Tuesday, October 20, 2026
12.8 C
Bucharest

Stiripesurse : Scandal monstru – sotul Dianei Sosoaca, dosar penal pentru lovirea unui politist

Scandal uriaș!, titreaza stiripesurse.ro
Soțul senatoarei Diana Șoșoacă e acuzat că s-ar fi bătut cu poliția. Scenele s-au petrecut la cabinetul de avocat al senatoarei, după ce o echipă de televiziune care filma acolo a fost reclamată la 112. Oamenii legii au ajuns la fața locului, însă nu au reușit să aplaneze conflictul, care se pare că a escaladat.
“În data de 10 decembrie 2021, prin apel 112, o persoană a reclamat că la sediul cabinetului său de avocatură s-a prezentat o echipă a unei televiziuni străine, iar pe fondul întrebărilor adresate, cu privire la realizarea interviului, s-a declanșat un conflict.
La fața locului s-au deplasat, de urgență, polițiști din cadrul Secției 4.
În cauză au fost întocmite două dosare penale, unul pe rolul Parchetului de pe lângă Judecătoria Sectorului 1 în care se efectuează cercetări sub aspectul săvârșirii infracțiunii de ultraj, iar cel de al doilea urmează a fi înaintat către Parchetul de pe lângă Înalta Curte de Casație și Justiție, în vederea stabilirii situației de fapt”, a informat Poliția Capitalei, citata de stiripesurse.ro
Victorie importantă obținută în instanță de Silvestru, soțul Dianei Șoșoacă. Ce sancțiune primise din partea Jandarmeriei – Evenimentul Zilei
Foto : evz.ro

Hot this week

Planul NATO în caz de atac al Rusiei

Planul NATO în caz de atac al Rusiei   5 dispute...

Care-i treaba cu vortexul polar?

Care-i treaba cu vortexul polar? O rupere a vortexului polar...

UE a plătit 200 miliarde euro Rusiei, de când a invadat Ucraina

UE a plătit 200 miliarde euro Rusiei pentru gaz,...

Şeful MI5 : Rusia este agresorul nr. 1

Şeful MI5 : Rusia este agresorul nr. 1 Iranul își...

Brad Smith : Laptele are mai multe reglementări decât AI

Brad Smith : Laptele are mai multe reglementări decât...

Topics

Planul NATO în caz de atac al Rusiei

Planul NATO în caz de atac al Rusiei   5 dispute...

Care-i treaba cu vortexul polar?

Care-i treaba cu vortexul polar? O rupere a vortexului polar...

UE a plătit 200 miliarde euro Rusiei, de când a invadat Ucraina

UE a plătit 200 miliarde euro Rusiei pentru gaz,...

Şeful MI5 : Rusia este agresorul nr. 1

Şeful MI5 : Rusia este agresorul nr. 1 Iranul își...

Brad Smith : Laptele are mai multe reglementări decât AI

Brad Smith : Laptele are mai multe reglementări decât...

China exportă lunar 1 milion de maşini

China exportă lunar 1 milion de maşini Poziția dominantă pe...

Tratament complex pentru o boală ginecologică avansată

Tratament complex pentru o boală ginecologică avansată Miruna avea o...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img