Monday, September 21, 2026
27.9 C
Bucharest

“Sper ca reforma USR sa-l aduca pe procurorul Negulescu ministru al Justitiei”

Analistul politic Bogdan Chirieac a comentat declaraţiile în contradictoriu ale liderului USR, Dan Barna, de astăzi. Iniţial, Barna anunţase că USR nu va intra la guvernare, pentru ca apoi să revină asupra declaraţiei şi să spună că intrarea USR la Palatul Victoria va avea loc doar cu o majoritate care poate asigura reformarea României, scrie www.dcnews.ro

“Putem intra la guvernare în orice moment, vom susţine moţiunea de cenzură şi vom participa la discuţii pentru a găsi cea mai bună soluţie de tranziţie până la alegerile anticipate”, a declarat Dan Barna într-o conferinţă de presă de astăzi. Ulterior, candidatul Alianţei USR – PLUS la alegerile prezidenţiale a menţionat că USR poate intra oricând la guvernare, dacă va exista o majoritate în Parlament care să garanteze reformarea României. 

Bogdan Chirieac, sugestie pentru o alianţă USR-PNL. Nume surpriză la Ministerul Justiţiei 

“Eu înţeleg că Dan Barna se clatină. De unde îl vedeam primul pe listă în turul I, cu prestaţia din ultima vreme şi cu astfel de declaraţii, îl văd cum se clatină. Nu ştiu ce se întâmplă. Dan Barna a avut o poziţie corectă. A spus aşa: USR intră la guvernare numai în urma unor alegeri anticipate. La vremea respectivă, omul bine instruit a spus că alegerile anticipate s-ar putea organiza odată cu alegerile locale de la anul. Acum, după ce a intrat acest mesaj ferm, care probabil e important pentru electoratul lor şi nu numai, şi pentru simpatizanţi, consideră că votează poporul muncitor în alegeri şi ei vor face Guvernul. Acum dânsul ezită grav, ceea ce înseamnă că Alba ca Zăpada nu era chiar Albă ca Zăpada. Reforma de care vorbeşte înseamnă, sper eu, numirea domnului procuror Mircea Negulescu în funcţia de ministru al Justiţiei, dacă tot nu era pregătită doamna Gîrbovan. Poate cu sprijinul unei alianţe USR-PNL” a comentat ironic Bogdan Chirieac, la Antena 3. 

Hot this week

Funcțiile deținute de preotul-ofițer Ion Negoescu

Unul din complicii lui Călin Georgescu este Ion Negoescu,...

Răzvan Leu : Am avut încredere în Călin Georgescu. Mi-a furat 1,1 milioane de euro

DECLARAȚIE DE PRESĂ Bună dimineața, Puțini dintre dumneavoastră mă cunosc. Sunt...

Procurorii anti-mafia îl anchetează pe Călin Georgescu pentru escrocherie și spălare de bani cu cetățeni ruși

Procurorii anti-mafia îl anchetează pe Călin Georgescu pentru escrocherie...

România, campioana inflației din UE

România se află pe primul loc în Uniunea Europeană...

Va fi arestat fostul comisar european Dimitris Avramopoulos?

Parlamentul Greciei a ridicat joi imunitatea unuia dintre foştii...

Topics

Bolt vrea 25.000 mașini robot în Europa

Platforma de car-sharing Bolt intenționează să introducă în circulație...

Armata Poloneză se întărește cu 300.000 de rezerviști și recruți

Guvernul polonez intenționează să convoace în 2027 peste 300.000...

Anevrismul de aortă, o afecțiune care poate evolua fără simptome

Anevrismul de aortă, o afecțiune care poate evolua fără...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img