Saturday, September 19, 2026
25.2 C
Bucharest

stiripesurse.ro : Calculele nu arată prea bine pentru opozitie

Analiza publicata pe www.stiripesurse.ro de Florin Puscas

Opoziţia intenţionează să depună, săptămâna viitoare, o moţiune de cenzură împotriva Guvernului Dăncilă. Entuziasmul generat de victoria în alegeri pare să se fi domolit după ce s-a trecut la calculele reale din Parlament şi la negocieri între numeroasele formaţiuni politice din afara coaliţiei de guvernare.

Deşi, teoretic, PNL, USR, PMP și Pro România au decis să nu condiţioneze votul la moţiunea de cenzură de numele viitorului premier, insistenţa PNL cu numele lui Orban deranjează puternic în unele zone.

În acest condiţii, PNL a trecut la o campanie de racolare de parlamentari, fără niciun criteriu vizibil. Lucrurile nu merg deocamdată în ritmul dorit, cu un parlamentar trasferat de la PSD şi cu un altul, de la ALDE, în negocieri. Cei mai vulnerabili par să fie parlamentarii ALDE. Formaţiunea lui Tăriceanu nu a făcut pragul electoral la europarlamentare şi ar putea să mai piardă oameni.

USR a anunţat că susţine necondiţionat moţiunea de cenzură, însă nu doreşte să intre la guvernare. PMP este, de asemenea, împotriva Guvernului, însă are doar 17 parlamentari, iar unora dintre aceştia li se fac promisiuni mari pentru a se alătura PSD.

UDMR a anunţat că doreşte să susţină moţiunea de cenzură, însă doar dacă i se va permite să contribuie la textul moţiunii cu câteva fraze despre situaţia minorităţii maghiare, inclusiv despre controversatul caz din Valea Uzului. Cu 30 de parlamentari, UDMR nu poate lipsi dintr-o coaliţie anti-guvernamentală pentru ca moţiunea să aibă o şansă.

Pro România marea necunoscută în cazul acestei moţiuni de cenzură. Declarativ, Victor Ponta este împotriva Guvernului Dăncilă, însă restul opoziţiei îl suspectează de un joc dublu, după ce PSD a fost de acord cu înfiinţarea grupului parlamentar “Pro Europa” şi chiar cu accederea lui Daniel Constantin în conducerea Camerei Deputaţilor, pe o funcţie de chestor. Ponta a declarat de mai multe ori că vrea înlocuirea Vioricăi Dăncilă cu Ludovic Orban.

În acest moment, membrii partidelor de opoziţie se arată, în discuţiile informale, mai degrabă pesimişti. Calculele parlamentare arată că, dacă toţi parlamentarii care nu sunt PSD sau ALDE ar vota moţiunea de cenzură, tot ar mai lipsi aproape 10 voturi. Declarativ, toată lumea susţine viitoarea moţiune, însă orgoliile din opoziţie, interesele persoane şi jocurile duble ar putea face misiunea răsturnării Guvernului chiar mai dificilă.

La fel ca la moţiunea de cenzură împotriva Guvernului Grindeanu, cei 17 parlamentari din Grupul Minorităţilor Naţionale ar putea avea un rol decisiv. Fără un vot unitar, grupul este împărţit între parlamentari pro-PSD şi anti-PSD, primii având în ultimii doi ani majoritatea.

PSD şi ALDE au împreună 240 de parlamentari, din totalul de 465. Opoziţia are nevoie de 233 de voturi pentru a trecere moţiunea de cenzură.

Calculele nu arată prea bine pentru opoziţie, iar surse parlamentare precizează că doar preşedintele Klaus Iohannis mai crede cu adevărat şi face eforturi pentru răsturnarea guvernului în această primăvară. Următoarea şansă ar fi abia în toamnă, când PSD va fi avut timp să îşi revină din pumni şi chiar să organizeze congresul cerut de Viorica Dăncilă.

Hot this week

România, campioana inflației din UE

România se află pe primul loc în Uniunea Europeană...

Va fi arestat fostul comisar european Dimitris Avramopoulos?

Parlamentul Greciei a ridicat joi imunitatea unuia dintre foştii...

Bolt vrea 25.000 mașini robot în Europa

Platforma de car-sharing Bolt intenționează să introducă în circulație...

Armata Poloneză se întărește cu 300.000 de rezerviști și recruți

Guvernul polonez intenționează să convoace în 2027 peste 300.000...

Anevrismul de aortă, o afecțiune care poate evolua fără simptome

Anevrismul de aortă, o afecțiune care poate evolua fără...

Topics

România, campioana inflației din UE

România se află pe primul loc în Uniunea Europeană...

Va fi arestat fostul comisar european Dimitris Avramopoulos?

Parlamentul Greciei a ridicat joi imunitatea unuia dintre foştii...

Bolt vrea 25.000 mașini robot în Europa

Platforma de car-sharing Bolt intenționează să introducă în circulație...

Armata Poloneză se întărește cu 300.000 de rezerviști și recruți

Guvernul polonez intenționează să convoace în 2027 peste 300.000...

Anevrismul de aortă, o afecțiune care poate evolua fără simptome

Anevrismul de aortă, o afecțiune care poate evolua fără...

Încă un general rus decorat de Putin, eliminat de apărarea Ucrainei

Un general-maior rus, decorat de Putin cu doar două...

Antena3.ro : 5000 de euro să te muți pe o insulă din Grecia

Grecia oferă 5.000 de euro pe an celor care...

Spionajul Chinei a creat peștele-robot

China a prezentat un robot subacvatic foarte realist, în...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img