Saturday, October 10, 2026
25.8 C
Bucharest

Suspiciuni grave ale UNESCO asupra Romaniei

O comisie comună a Centrului pentru patrimoniu mondial UNESCO şi specialişti în monitorizare reactivă de la Uniunea Internaţională de Conservare a Naturii (IUCN) vor veni în România pentru a evalua modul în care ţara noastră respectă regulile de administrare a unuia dintre obiectivele sale înscrise în Lista Patrimoniului Mondial, „Pădurile seculare şi virgine de fag din Carpaţi şi alte regiuni ale Europei”.

Potrivit unui comunicat remis News.ro, situaţia din România a fost dezbătută în cadrul celei de a 43-a sesiuni a Comitetului patrimoniului mondial UNESCO, la care participă o delegaţie parlamentară condusă de Ionel Palăr, preşedintele Comisiei permanente comune a Camerei Deputaţilor şi Senatului pentru relaţia cu UNESCO, din care fac parte deputaţii Lucian Simion şi Sorin Lazăr şi senatorul Alexandru Pereş. 

Situl „Pădurile seculare şi virgine de fag din Carpaţi şi alte regiuni ale Europei” cuprinde păduri situate în 11 ţări europene, printre care şi România, care are înscrise opt rezervaţii naturale şi codri seculari.

În noiembrie 2018, în urma unei sesizări, Centrul Patrimoniului Mondial UNESCO a cerut lămuriri autorităţilor române privind operaţiunile de exploatare forestieră în pădurile din zonele tampon ale componentelor româneşti ale sitului. În ciuda asigurărilor date de autorităţile de la Bucureşti, potrivit cărora exploatările forestiere nu au afectat valoarea universală a pădurilor seculare de fag, oficialii UNESCO au solicitat lămuriri suplimentare şi s-au arătat îngrijoraţi că tăierile de arbori ar putea avea un impact negativ asupra sitului.

„În discuţie se află, în principal, zonele tampon din parcurile naţionale Domogled-Valea Cernei şi Cheile Nerei-Beusnita, unde s-a înregistrat activitate de exploatare forestieră şi există temerea că acestea au fost foarte aproape sau chiar adiacente de graniţele zonelor componente ale sitului UNESCO. Reprezentanţii organismului internaţional nu au siguranţa că tăierile de arbori nu afectează negativ procesele naturale şi, în consecinţă, valoarea universală a sitului. Personal, sper că nu am fost atât de lipsiţi de responsabilitate, încât să periclităm apartenenţa noastră la acest important obiectiv de patrimoniu UNESCO, pentru o activitate economică pasageră”, a transmis deputatul Ionel Palăr, preşedintele Comisiei pentru relaţia cu UNESCO, scrie news.ro

România va fi vizitată de o misiune comună a Centrului pentru Patrimoniu Mondial şi IUCN, pentru a fi monitorizată privind regimul de gestionare a zonelor tampon şi pentru a se evalua impactul activităţilor de exploatare forestieră care au avut loc.

Din situl UNESCO „Pădurile seculare şi virgine de fag din Carpaţi şi alte regiuni ale Europei”, în România fac parte ariile protejate: Rezervaţia naturală Izvoarele Nerei din Parcul Naţional Semenic-Cheile Caraşului; Rezervaţia mixtă Cheile Nerei-Beuşniţa din Parcul Naţional Cheile Nerei-Beuşniţa; Rezervaţia naturală Coronini-Bedina, rezervaţia naturală Iauna-Craiova şi rezervaţia naturală Ciucevele Cernei din Parcul Naţional Domogled-Valea Cernei; Masivul Cozia şi Cheile Lotrişorului din Parcul Naţional Cozia; Codrul secular Şinca; Codrul secular Slătioara; Codrii seculari de la Izvorul Şurii şi Preluci situaţi în rezervaţia naturală Arcer-Ţibleş Bran; Codrii seculari de la Strâmbu-Băiuţ.

Hot this week

Ancheta RFI : măicuţele lui Putin bântuie prin Franţa

De mai mulți ani, în bisericile și catedralele franceze...

Omenirea trăieşte 100% pe datorie

Datoria publică mondială se apropie de nivelurile înregistrate după...

Germania riscă să fie implicată într-un conflict violent cu Rusia

Germania riscă să intre într-un conflict violent pe măsură...

UE riscă să ajungă “bolnavul lumii”

Timpul se scurge pentru implementarea de către Uniunea Europeană...

Investigația care arată cât de extinsă este o boală gravă a bărbatului

Investigația care arată cât de extinsă este o boală...

Topics

Ancheta RFI : măicuţele lui Putin bântuie prin Franţa

De mai mulți ani, în bisericile și catedralele franceze...

Omenirea trăieşte 100% pe datorie

Datoria publică mondială se apropie de nivelurile înregistrate după...

Germania riscă să fie implicată într-un conflict violent cu Rusia

Germania riscă să intre într-un conflict violent pe măsură...

UE riscă să ajungă “bolnavul lumii”

Timpul se scurge pentru implementarea de către Uniunea Europeană...

Investigația care arată cât de extinsă este o boală gravă a bărbatului

Investigația care arată cât de extinsă este o boală...

”Rusia a început deja războiul pe care Europa refuză să-l vadă”

”Războiul din umbră al Rusiei cu Europa intră într-o...

Două mari scandaluri îl vizează pe George Simion. Va fi eliminat din fruntea AUR?

Două mari scandaluri îl vizează pe George Simion. Va...

Franța își întărește capacitatea nucleară militară

Președintele francez, Emmanuel Macron, a asistat marți dimineața la...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img