Wednesday, October 14, 2026
9.4 C
Bucharest

Senator USR, coleg cu ministrul Transporturilor Miruţă : “Nu mai cumpăraţi bilete TAROM, va intra în faliment”

Senatorul USR Cristian Ghinea a declarat, la podcastul „Comunitatea liberală”, că Tarom va da faliment în șase luni, nu mai poate fi salvat de stat, iar sfatul său este să nu se mai cumpere bilete la această companie mai mult de două luni.

„Sfatul meu e să nu cumpărați bilet la TAROM mai mult de două luni. Situația by default e că nu mai are bani să funcționeze”, a spus Ghinea.

Sindicatul Unit TAROM (SUT) consideră iresponsabilă afirmația potrivit căreia compania aeriană ar urma să intre în faliment în următoarele șase luni, precum și recomandarea adresată pasagerilor de a nu cumpăra bilete la operatorul aerian național pentru perioade mai mari de două luni, susținând că astfel de declarații pot afecta vânzările și încrederea.

‘Este iresponsabil să anunți falimentul TAROM și, în același timp, să le spui pasagerilor să nu mai cumpere bilete. Sindicatul Unit TAROM a luat astăzi act de declarațiile senatorului Cristian Ghinea, cel care a făcut și renumitul PNRR, potrivit cărora TAROM ar urma să intre în faliment în următoarele șase luni, precum și de recomandarea făcută public pasagerilor de a nu cumpăra bilete TAROM pentru perioade mai mari de două luni, la fel cum un alt om politic doamna vicepremier Oana Gheorghiu anunța închiderea TAROM în 30 aprilie 2026. Nu contestăm dreptul nimănui de a critica TAROM, managementul companiei sau modul în care a fost pus în aplicare planul de restructurare. Noi înșine am făcut-o în repetate rânduri și am atras atenția asupra problemelor existente, uneori mult mai ferm decât au făcut-o cei care astăzi vorbesc despre faliment. Dar una este să critici managementul și să ceri soluții și cu totul altceva să anunți public falimentul unei companii care funcționează și să le recomanzi clienților să nu-i mai cumpere biletele’, se arată într-un comunicat al SUT.

Sindicatul subliniază că TAROM ‘zboară astăzi’, are pasageri, angajați, furnizori și parteneri comerciali, vinde bilete și se află în perioada de implementare a planului de restructurare aprobat de Comisia Europeană.

În acest context, sindicaliștii cer să fie prezentate informațiile concrete care ar sta la baza afirmației privind intrarea companiei în faliment în următoarele șase luni.

‘Există un document oficial? Există o decizie a acționarului? Există o procedură de insolvență sau faliment despre care angajații și publicul nu au fost informați? Dacă există, aceste informații trebuie făcute publice’, susține SUT.

Potrivit sindicatului, în lipsa unor asemenea documente, o astfel de afirmație poate avea efecte directe asupra activității companiei, întrucât o companie aeriană depinde inclusiv de încrederea pasagerilor și de biletele vândute în avans.

‘Poți produce un efect direct asupra vânzărilor și asupra încrederii în companie’, afirmă sindicaliștii, care se întreabă cum poate fi salvată o companie dacă publicul este îndemnat, în același timp, să nu-i mai cumpere serviciile.

SUT precizează că nu contestă problemele TAROM și că a criticat la rândul său managementul companiei, deciziile greșite, țintele nerealizate și costurile acesteia.

‘Dar angajații TAROM nu pot fi puși din nou să plătească pentru decizii pe care nu le-au luat și nici pentru declarații publice care pot îndepărta pasagerii de companie’, se arată în comunicat.

În aceste condiții, sindicatul solicită Ministerului Transporturilor și conducerii TAROM să răspundă public dacă există în prezent ‘vreun document, vreo decizie politică sau vreo procedură oficială’ care să indice intrarea companiei în faliment în următoarele șase luni.

Totodată, SUT afirmă că își rezervă dreptul de a acționa în justiție persoanele politice despre care consideră că ar avea înțelegeri cu actori concurenți de pe piața aviației.

‘TAROM are nevoie de soluții, de management responsabil și de decizii luate la timp. Nu de un faliment anunțat public înainte să existe’, concluzionează sindicatul.

Hot this week

Bomba lui Nicuşor : dizolvarea Parlamentului

Președintele Nicușor Dan ia în calcul dizolvarea Parlamentului și...

Ancheta RFI : măicuţele lui Putin bântuie prin Franţa

De mai mulți ani, în bisericile și catedralele franceze...

Omenirea trăieşte 100% pe datorie

Datoria publică mondială se apropie de nivelurile înregistrate după...

Germania riscă să fie implicată într-un conflict violent cu Rusia

Germania riscă să intre într-un conflict violent pe măsură...

Topics

Bomba lui Nicuşor : dizolvarea Parlamentului

Președintele Nicușor Dan ia în calcul dizolvarea Parlamentului și...

Ancheta RFI : măicuţele lui Putin bântuie prin Franţa

De mai mulți ani, în bisericile și catedralele franceze...

Omenirea trăieşte 100% pe datorie

Datoria publică mondială se apropie de nivelurile înregistrate după...

Germania riscă să fie implicată într-un conflict violent cu Rusia

Germania riscă să intre într-un conflict violent pe măsură...

UE riscă să ajungă “bolnavul lumii”

Timpul se scurge pentru implementarea de către Uniunea Europeană...

Investigația care arată cât de extinsă este o boală gravă a bărbatului

Investigația care arată cât de extinsă este o boală...

”Rusia a început deja războiul pe care Europa refuză să-l vadă”

”Războiul din umbră al Rusiei cu Europa intră într-o...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img