In aceste momente de criză acută, salvarea de vieți omenești și sprijinirea mijloacelor de subzistență sunt de o importanță capitală. Comisia își intensifică și mai mult răspunsul, propunând instituirea unui instrument de solidaritate în valoare de 100 de miliarde EUR, denumit SURE, care îi va ajuta pe lucrători să își păstreze veniturile și va sprijini întreprinderile pentru ca acestea să se mențină pe linia de plutire. Comisia propune, de asemenea, redirecționarea tuturor fondurilor structurale disponibile către răspunsul la coronavirus.

De acest sprijin vor beneficia, de asemenea, fermierii și pescarii, precum și persoanele cele mai defavorizate. Toate aceste măsuri se bazează pe bugetul actual al UE și vor valorifica la maximum fiecare euro disponibil. Acestea demonstrează necesitatea ca UE să dispună de un buget pe termen lung solid și flexibil. Comisia va lua măsuri pentru a se asigura că UE se poate baza pe un astfel de buget solid care să îi permită să iasă din criză și să facă progrese pe calea redresării.

Pandemia de coronavirus pune Europa la încercare într-un mod care ar fi fost de neconceput cu doar câteva săptămâni în urmă. Profunzimea și amploarea acestei crize necesită un răspuns de o amploare, rapiditate și solidaritate fără precedent.

În ultimele săptămâni, Comisia a luat măsuri menite să le ofere statelor membre toată flexibilitatea de care au nevoie pentru a-și sprijini financiar sistemele de sănătate, întreprinderile și lucrătorii. Aceasta a acționat în vederea coordonării, accelerării și consolidării eforturilor de achiziționare a echipamentelor medicale și a direcționat finanțarea pentru cercetare către dezvoltarea unui vaccin. Comisia a lucrat neobosit pentru a se asigura că bunurile și lucrătorii transfrontalieri pot continua să se deplaseze în întreaga UE și pentru a menține funcționarea spitalelor, continuarea activității fabricilor și aprovizionarea rafturilor din magazine. Aceasta a sprijinit și continuă să sprijine repatrierea cetățenilor UE, a familiilor acestora și a rezidenților pe termen lung în Europa din întreaga lume.

În aceste eforturi, Comisia acționează din convingerea că singura soluție eficientă la criza din Europa se bazează pe cooperare, flexibilitate și, mai presus de toate, pe solidaritate.

Propunerile de astăzi ridică răspunsul la un nou nivel.

În ceea ce privește propunerile adoptate astăzi, președinta von der Leyen a declarat: „Numai răspunsurile cele mai puternice ne vor permite să facem față acestei crize provocate de coronavirus. Trebuie să ne folosim de toate mijloacele de care dispunem. Fiecare euro disponibil în bugetul UE va fi redirecționat către depășirea crizei, fiecare regulă va fi relaxată pentru a permite finanțării să circule rapid și eficace. Prin intermediul noului instrument de solidaritate vom mobiliza 100 de miliarde EUR pentru a menține locurile de muncă și funcționarea întreprinderilor. Prin acest instrument ne unim forțele cu statele membre pentru a salva vieți omenești și pentru a proteja mijloacele de subzistență. Așa arată solidaritatea europeană.

100 de miliarde de euro pentru menținerea locurilor de muncă și a funcționării întreprinderilor: inițiativa SURE

Trebuie să atenuăm șocul economic pentru ca economia UE să fie pregătită să repornească atunci când condițiile vor fi prielnice. În acest scop, trebuie să menținem locurile de muncă și funcționarea întreprinderilor. Toate statele membre dispun sau vor dispune în curând de programe de șomaj parțial care vor contribui la realizarea acestui obiectiv.

Inițiativa SURE este răspunsul Comisiei în acest sens: noul instrument va oferi împrumuturi în valoare de până la 100 de miliarde EUR țărilor care trebuie să se asigure că lucrătorii primesc un venit și că întreprinderile își păstrează personalul. Acest lucru le permite oamenilor să își plătească în continuare chiria, facturile și produsele alimentare și contribuie la asigurarea stabilității atât de necesare în economie.

Împrumuturile se vor baza pe garanții furnizate de statele membre și vor fi direcționate acolo unde este cel mai urgent nevoie de ele. Toate statele membre vor putea să recurgă la acest instrument, însă acesta va fi deosebit de important pentru statele membre cel mai grav afectate.

SURE va sprijini programele de șomaj parțial și măsurile similare pentru a ajuta statele membre să protejeze locurile de muncă, angajații și persoanele care desfășoară o activitate independentă împotriva riscului de concediere și de pierdere a veniturilor. Firmele vor putea să reducă temporar timpul de lucru al angajaților sau să întrerupă complet activitatea, statul oferind sprijin pentru venit pentru orele nelucrate. Lucrătorii care desfășoară o activitate independentă vor primi un ajutor de înlocuire a veniturilor pentru actuala situație de urgență.

