când, inevitabil, Soarele își...

Încălzirea globală, semne catastrofale

Încălzirea globală, semne catastrofale Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img