Statele Unite au început desfăşurarea dispozitivului militar destinat consolidării capacităţii defensive a flancului estic al NATO, în portul german Bremerhaven sosind primele vehicule militare şi echipamente ce vor alcătui acest dispozitiv, relatează vineri agenţiile DPA şi EFE preluate de Agerpres.

Elementul central al acestei desfăşurări îl constituie o brigadă de tancuri care va participa la operaţiunea Atlantic Resolve, un program de aplicaţii militare care cuprinde exerciţii în mai multe state ale flancului estic, inclusiv în România.

Primele tancuri, camioane şi alte vehicule militare au sosit în portul german miercuri, iar până duminică vor fi descărcate încă două nave cu astfel de echipamente care vor fi transportate apoi pe calea ferată până în Polonia, ţara ce găzduieşte baza logistică şi cartierul general pentru această operaţiune şi de unde trupele vor pleca ulterior către statele pe teritoriile cărora se vor desfăşura aplicaţiile militare.

‘Între 7 şi 16 ianuarie vor pleca în fiecare zi trei trenuri încărcate cu echipamente militare’, a declarat un purtător de cuvânt al armatei germane, în total fiind vorba despre aproximativ 2.500 de vehicule militare.

Cei aproximativ 4.000 de militari americani care vor lua parte la această operaţiune vor fi transportaţi cu avioanele direct în Polonia.

Ministrul polonez al apărării, Antoni Macierewicz, a precizat că militarii americani vor fi desfăşuraţi în baze situate în cinci puncte distincte ale Poloniei.

Anterior, comandantul trupelor americane în Europa, generalul Ben Hodges, a declarat că obiectivul operaţiunii Atlantic Resolve este să ofere garanţii privind pacea în Europa şi să constituie totodată o demonstraţie de forţă în faţa unor posibile intenţii agresive ale Rusiei.

Între timp, pacifişti germani au convocat pentru sâmbătă o manifestaţie în centrul oraşului Bremerhaven, la care se estimează că vor participa circa 500 de persoane ce vor protesta împotriva prezenţei militare americane în estul Europei, prezenţă considerată de ei drept o ‘provocare’.

3,4 miliarde dolari

SUA au alocat 3,4 miliarde de dolari ca ajutor aliaților lor din Europa Centrală și de Nord ca răspuns la “provocarea rusă”, a declarat John Kerry într-o conferință de presă joi, cu două săptămâni înainte de a-și încheia oficial mandatul la conducerea Departamentului de Stat american, relatează vineri agenția de presă ucraineană Unian în pagina sa electronică.

“Noi susținem Ucraina democratică și ca replică la provocarea rusă am oferit asistență aliaților noștri din Europa Centrală și de Nord”, a declarat Kerry, indicând că fondurile respective au fost necesare pentru a ajuta unele țări să-și garanteze securitatea și să-și consolideze sistemul de apărare. În contextul agresiunii ruse în Ucraina, SUA trebuie să se plaseze în fruntea comunității internaționale pentru a sprijini poporul ucrainean și a susține sancțiuni împotriva Rusiei pentru acțiunile sale ilegale, a spus Kerry, citat de Unian.

Anterior, Kerry a declarat că “resetarea” relațiilor dintre Moscova și Washington în perioada 2009-2013 a dat unele “beneficii concrete” în domeniul controlului armelor nucleare, precum și în ceea ce privește “organizarea rutelor de aprovizionare” a trupelor americane din Afganistan. El a menționat că SUA și Rusia “și-au păstrat capacitatea de a lucra împreună”, în interes comun, “în unele domenii separate”, dând ca exemplu coordonarea acțiunilor în Arctica și acordul asupra programului nuclear iranian.

Cu toate acestea, a subliniat John Kerry, există dificultăți și divergențe într-o serie de probleme între cele două părți. Secretarul de stat american a indicat că intervenția Rusiei în Siria și “atacurile cibernetice fără precedent” de care Washingtonul acuză Moscova în timpul campaniei electorale înaintea alegerilor prezidențiale dn Statele Unite reprezintă o “provocare la adresa relațiilor bilaterale”.

10 COMMENTS

    • Trump este presedinte in functie din 20 ianuarie.aceasta miscare de trupe este decisa de administratia Obama.e posibil ca in februarie aceste trupe Sa faca stanga imprejur.

  1. Nu inteleg de ce titlu este despre cum SUA cheltuieste ca sa intareasca Europa de Est cand in text se spune clar despre banii cheltuiti pt Europa Centrala si de Nord iar pt Europa de Est doar aplicatii militare cu tehnica stationata si dislocata din Polonia doar in timpul aplicatiilor. Am citit de doua ori. . Poate pt ca unii citesc doar titlul?!…

    • unii vad tarile baltice si polonia in estul europei.ii doare pe americani la motul de la basca de noi si bulgari.aici trimit o data pe an 2-3 avioane si ceva rezervisti cu niste ruginituri de stryker cica sa ne ajute militar.

  2. Hai cu adevărul! Să nu mai fie populaţia globului minţită şi manipulată! Uşor uşor se dau cărţile pe faţă deşi şu se voia dar Trump nu ţine secrete sau nu vrea să manipuleze prin minciuni!
    https://www.antena3.ro/externe/donald-trump-o-relatie-buna-cu-rusia-este-un-lucru-bun-nu-un-lucru-rau-doar-prostii-cred-ca-este-un-394590.html
    Citez din scrisele şi spusele omului preşedinte:”'”O relație bună cu Rusia este un lucru bun, nu un lucru rău. Doar oamenii proști ar putea crede că este ceva rău. Avem destule probleme în toată lumea, fără una în plus. Când voi fi președinte, Rusia ne va respecta mult mai mult decât acum și ambele țări, probabil, vor lucra împreună pentru a rezolva multe din problemele atât de presante din toată lumea”, este mesajul transmis de Donald Trump, pe Twitter.”’
    În care categorie este inclusă România şi poporul român din cauza unor idioţi care au minţit permanent?

    • Poate asa au primit ordin, sa minta, mai stii…
      Caz in care nu sunt deloc idioti, doar tot un fel de basisti dar la alt stapan…

    • cumva ai dreptate dar tu-l vezi pe Trump facand asistenta medicala gratuita universala cand el vrea sa dea afara din tara emigranti SI FAMILIILE LOR?
      americanii au o vorba: Don’t change horses in the middle of the race. cu alte cuvinte: cand o reteta functioneaza (ai o populatie la care asistenta medicala si asigurarea nu sunt gratuite dar daca te inrolezi in armata beneficiezi de asa ceva) de ce sa o schimbi? cati oameni se vor inrola doar pt ca sunt ff patrioti cand ei nu stiu nici capitala tarii lor, majoritatea?

  3. sursa A3: “Gazprom asigură o treime din necesarul de gaze naturale al Europei, iar jumătate din aceste livrări trec prin Ucraina”
    inafara de faptul ca Rusia pare sa aiba buget militar numai si daca cheltuie din banii incasati pe gaze, intrebarea e: cam cat de intelept e sa te pui contra Rusiei in conditiile in care o treime din gaze vin de la ei? Nu fac apologia lor, dar intreb daca e intelept. nu de alta, dar doar cu Patriot si F16 nu prea poti sa te incalzesti sau sa produci valoare.
    Nu spun ca trebuie sa-i iubim. intreb doar daca e intelept ce facem

Leave a Reply to Dan RouaCancel reply