Wednesday, November 11, 2026
12.3 C
Bucharest

Spitalele COVID din Romania, alertate

Directorul Centrului de Supraveghere şi Control al Bolilor Transmisibile, Adriana Pistol, a declarat, sâmbătă, că România are o capacitate suficientă de a realiza secvenţieri pentru depistarea noii tulpini a coronavirusului şi a arătat că spitalele COVID au fost alertate să recolteze probe pentru depistarea acestei tulpini.

“În prezent, în România există şapte laboratoare care efectuează secvenţieri. Capacitatea acestor laboratoare este diferită. Sunt laboratoare care pot face până la 800-1.000 de probe pe zi. Sunt laboratoare care pot face un număr mai mic de probe, undeva la 200-300. Important este să avem probele recoltate, motiv pentru care noi am încercat prin intermediul direcţiilor de sănătate publică să alertăm toate spitalele COVID care au fost foarte clar invitate şi cu o recomandare foarte fermă să recolteze probe pentru PCR de la cazurile severe, în primul rând, pentru că ne-am dori să ştim dacă această tulpină este cumva mai severă şi să se obişnuiască ca la toate cazurile pe care le internează să întrebe persoana respectivă dacă a avut călătorie undeva într-o ţară africană sau a venit în contact cu o persoană care a călătorit de curând în acea zonă, acestea fiind primele indicii epidemiologice de legătură cu zona. Dacă vom avea probe din unităţile sanitare cred că la acest moment capacitatea este suficientă”, a declarat Adriana Pistol, la Palatul Victoria.

Ea fost întrebată dacă România are capacitatea necesară pentru a face suficiente secvenţieri care să depisteze noua tulpină a coronavirusului, scrie Agerpres.

Hot this week

PSD vrea să desființeze 26 de județe

PSD vrea să desființeze 26 de județe România ar putea...

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE România a...

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete de 10 ori mai scumpe

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete...

Când soarele se va stinge

Când soarele se va stinge Atunci când, inevitabil, Soarele își...

Încălzirea globală, semne catastrofale

Încălzirea globală, semne catastrofale Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica...

Topics

PSD vrea să desființeze 26 de județe

PSD vrea să desființeze 26 de județe România ar putea...

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE România a...

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete de 10 ori mai scumpe

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete...

Când soarele se va stinge

Când soarele se va stinge Atunci când, inevitabil, Soarele își...

Încălzirea globală, semne catastrofale

Încălzirea globală, semne catastrofale Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica...

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată Rusia s-a retras oficial...

Roxana Mînzatu : Comisia Europeană monitorizează Italia

Comisia Europeană a declarat că monitorizează decretul prin care...

Patru biopsii până la diagnostic, apoi o operație cu rezultate foarte bune

Patru biopsii până la diagnostic, apoi o operație cu...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img