Friday, February 7, 2025
1.3 C
Bucharest

Tanczos Barna : Nu se mărește TVA. Avem de tăiat 5 miliarde de euro cheltuieli, în 2025

Ministrul Finanțelor, Tanczos Barna, a declarat joi seară, la Antena 3 CNN, că România a încheiat anul 2024 cu un deficit de 8,6%, adăugând că „anul 2025 o să însemne o încadrare într-un deficit de 7%”. De asemenea, a mai afirmat că „nu este în luată în calcul majorarea TVA-ului” și nici „modificarea impozitului pe salarii”.

„A fost un an dificil pentru România din toate punctele de vedere. A fost un an electoral cu foarte multe alegeri, cu campanie electorală, un an în care au fost recalculate pensiile, au fost majorate salariile în mai multe domenii și au fost susținute investiții cu sume fără precedent. Și acesta e elementul cel mai important al bugetului pe 2024, chiar dacă anul a fost încheiat cu un deficit de 8,6%. O să avem mâine, poimâine cifrele finale, probabil”, a explicat ministrul.

De asemenea, a mai adăugat că „România a fost capabilă să finanțeze acest deficit”.

„Dar a fost un an în care România a fost capabilă să finanțeze acest deficit. E un lucru important, un an în care România a încheiat un acord cu Comisia Europeană pe șapte ani, în care și-a propus să se încadreze în acest deficit de 3% țintit de toate statele membre ale UE în șapte ani, deci să coborâm de la acest deficit de peste 8% la 3% în șapte ani. Acest calendar agreat cu Comisia trebuie respectat. Trebuie să avem cuvântul dat respectat, astfel încât să fim credibili și în fața investitorilor care vin în România”, a mai spus el.

Totodată, a mai afirmat că „anul 2025 o să însemne o încadrare într-un deficit de 7%”.

„Este o provocare. În condițiile în care vrem să păstrăm sumele alocate pentru investiții trebuie să plătim salariile și pensiile la nivelul lunii noiembrie 2024, trebuie să susținem sistemul de învățământ, de sănătate, toate instituțiile publice, să ne încadrăm în acest deficit, dar trebuie să fie și anul în care începem să creăm acel stat suplu care nu încasează impozite pentru a deveni obez și pentru a angaja și mai mult și a oferi aceleași servicii cu un număr de angajați mai mare, cu costuri mai mari, ci să păstrăm nivelul serviciilor, să le îmbunătățim prin digitalizare, prin oferirea acestor avantaje ale secolului 21, dar să reușim să facem un stat mai suplu, cu instituții care se focusează pe cetățean, antreprenor, pe cei care plătesc impozite”, a mai spus Tanczos Barna.

Ministrul a mai explicat că „TVA-ul nu se va mări”.

„Nu luăm în calcul la construcția bugetului majorarea TVA-ului. Nu modificăm nici impozitul pe salarii”, a mai declarat el.

Întrebat cu cât se mărește impozitul pe venit al firmelor, ministrul a răspuns că „au fost făcut modificările asumate de Guvern în ordonanța de ajustări multisectoriale, acolo a fost redus plafonul pentru microîntreprinderi, de la 500.000 de euro la 250.000 de euro, a fost majorat impozitul pe dividende de la 8% la 10% și au fost eliminate acele facilități temporare de care au beneficiat cei din construcții, IT și agricultură. Nu ne propunem alte modificări pe impozitarea salariilor”, a mai spus el.

Ministrul a fost întrebat și de domeniile în care prin bugetul 2025 Ministerul Finanțelor vizează reduceri de personal și de cheltuieli și domeniile care vor primi mai mulți bani.

„La liniile bugetare unde avem investiții finanțate din PNRR vor fi creșteri de sume, cred că la toate ministerele, pentru că avem programe, contracte în derulare și trebuie să asigurăm finanțare pentru ministere pentru a duce la bun sfârșit acest program extrem de important pentru România. Asigurăm plata salariilor la nivelul lunii noiembrie încadrându-ne într-o anvelopă salarială astfel încât să atingem ținta de 7%. Această reducere înseamnă o reducere de 20-25 de miliarde de lei. Cred că o solidaritate la nivelul instituțiilor este o soluție bună și cu siguranță dacă întindem cum trebuie acest efort și contribuie toată lumea salariile pot fi plătite, la fel și pensiile și investițiile pot fi păstrate la nivelul anului 2024”, a conchis Tanczos Barna.

Hot this week

Algorithmic invasions: How information warfare threatens NATO’s eastern flank

Algorithmic invasions: How information warfare threatens NATO's eastern flank On...

Jesse Eisenberg : Zuckerberg e obsedat de putere

Mark Zuckerberg, miliardarul american aflat la conducerea grupului Meta...

De ce-şi fac americanii stocuri de prosecco

Importatorii americani au început să își facă stocuri de...

Ce ascund miile de cutremure din Santorini

Costas Synolakis, un seismolog renumit, spune că numeroasele cutremure care...

Unde te adresezi pentru un tratament modern al cancerului

Unde te adresezi pentru un tratament modern al cancerului Tratamentul...

Topics

Algorithmic invasions: How information warfare threatens NATO’s eastern flank

Algorithmic invasions: How information warfare threatens NATO's eastern flank On...

Jesse Eisenberg : Zuckerberg e obsedat de putere

Mark Zuckerberg, miliardarul american aflat la conducerea grupului Meta...

De ce-şi fac americanii stocuri de prosecco

Importatorii americani au început să își facă stocuri de...

Ce ascund miile de cutremure din Santorini

Costas Synolakis, un seismolog renumit, spune că numeroasele cutremure care...

Unde te adresezi pentru un tratament modern al cancerului

Unde te adresezi pentru un tratament modern al cancerului Tratamentul...

Decapitarea CIA. În beneficiul cui?

Agenția Centrală de Informații, cea mai cunoscută dintre agențiile...

Rusia confirmă un dialog intensificat cu SUA

Discuţii între Moscova şi Washington pe tema Ucraina sunt...

Egiptul nu susţine ideea lui Trump cu plecarea palestinienilor din Gaza

Ministrul egiptean de externe, Badr Abdelaty, a subliniat miercuri...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img