Monday, February 16, 2026
3 C
Bucharest

SUA si Rusia, primele discutii in plan militar dupa invadarea Ucrainei

Criza refugiatilor si razboiul din Siria pica manusa Rusiei. Ea redevine frecventabila dupa crimele odioase din Ucraina si incalcarea flagranta a normelor dreptului international. Acum sunt ceva certitudini cu cei care au stat in spatele valului de refugiati si situatiei dramatice din Siria. Ce sa zic, le-a cam reusit noilor kaghebisti. Ce mai conteaza sutele de mii de morti si milioanele de refugiati…

=======

SUA și Rusia au purtat joi primele discuții pe teme militare pentru evitarea unor incidente între forțele aeriene ale celor două țări în Siria, în contextul în care Moscova a lansat miercuri primele sale raiduri aeriene pe teritoriul sirian, a indicat Pentagonul joi seara, potrivit AFP preluat de Agerpres.

Înalți responsabili civili și militari americani s-au întreținut în regim de videoconferință cu omologii lor ruși cu privire la modalitățile de a evita incidente între avioanele celor țări.

‘Nicio nouă întâlnire’ nu a fost fixată, dar ‘este clar că va exista un nou efort’ de continuare a acestor schimburi, a indicat purtătorul de cuvânt al Pentagonului, Peter Cook.

Aceste prime discuții americano-ruse, care au durat în jur de o oră, au avut ca scop prioritar asigurarea ‘echipajelor (avioanelor) să opereze în condiții de securitate’ în spațiul aerian al Siriei, a subliniat același purtător de cuvânt.

‘Acesta este minimum care urmează să fie discutat în viitorul apropiat și acesta a fost punctul pe care s-a axat cea mai mare parte a discuției’, a adăugat el, explicând că cele două părți au făcut un schimb de idei cu privire la asigurarea securității zborurilor.

Între altele, a fost discutată problema frecvenței de radio care ar trebui utilizată de echipaje ‘în caz de urgență’ sau limba folosită în timpul schimburilor verbale de la aparat la aparat, a explicat Cook.

De partea americană, discuția a fost purtată de Elissa Slotkin, un înalt responsabil civil al Pentagonului, însărcinat cu securitatea internațională, și de un înalt responsabil a Statului Major Interarme.

În acest context, presa rusă a scris joi seara, citându-l pe purtătorul de cuvânt al Casei Albe, Josh Earnest, că SUA și Rusia ar putea pe viitor să discute asupra posibilelor ținte înaintea de efectuarea bombardamentelor în Siria, pentru a nu perturba strategia americană.

‘Orice încercare a Rusiei de a aplica lovituri asupra opoziției moderate care luptă împotriva Statului Islamic intră în conflict cu strategia noastră de a combate Statul Islamic. Noi am dat clar de înțeles aceasta părții ruse’, a declarat Josh Earnest, potrivit RT, care citează RIA Novosti. Declarația lui Earnest vine în contextul în care americanii îi acuză pe ruși că, în loc să bombardeze poziții ale Statului Islamic, atacă grupări care se opun președintelui sirian Bashar al-Assad.

El nu a exclus faptul că, pentru a evita astfel de situații, armata americană și cea a rusă ar putea pe viitor să discute asupra posibilelor ținte înainte de efectuarea atacurilor aeriene propriu-zise în Siria, conform acelorași mass-media ruse. Rusia a intrat miercuri în conflictul sirian, afirmând că va desfășura atacuri aeriene împotriva grupării jihadiste Statul Islamic (SI), dar, de asemenea, și ‘împotriva altor grupuri teroriste’.

Discuțiile americano-ruse sunt complicate de divergențele pe teme de strategie între cele două părți. Moscova este suspectată de Washingtonul că dorește menținerea la putere a lui Bashar al-Assad, a cărui plecare este cerută de americani și de aliați lor pentru rezolvarea conflictului din Siria.

 

Hot this week

Portul strategic Giurgiuleşti din Rep. Moldova devine proprietate a României, stat NATO şi UE

Portul strategic Giurgiuleşti din Rep. Moldova devine proprietate a...

NATO în România

NATO în România https://www.youtube.com/watch?v=pelGogM84q8

Grecia și Malta sprijină flota fantomă a Rusiei?

Grecia și Malta se opun propunerii Comisiei Europene de...

Thales face mii de angajări pe fondul creșterii comenzilor pentru apărare

Thales, lider global în tehnologii avansate pentru apărare, aerospaţial...

Topics

Portul strategic Giurgiuleşti din Rep. Moldova devine proprietate a României, stat NATO şi UE

Portul strategic Giurgiuleşti din Rep. Moldova devine proprietate a...

NATO în România

NATO în România https://www.youtube.com/watch?v=pelGogM84q8

Grecia și Malta sprijină flota fantomă a Rusiei?

Grecia și Malta se opun propunerii Comisiei Europene de...

Thales face mii de angajări pe fondul creșterii comenzilor pentru apărare

Thales, lider global în tehnologii avansate pentru apărare, aerospaţial...

Germania devine liderul european al NATO

Germania va ocupa în curând mai multe poziții de...

Ecce Homo, cumpărat pentru 14,9 milioane de dolari

Italia a cumpărat o versiune a tabloului 'Ecce Homo',...

Ce poți face pentru a preveni cancerul

Ce poți face pentru a preveni cancerul O boală care...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img