“Imperativul este ca Ucraina să câştige acest război şi să evităm ca istoria să se repete!” | Oana Lungescu, purtătorul de cuvânt al NATO, interviu în exclusivitate la Antena 3 CNN
Oana Lungescu, purtătorul de cuvânt al Alianței Nord-Atlantice, NATO, i-a acordat realizatorului Radu Tudor un interviu în exclusivitate pentru Antena 3 CNN.
Lungescu a vorbit de noile planuri de apărare ale NATO dar și despre situația aderării Ucrainei la Alianță și despre continuarea sprijinului aliat pentru țara invadată de Rusia.
Radu Tudor: “Discutăm despre summit-ul de la Vilnius ca fiind unul din cele mai importante summit-uri NATO care au existat vreodată. De ce este atât de important acest summit pentru noi toți?”
Oana Lungescu: “În principal, datorită contextului foarte tensionat, geostrategic, în care are loc acest summit, cu continuarea războiului ilegal al Rusiei împotriva Ucrainei. Deja durează de peste 17 luni.
Este important și în contextul ascensiunii regimurilor autoritare care provoacă statul de drept și relațiile internaționale stabilite de decenii și, pe de altă parte, pentru că este o oportunitate de a lua decizii importante, pentru a ne ridica la nivelul acestor sfidări internaționale, decizii care vizează sprijinul pentru Ucraina, întărirea apărării NATO, un angajament mai ferm privind investițiile în apărarea noastră pe viitor și un angajament mai intens cu partenerii din zona indo-pacifică.”
Radu Tudor: “S-a vorbit despre activarea, pentru prima oară în istorie, a planurilor de apărare ale NATO. În ce constau aceste planuri de apărare și de ce trebuie să ne aplecăm noi asupra acestui subiect?”
Oana Lungescu: “Planurile de apărare NATO au fost activate la câteva ore după invazia Rusiei în Ucraina”
Oana Lungescu: “Planurile de apărare NATO există, deci întotdeauna NATO are planurile necesare pentru a apăra toate țările aliate. Dacă vă amintiți, de fapt, actualele noastre planuri de apărare au fost activate pentru prima dată pe tot flancul estic, de la Marea Baltică până la Marea Neagră, pe 24 februarie anul trecut, deci la numai câteva ore după lansarea invaziei Rusiei asupra Ucrainei. Aceste planuri de apărare sunt încă în vigoare, ele rămân activate. Ce înseamnă planurile de apărare actuale? Înseamnă că generalul Christopher Cavoli, comandantul suprem NATO pentru Europa, are autoritatea să desfășoare forțe care, în momentul de față, se cifrează la peste 40.000 de militari, împreună cu capacități importante, atât aeriene cât și maritime. Ceea ce este nou la Vilnius este dezvoltarea unor planuri regionale mult mai detaliate, care sunt în număr de trei, privind diverse regiuni ale zonei euroatlantice.
Unul dintre aceste trei planuri este un plan pentru sud-est, care, deci, privește Marea Adriatică, Marea Mediterană și Marea Neagră și care va fi comandat de la Comandamentul nostru aliat de la Napoli. Elementul de noutate privind aceste planuri, care sunt acum în curs de dezvoltare și care, împreună, reprezintă circa 400 de pagini, evident clasificate, foarte detaliate, este că pentru prima dată de la sfârșitul Războiului Rece, NATO are forțe dedicate pentru protejarea fiecărei zone geografice a Alianței. Deci va fi mult mai clar pentru fiecare țară aliată și pentru toate forțele armate aliate ce zonă apără, cum anume, cu ce capacități, cu ce exerciții și de ce avem nevoie în ceea ce privește investițiile militare pentru viitor, pentru a putea asigura această apărare în mod durabil.”
Radu Tudor: “Noi, aici, în estul Alianței, suntem în linia întâi în fața amenințării Rusiei, în fața războiului brutal și ilegal declanșat de Rusia în Ucraina. Care sunt noutățile pentru flancul estic al NATO, în care se află și România?”
Oana :Lungescu: “Dezvoltarea noilor planuri ne asigură că Alianța va putea apăra și în viitor fiecare centimetru din teritoriul NATO”
Oana Lungescu: “În primul rând, întărirea apărării și a descurajării Alianței, prin dezvoltarea acestor noi planuri de apărare mult mai detaliate, pentru a ne asigura că, indiferent de amenințările la care facem față, vom putea și pe viitor apăra și proteja fiecare centimetru din teritoriul alianței. Și, evident, e vorba și de România. În al doilea rând, summit-ul de la Vilnius va trimite un semnal puternic de sprijin către Ucraina.
Ucraina beneficiază și a beneficiat de mulți ani, mai ales în ultima perioadă, de un sprijin fără precedent din partea aliaților din NATO pentru auto-apărare, pentru a se putea apăra, ea însăși, în fața acestei agresiuni repetate a Rusiei. Și dreptul de auto-apărare este în carta Națiunilor Unite.
Deci, chiar dacă NATO nu este implicat, nu face parte din acest război, este dreptul nostru și datoria noastră de a sprijini Ucraina pentru a se putea apăra împotriva acestui război ilegal de agresiune. Acest sprijin față de Ucraina are mai multe dimensiuni. În primul rând o dimensiune practică, și anume, un plan multianual de sprijin pentru ca Ucraina să poată face tranziția de la standardele sovietice și post-sovietice la standardele NATO. Deci, pentru a putea întări ceea ce se numește interoperabilitatea, capacitatea Ucrainei de a opera împreună cu aliații NATO.
Oana Lungescu: “Aliații și liderii ucraineni vor sta față în față, de la egal la egal, în cadrul Consiliului NATO – Ucraina”
Apoi, vorbim de un aspect politic. Va avea loc o reuniunea inaugurală a Consiliului NATO-Ucraina, care este un pas calitativ nou în relația noastră politică cu Ucraina. Pentru prima dată, cei 31 de aliați din momentul de față și Ucraina se vor așeza la masă, de la egal la egal, vor putea lua decizii prin consens. De asemenea, acest consiliu NATO-Ucraina are un mecanism de criză care poate fi declanșat la cererea oricărui membru. În sfârșit, și nu în cele din urmă, aliații discută care sunt perspectivele, aspirațiile Ucrainei de a adera la NATO. Și toți aliații sunt de acord că Ucraina va adera la NATO. Ceea ce discutăm acum – și încă sunt consultări între aliați – este care va fi în mod exact parcursul pe viitor și care vor fi modalitățile.”
Radu Tudor: “Dar la acest summit de la Vilnius nu se va lua o decizie în privința aderării Ucrainei la NATO, în acest moment.”
Oana Lungescu: “Nu este acesta subiectul pe agendă, pentru că imperativul la momentul de față este ca Ucraina să câștige acest război, să poată ieși din război ca o țară suverană, independentă și să poată evita un nou război atunci când cel din prezent se va termina. Deci, să putem evita o repetare a istoriei. Cel mai important este ca Ucraina să învingă. Iar în perioada până când putem, în sfârșit, vedea o soluție justă, o soluție durabilă la acest război, aliații NATO rămân alături de Ucraina.”
#NATO
#Summit
#Vilnius
#interviu
#Lungescu