Thursday, December 26, 2024
2.5 C
Bucharest

Talibanii isi finanteaza extremismul din traficul de droguri

Talibanii, acum la putere la Kabul, susţin că vor renunţa la producţia de heroină care a explodat în ultimii ani în Afganistan şi a contribuit substanţial la finanţarea lor, dar experţii susţin că aceste promisiuni sunt dificil de respectat, relatează AFP.

În prima lor conferinţă de presă de marţi, purtătorul lor de cuvânt, Zabihullah Mujahid, a afirmat că noile autorităţi nu vor transforma primul producător mondial de opiu într-un veritabil narco-stat.

“Îi asigurăm pe compatrioţii noştri şi comunitatea internaţională că nu vom produce stupefiante”, a declarat Mujahid la Kabul, citat de Agerpres.

 

Foto: (c) STRINGER / EPA


 

“Începând de acum, nimeni nu va fi implicat (în comerţul cu heroină), nimeni nu va putea fi implicat în contrabanda cu droguri”, a adăugat el.

Analiştii consideră că retorica anti-heroină, ca şi promisiunile similare de a respecta drepturile omului şi libertatea media, se înscriu în cadrul eforturilor depuse de aceşti noi lideri de a se prezenta într-o lumină mai moderată şi de a obţine susţinerea comunităţii internaţionale.

Dar prea putina lume crede in aceasta retorica noua talibanilor.

Marea majoritate a opiului şi a heroinei consumate în lume provine din Afganistan, unde talibanii controlează zonele de producţie şi export. Potrivit AFP, talibanii au taxat şi comercializat opiu pe durata întregii lor insurecţii de 20 de ani.

Aceste droguri au devenit o resursă esenţială pentru grupul care ar putea întâmpina dificultăţi în a le interzice, a estimat Jonathan Goodhand, expert al universităţii SOAS din Londra în comerţul internaţional de droguri. Subiectul “va face să reapară o serie de tensiuni în cadrul mişcării”, a prezis el.

Pe de o parte, “vor să-şi creeze o imagine mai moderată şi mai deschisă la angajament cu Occidentul şi realizează că interzicerea drogurilor este un mijloc de a ajunge aici”, a adăugat Goodhand. Pe de altă parte, orice represiune i-ar afecta pe agricultorii din provinciile Helmand şi Kandahar, inima politică a talibanilor.

“Va trebui ca ei să lupte pentru a adopta o abordare foarte agresivă în privinţa drogurilor”, a mai spus expertul britanic.

Cvasimonopol

Mujahid a subliniat marţi că pentru a fi “o ţară fără narcotice”, Afganistanul va avea “nevoie de ajutor internaţional” pentru a furniza agricultorilor culturi alternative macului, a cărui sevă este rafinată în morfină şi în heroină.

Apelul la ajutor internaţional le-ar putea părea ironic celor din coaliţia de forţe a NATO, din ONG-uri sau agenţii ONU care au încercat fără succes să întrerupă dependenţa Afganistanului de această cultură timp de zece ani.

SUA au cheltuit circa 8,6 miliarde de dolari între 2002 şi 2017 în aceste eforturi eşuate, potrivit unui raport din 2018 al inspectorului general special american pentru Afganistan (SIGAR).

Strategia americană a constat în a-i ajuta financiar pe ţărani la reconversia spre cultura grâului sau a şofranului, să investească în căi de transport, dar şi să pulverizeze defolianţi pe câmpurile de mac sau să permită bombardarea instalaţiilor de rafinare.

În fiecare etapă, ei s-au lovit de combatanţii talibani, care controlau principalele regiuni de cultură a macului şi obţineau sute de milioane de dolari din această industrie, potrivit estimărilor guvernelor american şi afgan.

Anchetele au arătat că agricultorii din zonele controlate de talibani erau supuşi adesea presiunilor din partea liderilor războinici şi a combatanţilor locali pentru a planta mac.

În consecinţă, ţara deţine un cvasimonopol asupra opiului şi heroinei, reprezentând 80 până la 90% din producţia mondială, potrivit ONU.

Suprafaţa de teren plantată cu mac a atins un record în 2017 şi s-a stabilizat în medie la circa 250.000 de hectare în cursul ultimilor patru ani, respectiv de patru ori nivelul de la mijlocul anilor 1990, potrivit Biroului ONU pentru droguri şi criminalitate (UNODC).

 


Foto: (c) Stringer/REUTERS


 

“Interdicţie tactică”

Politica talibanilor în materie de stupefiante va avea repercusiuni nu numai asupra ţărilor occidentale şi a toxicomanilor, ci şi pentru Rusia, Iran, Pakistan şi China, care sunt şi rute de contrabandă, şi pieţe enorme pentru heroina afgană.

Nu este pentru prima dată când grupul fundamentalist jură să interzică drogurile. Producţia a fost interzisă şi în 2000, anul care a precedat răsturnarea talibanilor de către forţele conduse de SUA.

Gretchen Peters, autoarea americană a cărţii “Seeds of Terror: How Drugs, Thugs and Crime are Reshaping the Afghan War”, estimează că această interdicţie este una tactică.

În opinia ei, talibanii “sunt prea legaţi de acest comerţ” pentru a-i pune capăt şi această ţară săracă “nu poate supravieţui fără opiu”.

Controlul asupra ţării le va oferi talibanilor acces la companiile aeriene, birocraţia statului şi bănci, care ar putea fi utilizate pentru a facilita contrabanda cu droguri şi spălarea de bani, a explicat ea. “Nu am nicio îndoială că se vor folosi de asta”, a declarat autoarea americană

Hot this week

Pădurile României, salvate şi regenerate cu fonduri europene

Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a atras în...

Biden îi dă lui Trump o economie americană pe creştere

Economia americană a înregistrat o creştere solidă în perioada...

Marina SUA îl medaliază pe TOP GUN Tom Cruise

Marina SUA i-a acordat actorului Tom Cruise cea mai...

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare în 4 ani

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare începând din 2020...

Topics

Pădurile României, salvate şi regenerate cu fonduri europene

Regia Naţională a Pădurilor - Romsilva a atras în...

Biden îi dă lui Trump o economie americană pe creştere

Economia americană a înregistrat o creştere solidă în perioada...

Marina SUA îl medaliază pe TOP GUN Tom Cruise

Marina SUA i-a acordat actorului Tom Cruise cea mai...

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare în 4 ani

China şi-a triplat arsenalul ogivelor nucleare începând din 2020...

Putin, ursul bipolar. Zice că nu are condiţii să oprească războiul, apoi enumeră condiţii

Preşedintele rus Vladimir Putin a declarat joi, la conferinţa...

Cum recunoști o urgență cardiovasculară și ce trebuie să faci

Cum recunoști o urgență cardiovasculară și ce trebuie să...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img