Sunday, November 1, 2026
8.8 C
Bucharest

SUA trebuie sa colaboreze cu China

Cel mai înalt oficial al Partidului Comunist Chinez (PCC) în domeniul diplomaţiei, Wang Yi, i-a cerut secretarului de stat american Antony Blinken să “colaboreze cu China” pentru a ameliora relaţiile între cele două ţări, potrivit unui raport al întrevederii lor difuzat vineri de Beijing, relatează AFP.

Washingtonul “trebuie să adopte o abordare raţională şi pragmatică, să lucreze cu China în aceeaşi direcţie”, a declarat responsabilul chinez în cadrul întrevederii avute cu Blinken, potrivit raportului publicat de Ministerul chinez al Afacerilor Externe.

Cei doi lideri s-au întâlnit joi la Jakarta, în marja reuniunii Asociaţiei Naţiunilor din Asia de Sud-Est (ASEAN).

Aceasta a fost a doua întrevedere a celor doi lideri în câteva luni, după o vizită efectuată de Blinken la Beijing în iunie, într-un efort de a dezamorsa tensiunile dintre cele două puteri.

Cu această ocazie, secretarul de stat american l-a avertizat pe şeful diplomaţiei chineze că Washingtonul va cere explicaţii celor “responsabili” pentru un atac cibernetic împotriva guvernului american.

La rândul său, Wang Yi a cerut Statelor Unite să înceteze orice “ingerinţă” în afacerile chineze. El a subliniat poziţia fermă a Chinei cu privire la problema Taiwanului şi a cerut SUA “să evite orice ingerinţă nejustificată în afacerile interne ale Chinei”, potrivit ministerului. China consideră Taiwanul parte a teritoriului său.

De asemenea, responsabilul chinez cerut Washingtonului “să înceteze să provoace daune Chinei în domeniile economiei, comerţului, ştiinţei şi tehnologiei şi să ridice sancţiunile ilegale şi nejustificate împotriva Chinei”.

Tensiunile dintre cele două ţări au escaladat în ultimii ani pe o multitudine de subiecte, între care comerţul, tehnologia, sprijinul militar american pentru Taiwan, prezenţa tot mai mare a Beijingului în Marea Chinei de Sud şi relaţia sa strânsă cu Moscova.

Discuţia dintre cei doi diplomaţi nu a dus la progrese majore dar a fost “sinceră, pragmatică şi constructivă”, a subliniat ministerul, precizând că cele două părţi “au convenit asupra continuării comunicarii”, scrie Agerpres.

Hot this week

Atenție la pericolele de Black Friday

Atenție la pericolele de Black Friday Directoratul Național de Securitate...

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

UE realizează cu greu că importurile din China distrug producția europeană

Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare...

Franța reclamă imixtiuni străine în stimularea revoltelor

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut că...

Cum recunoști rapid un AVC și de ce este important ajutorul medical de urgență

Cum recunoști rapid un AVC și de ce este...

Topics

Atenție la pericolele de Black Friday

Atenție la pericolele de Black Friday Directoratul Național de Securitate...

Frontex va putea deporta migranții ilegali din UE

Frontex, agenția UE de pază a frontierelor externe bazată...

UE realizează cu greu că importurile din China distrug producția europeană

Uniunea Europeană intenționează să utilizeze așa-numitele clauze de salvgardare...

Franța reclamă imixtiuni străine în stimularea revoltelor

Ministrul francez de Externe, Jean-Noel Barrot, a susținut că...

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe Afirmațiile făcute...

România nu apare în clasamentul european cu cele mai prietenoase orașe

România nu apare în clasamentul european cu cele mai...

Franța abrogă Codul Negru

Franța abrogă Codul Negru Parlamentul a abrogat în mod simbolic,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img