Thursday, November 5, 2026
6.1 C
Bucharest

Sondaj New York Times : alertă pentru Biden

Donald Trump şi-a mărit considerabil avansul faţă de Joe Biden în cursa la totoliul de la Casa Albă, potrivit unui sondaj al publicat miercuri de cotidianul american The New York Times (NYT) după dezbaterea de la Atlanta, relatează AFP.

Potrivit acestei noi anchete, fostul preşedinte republican îl devansează cu şase puncte procentuale pe succesorul său democrat, la nivel naţional.

Donald Trump este creditat cu 49% dintre intenţiile de vot, iar Joe Biden cu 43%.

În total 74% dintre cei chestionaţi îşi exprimă îngrijorarea faţă de vârsta lui Joe Biden, scrie Agerpres.

Preşedintele american Joe Biden nu ia în considerare „absolut deloc” retragerea candidaturii pentru un al doilea mandat, a declarat miercuri purtătoarea sa de cuvânt, în timp ce se înmulţesc întrebările cu privire la acuitatea sa mentală după o performanţă dezastruoasă în timpul dezbaterii cu Donald Trump, relatează AFP.

Democratul „continuă campania”, „rămâne în cursă„, a insistat Karine Jean-Pierre în faţa presei.

La întrebarea unui jurnalist care a întrebat dacă preşedintele, în vârstă de 81 de ani, are în vedere să se retragă, purtătoarea de cuvânt a răspuns „absolut deloc”.

„Înţelege că este legitim ca oamenii să pună această întrebare, dar nu putem uita bilanţul său”, a insistat ea.

Potrivit unui sondaj difuzat marţi de CNN, 75% din alegătorii intervievaţi consideră că Partidul Democrat ar avea şanse mai mari la alegerile din noiembrie cu un alt candidat decât Joe Biden.

Hot this week

PPC cumpără Flanco

Grupul PPC anunță că subsidiara sa deținută integral Kotsovolos...

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

Atenție la pericolele de Black Friday

Atenție la pericolele de Black Friday Directoratul Național de Securitate...

UE realizează cu greu că importurile din China distrug producția europeană

Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare...

Franța reclamă imixtiuni străine în stimularea revoltelor

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut că...

Topics

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe Afirmațiile făcute...

România nu apare în clasamentul european cu cele mai prietenoase orașe

România nu apare în clasamentul european cu cele mai...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img