Saturday, November 7, 2026
6.8 C
Bucharest

SRI dezvaluie amanunte dintr-un spectaculos dosar de spionaj

Sunt foarte rare momentele cand un serviciu secret vorbeste despre operatiunile sale. Azi SRI face precizari spectaculoase despre un caz de spionaj in monitorizarea si oprirea caruia a avut un rol esential.

Iata comunicatul SRI :

În cadrul activității informativ – operative desfășurate de Direcția Generală de Contraspionaj a Serviciului Român de Informații au fost obținute încă din anul 2005 date referitoare la derularea pe teritoriul național a unei operațiuni de culegere de informații clasificate în favoarea unor structuri informative  străine.

Urmare a măsurilor complexe întreprinse în caz, SRI a documentat informativ modalitățile concrete prin care documente cu caracter militar aparținând Ministerului Apărării Naționale au fost sustrase ilegal, fiind ulterior transmise reprezentanților unui alt stat nealiat.

În cadrul operațiunii, ofițerii SRI au stabilit cu certitudine faptul că transferul documentelor s-a realizat de către cetățeanul străin ZIKOLOV Marinov care acționa pe teritoriul României ca agent de informații al unui serviciu special străin. Acesta l-a recrutat și angrenat pe cetățeanul român ACHIM Floricel, subofițer MApN cu acces la date și informații cu caracter clasificat, în culegerea și transmiterea de informații. După prelucrarea datelor, acestea erau transmise printr-un sistem de legătură complex, specific serviciilor speciale, către  cadre de informații străine.

Pentru activitățile desfășurate și în funcție de importanța documentelor furnizate cei doi erau recompensați cu diverse sume în valută.

În momentul clarificării amenințărilor și a stabilirii existenței elementelor constitutive ale unor infracțiuni la adresa securității naționale, SRI a sesizat Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție – Direcția de Investigare a Infracțiunilor de Criminalitate Organizată și Terorism cu care s-a acționat în cooperare pentru stabilirea tuturor circumstanțelor în care au fost săvârșite faptele menționate. SRI va asigura, conform competențelor legale, sprijin specializat procurorilor DIICOT în derularea anchetei.

De asemenea, instituția noastră va continua cooperarea cu Direcția Generală de Informații a Apărării în vederea stabilirii prejudiciilor generate de activitățile prezentate.

Pentru a nu periclita cursul investigației, aflată în derulare, SRI nu poate oferi deocamdată informații suplimentare legate de acest caz.

 

PS : Dezvaluirea pe care o faceam in exclusivitate, in 2009 

https://www.antena3.ro/politica/radu-tudor-persoana-implicata-in-afacerea-de-spionaj-a-fost-atasatul-militar-al-bulgariei-66186.html

http://jurnalul.ro/editorial/avertisment-pentru-ucraina-145618.html

 

Hot this week

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete de 10 ori mai scumpe

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete...

Când soarele se va stinge

Când soarele se va stinge Atunci când, inevitabil, Soarele își...

Încălzirea globală, semne catastrofale

Încălzirea globală, semne catastrofale Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica...

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată Rusia s-a retras oficial...

Roxana Mînzatu : Comisia Europeană monitorizează Italia

Comisia Europeană a declarat că monitorizează decretul prin care...

Topics

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete de 10 ori mai scumpe

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete...

Când soarele se va stinge

Când soarele se va stinge Atunci când, inevitabil, Soarele își...

Încălzirea globală, semne catastrofale

Încălzirea globală, semne catastrofale Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica...

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată

Rusia vrea să tortureze oameni nederanjată Rusia s-a retras oficial...

Roxana Mînzatu : Comisia Europeană monitorizează Italia

Comisia Europeană a declarat că monitorizează decretul prin care...

Patru biopsii până la diagnostic, apoi o operație cu rezultate foarte bune

Patru biopsii până la diagnostic, apoi o operație cu...

PPC cumpără Flanco

Grupul PPC anunță că subsidiara sa deținută integral Kotsovolos...

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img