Friday, July 11, 2025
28.5 C
Bucharest

Soc politic : cine sustine mitingul anti-abuzuri PSD-ALDE

Una dintre cele mai mari surprize politice de după Revoluţie: PNŢCD susţine mitingul împotriva abuzurilor, organizat de PSD şi ALDE. Anunţul a fost făcut de Aurelian Pavelescu, preşedintele partidului. În ciuda rivalităţii istorice dintre cele două partide şi confruntărilor dure din anii ’90, Pavelescu îl citează inclusiv pe Corneliu Coposu pentru a-şi argumenta decizia, scrie stiripesurse.ro

“Voi conduce maine o delegatie a PNTCD la mitingul impotriva abuzurilor. Aceasta nu este o simpla alegere politica, ci o obligatie.

PNTCD nu poate accepta vreodata statul politienesc, folosirea catuselor pentru eliminarea adversarilor politici si a oamenilor incomozi, controlul puterii de stat prin mijloace ilegitime. Primul principiu constitutiv al partidului, enuntat de Iuliu Maniu este “Democratia desavarsita”, ceea ce nu se poate ignora. Altfel, PNTCD ar insemna sa-si nege propria sa menire.

PNTCD nu poate alege nici calea “tacerii”, pentru ca in intreaga lui existenta partidul a ales calea luptei, refuzand sa consimta la nedreptati prefacandu-se ca nu exista (“Cine tace, consimte”).

Sunt dezamagit ca PNL, celalalt partid istoric, a ales sa fie aparatorul statului paralel, abuziv, de sorginte stalinista, din simple ratiuni electorale, sperand ca aceste mecanisme ale catuselor si santajului ii va propulsa spre castigarea alegerilor din anii viitori: aceste mecanisme nu reprezinta vointa poporului! O asemenea complicitate nu poate fi scuzata. De dragul unei traditii istorice – desi cele doua partide istorice au fost mereu intr-o rivalitate acerba, dar legate dupa 1990 de un aparent crez comun in valorile democratice -, PNTCD nu poate cationa eroarea istorica in care PNL a fost aruncat, pentru ca “Noi nu negociem principii!” (Corneliu Coposu): libertatile cetatenesti, democratia, spiritul dreptatii sunt principiile si de valorile noastre.

Sper ca, dupa ziua de maine, ceva nou sa se intample in Romania. Inainte de toate, partidele politice, eliberate de sub teroarea, dar si promisiunile statului paralel, sa se reintoarca la oameni si la popor. Pentru ca, da, cei mai multi oameni politici n-au invatat nimic din cuvintele marelui Simion Barnutiu: “Tineti cu poporul, ca sa nu rataciti, pentru ca poporul nu se abate de la natura, nici nu-l trag, asa de usor, de partea lor, strainii, cum ii trag pe unii din celelalte clase, care urla impreuna cu lupii si sfasie poporul dimpreuna cu acestia (…).”

Chem la acest miting pe toti aceia care cred in principiile si valorile PNTCD!”, scrie Pavelescu pe Facebook.

Mitingul PSD-ALDE împotriva abuzurilor are loc sâmbătă, 9 iunie, în Piaţa Victoriei din Capitală. Sunt aşteptate peste 150.000 de persoane.

Hot this week

Şeful Armatei Franceze : “Puterea nocivă Rusia e parte la toate amenințările”

Moscova a desemnat Franța drept 'principalul său adversar în...

Secretarul General al NATO : China ar putea încuraja Rusia să atace NATO

Secretarul General al NATO, Mark Rutte, a avertizat miercuri...

Un veteran refuză graţierea de la Trump : “Am făcut mult rău pe 6 ianuarie 2021”

Jason Riddle, veteran al Marinei SUA condamnat pentru participarea...

Încălzirea globală : topirea gheţarilor poate favoriza erupţii vulcanice

Topirea ghețarilor ar putea favoriza producerea unor erupții vulcanice...

Generalii mafioţi ai Armatei Ruse

Fostului ministru adjunct al Apărării din Rusia, generalul de armată Pavel Popov,...

Topics

Şeful Armatei Franceze : “Puterea nocivă Rusia e parte la toate amenințările”

Moscova a desemnat Franța drept 'principalul său adversar în...

Secretarul General al NATO : China ar putea încuraja Rusia să atace NATO

Secretarul General al NATO, Mark Rutte, a avertizat miercuri...

Un veteran refuză graţierea de la Trump : “Am făcut mult rău pe 6 ianuarie 2021”

Jason Riddle, veteran al Marinei SUA condamnat pentru participarea...

Încălzirea globală : topirea gheţarilor poate favoriza erupţii vulcanice

Topirea ghețarilor ar putea favoriza producerea unor erupții vulcanice...

Generalii mafioţi ai Armatei Ruse

Fostului ministru adjunct al Apărării din Rusia, generalul de armată Pavel Popov,...

Procedura care crește șansa de a avea un copil după vârsta de 40 de ani

Procedura care crește șansa de a avea un copil...

Rusia – asasinate, sabotaje, terorism în spaţiul NATO

Oficialii serviciilor de informații se tem că o campanie...

A murit marea actriță Ioana Bulcă

Actriţa Ioana Bulcă, care a interpretat-o pe Ana din...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img