Wednesday, July 22, 2026
17.5 C
Bucharest

Serban Nicolae devine cel mai ferm adversar al Vioricăi Dăncilă

Senatorul Serban Nicolae, competitor al Vioricai Dancila la sefia PSD, se manifesta tot mai dur la adresa premierului. Sambata are loc Congresul PSD, unde cei doi se vor confrunta pentru presedintia celui mai mare partid din Romania.

Niciun senator PSD nu şi-a exprimat susţinerea pentru reînnoirea mandatului lui Mugur Isărescu la conducerea Băncii Naţionale a României, a afirmat miercuri liderul grupului social-democraţilor din Senat, Şerban Nicolae.

“Niciun senator nu a exprimat o asemenea susţinere. De altfel, erau circulate mai multe informaţii, nu erau foarte corecte, cum că domnul Mugur Isărescu ar fi propunerea altor grupuri parlamentare sau ar avea susţinerea acestora. Niciun senator PSD nu a spus că îşi doreşte să îl susţină sau nu a găsit un argument pozitiv pentru a-l susţine pe domnul Isărescu. Nici nu ai un termen de comparaţie, dacă domnul Isărescu a fost guvernatorul BNR în ultimii 30 de ani nu avem cu ce compara decât cu propria prestaţie. La ora actuală este în exerciţiul unui mandat dat de parlamentarii PSD”, a precizat Şerban Nicolae.

El a confirmat faptul că a invitat-o pe Viorica Dăncilă la şedinţa de miercuri a grupului PSD, dar aceasta nu a venit.

“Da, am invitat-o. Nu ştiu ce s-a întâmplat, de regulă nu mergem pe ideea confirmării. Am avut o discuţie cu domnia sa luni. I-am spus că am avut şedinţă de grup al senatorilor PSD şi că s-au exprimat mai multe nemulţumiri legate de această vehiculată informaţie cum că PSD l-ar susţine şi vota pe Isărescu pentru un nou mandat de guvernator. Am stabilit împreună că va veni la şedinţa de grup miercuri, la ora 14,00”, a spus Şerban Nicolae.

Referindu-se la o decizie în vreun for al PSD pentru reînnoirea mandatului lui Isărescu la BNR, Şerban Nicolae a spus: “Nu ştiu dacă s-a decis. Nu cred că s-a decis undeva”.

Întrebat despre declaraţia de luni a preşedintelui ALDE, Călin Popescu-Tăriceanu, potrivit căruia se va merge pe susţinerea lui Mugur Isărescu pentru reînnoirea mandatului de guvernator al Băncii Naţionale a României, Şerban Nicolae a răspuns: “Domnul Tăriceanu nu e membru PSD. În niciun caz nu o să îl susţin pe domnul Isărescu”

Hot this week

România ar putea fi lovită de o gravă criză a carburanţilor

România ar putea fi lovită de o gravă criză...

Ministru : “Nu putem avea securitate cibernetică cu salarii de 5-6-7000 lei”

România are nevoie de o abordare unitară a procesului...

NATO Vigiliance Activities | EASTERN SENTRY | BALTIC SENTRY | ARCTIC SENTRY

  https://www.youtube.com/watch?v=zqUWVWW9zPQ

FMI : Europa se afundă în datorii imense, periculoase

Traiectoria datoriei publice a Europei riscă să devină nesustenabilă...

Ţările UE importă masiv gaze lichefiate din Rusia

Statele membre ale Uniunii Europene au importat, în primul...

Topics

România ar putea fi lovită de o gravă criză a carburanţilor

România ar putea fi lovită de o gravă criză...

Ministru : “Nu putem avea securitate cibernetică cu salarii de 5-6-7000 lei”

România are nevoie de o abordare unitară a procesului...

FMI : Europa se afundă în datorii imense, periculoase

Traiectoria datoriei publice a Europei riscă să devină nesustenabilă...

Ţările UE importă masiv gaze lichefiate din Rusia

Statele membre ale Uniunii Europene au importat, în primul...

Trump “a făcut cu mândrie din SUA capitala mondială a criptomonedelor”

Declarațiile financiare ale președintelui SUA, Donald Trump, arată că...

Tumoră renală descoperită întâmplător, la ecografia abdominală

Tumoră renală descoperită întâmplător, la ecografia abdominală   Unele diagnostice importante...

Rusia se prăbuşeşte? Oligarhii îşi transferă miliardele

Unii dintre cei mai bogați oameni din Rusia, inclusiv...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img