De la oameni politici pe care-i consideram onorabili si de bun simt am auzit argumente absolut halucinante pentru conditia de tara europeana, in care politica trebuie sa fie un mijloc de promovare a valorii profesionale si personale. Argumentul ca “sunt stelist” ca fundament logic pentru oferirea unui loc de parlamentar patronului echipei Steaua.
Fara nici o zi de activitate in partidul respectiv, fara nici o contributie la valorile liberale chiar in afara partidului fiind, incalcindu-se toate reperele de moralitate, facind o derogare de la regulamentele interne, trecind peste trecutul mai vechi sau mai nou de circar consacrat, facindu-te ca uiti limbajul grosolan si injuriile permamente exprimate in public de persoana respectiva. Ca individ obisnuit sau ca patron excentric de echipa de fotbal, pozitia sa e justificata deplin. Exista multi oameni ca el si au dreptul la propriul stil de viata. E libertate, e democratie. A devenit europarlamentar in puscarie fiind, ca urmare a unui efort politico-emotional facut de CV Tudor si a mediatizarii uriase a cazului sau. A starnit mila si a fost votat. Fara nici un fel de argument politic. Strict pe emotia si convingerea ca arestarea sa a fost un abuz.
Dar ca acest personaj, cu profilul sau binecunoscut, sa devina membru al unui partid istoric respectabil si mai mult, sa aibe imediat un loc de parlamentar oferit cu o luna inaintea alegerilor, e mult prea mult. E una din marile opere de batjocura in politica interna romaneasca din ultimii 22 de ani. Politica se muta de azi pe stadion, unde strigaturile sunt (acum) de nereprodus la televizor, dar vor deveni probabil o regula subculturala noua, preluata odata cu indivizii.
N-am cum sa trec peste dezamagirea zilei de azi prea usor.