  • Furnizarea de sprijin celor mai defavorizate persoane – Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane

Având în vedere că cea mai mare parte a Europei practică distanțarea socială pentru a încetini răspândirea virusului, este cu atât mai important ca persoanele care depind de ceilalți pentru a-și asigura nevoile cele mai elementare să nu fie private de ajutor. Fondul de ajutor european destinat celor mai defavorizate persoane va evolua pentru a răspunde acestei provocări: în special, se va introduce utilizarea de bonuri electronice pentru a reduce riscul de contaminare, precum și posibilitatea de a cumpăra echipamente de protecție pentru persoanele care furnizează ajutorul.

  • Sprijinirea pescarilor și a fermierilor

Agricultura și pescuitul din Europa au un rol esențial deoarece ne furnizează alimentele pe care le consumăm. Aceste sectoare sunt grav afectate de criză, ceea ce afectează în consecință lanțurile noastre de aprovizionare cu alimente și economiile locale susținute de aceste sectoare.

Ca și în cazul fondurilor structurale, utilizarea Fondului european pentru pescuit și afaceri maritime va deveni mai flexibilă. Statele membre vor putea să ofere sprijin:

  • pescarilor, pentru încetarea temporară a activităților de pescuit;
  • fermierilor din sectorul acvaculturii, pentru suspendarea temporară sau reducerea producției și pentru acordarea de sprijin
  • și organizațiilor de producători, pentru depozitarea temporară a produselor pescărești și de acvacultură.

De asemenea, Comisia va propune în curând o serie de măsuri menite să asigure că fermierii și alți beneficiari pot beneficia de sprijinul de care au nevoie prin intermediul politicii agricole comune, de exemplu prin prelungirea termenelor pentru introducerea cererilor de sprijin și pentru procesarea acestora de către administrații, prin majorarea avansurilor pentru plățile directe și plățile pentru dezvoltarea rurală și prin oferirea de mai multă flexibilitate pentru controalele la fața locului pentru a minimiza nevoia de contact fizic și a reduce sarcina administrativă.

Protejarea economiei și a populației noastre prin toate mijloacele disponibile

  • Redirecționarea tuturor fondurilor politicii de coeziune către combaterea situației de urgență

Toate fondurile neangajate din cele trei fonduri ale politicii de coeziune – Fondul european de dezvoltare regională, Fondul social european și Fondul de coeziune – vor fi mobilizate pentru a combate efectele crizei de sănătate publică.

Pentru a se asigura că fondurile pot fi redirecționate acolo unde este cel mai urgent nevoie de ele, vor fi posibile transferurile între fonduri, precum și între categoriile de regiuni și între obiectivele de politică. Mai mult decât atât, cerințele de cofinanțare vor fi eliminate întrucât statele membre își utilizează deja toate mijloacele de care dispune pentru a combate criza. Se va simplifica administrarea.

  • Instrumentul pentru sprijin de urgență

Uniunea Europeană nu s-a confruntat niciodată în istoria sa cu o criză de sănătate de o asemenea amploare sau cu o viteză de răspândire atât de mare. Ca răspuns, prima prioritate este de a salva vieți omenești și de a răspunde nevoilor sistemelor noastre de sănătate și ale profesioniștilor din sistemele de sănătate care fac minuni în fiecare zi în întreaga Uniune.

Comisia depune toate eforturile pentru a asigura furnizarea echipamentelor de protecție și a aparatelor de sprijin respirator. În pofida eforturilor susținute de producție ale industriei, statele membre se confruntă în continuare cu o penurie gravă de echipamente de protecție și de aparate de sprijin respirator în anumite zone. Statele membre se confruntă, de asemenea, cu lipsa de centre de tratament suficiente și ar avea de câștigat din deplasarea pacienților către zone care dispun de mai multe resurse și din trimiterea personalului medical în locurile cele mai afectate. Va fi nevoie, totodată, de sprijin pentru testarea în masă, pentru cercetarea medicală, pentru dezvoltarea de noi tratamente și pentru producerea, achiziționarea și distribuirea de vaccinuri pe întreg teritoriul UE.

UE propune astăzi să se utilizeze toate fondurile rămase disponibile din bugetul UE pentru acest an pentru a ajuta la satisfacerea nevoilor sistemelor de sănătate europene.

Instrumentul pentru sprijin de urgență va beneficia de 3 miliarde EUR, din care 300 de milioane EUR vor fi alocate RescEU în vederea sprijinirii stocurilor comune de echipamente. Prima prioritate ar fi gestionarea crizei de sănătate publică și asigurarea echipamentelor și materialelor vitale, de la ventilatoare la echipamente individuale de protecție, de la echipe medicale mobile la asistență medicală pentru persoanele cele mai vulnerabile, inclusiv cele din taberele de refugiați. Al doilea domeniu de interes ar fi asigurarea intensificării eforturilor de testare. De asemenea, propunerea ar permite Comisiei să realizeze achiziții direct în numele statelor membre.

Următoarele etape

Pe măsură ce situația continuă să evolueze, Comisia va prezenta mai multe propuneri și va colabora cu celelalte instituții ale UE pentru a avansa cât mai rapid posibil.

 

Leave a Reply