Home Articole Tăriceanu : susţin “necondiţionat” suspendarea

Tăriceanu : susţin “necondiţionat” suspendarea

1705
11
SHARE

Coaliţia PSD – ALDE ar urma să anunţe luni decizia cu privire la demararea procedurilor de organizare a referendumului privind suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis, după ce acesta nu a luat încă o decizie după ce Curtea Constituţională a decis că trebuie să o revoce din funcţie Laura Coduţa Kovesi. Tăriceanu şi-a delegat atribuţiile, în perioada 9-11 iulie, către senatorul PSD Adrian Ţuţuianu, dar a declarat duminică seară la Antena 3 că susţine “necondiţionat” suspendarea.

Liviu Dragnea a anunţat săptămâna trecută că luni urmează să fie luată o decizie cu privire la suspendarea preşedintelui, după ce a trecut o lună de la decizia CCR care spune că procurorul-şef al DNA, Laura Coduţa Kovesi, trebuie demisă prin decret semnat de către preşedinte. Dragnea l-a acuzat pe preşedintele Klaus Iohannis că ”îşi bate joc de Constituţie”.

”Eu nu aştept răspuns, pentru că nu trebuie să îmi dea mie răspuns, ci Constituţiei, o Constituţie de care îşi bate joc. Nu îl interesează nici legea, nici Constituţia, nu-l interesează decât propria protecţie, ca să vorbim foarte răspicat. Spunea ieri despre dictatura majorităţii. Păi asta este exact abordarea unui dictator, pentru că majoritatea este unul din pilonii fundamentali ai democraţiei. De asta se fac voturi, de aia merg oamenii să voteze liber când sunt alegeri, ca să aleagă o majoritate care să hotărască, să legifereze şi să conducă prin guvern treburile ţării. Şi este deranjat de majoritate. Deci este exact logica unui dictator că nu contează majoritatea, nu contează votul, contează doar ce vrea unul singur care trebuie să aibă subordonate toate instituţiile – parlamentare, ale guvernului, serviciile şi absolut tot ce mişcă, CCR”, a afirmat Liviu Dragnea.

Preşedintele social-democraţilor a spus că a discutat cu Tăriceanu despre suspendarea preşedintelui Klaus Iohannis.

”Am discutat acum cu dl Tăriceanu şi i-am spus că din punctul meu de vedere suspendarea preşedintelui trebuie să fie o opţiune serioasă, pentru că dacă doar stăm şi ne plângem că nu respectă azi Constituţia, nu respectă mâine Constituţia, poate mai trimite un alt consilier prezidenţial să mai ameninţe vreun judecător de la CCR. O fi trimis consilieri prezidenţiali să ameninţe şi judecători de la Înalta Curte, nu poate să spună nimeni că nu-i adevărat. Şi dacă noi doar stăm şi constatăm, atunci nu ne exercităm un atribut important al acestui for, care este forul suprem din România. (…) Şi dl Tăriceanu a spus că este de acord şi trebuie să analizăm foarte serios zilele astea şi luni să luăm o decizie: da sau nu”, a mai declarat Liviu Dragnea.

Cu toate că preşedintele Senatului şi-a derogat atribuţiile pentru că a plecat în concediu, acesta a susţinut duminică seară la Antena 3 că susţine necondiţionat suspendarea preşedinteşui Klaus Iohannis şi a anunţat că a plecat în concediu şi şi-a delegat atribuţiile deoarece sesiunea extraordinară era programată să dureze o săptămână, nu două.

“Refuzul preşedintelui poate să fie trecut în registrul gesturilor politice care ar putea să îi aducă anumite posturi. Deciziile CCR sunt obligatorii. Dacă una din instituţiile importante ale statului, Preşedintele, nu respectă deciziil CCR, atunci să ştiţi că refuzi până jos, până la ultimul cetăţean. (…) Nu avem decât măsura extremă a suspendării, şi am spus că această măsură trebuie foarte bine întărită, pentru că e aproape sigur că poate unele dintre problemele cu care suntem confruntaţi, dar poate să creeze şi numeroase alte probleme. Ceea ce pot să vă spun este că voi susţine necondiţionat o decizie a coaliţiei de a demara procedura de suspendare (a preşedintelui – n.r.), având în vedere că au grijă de unul dintre cei doi parteneri, unul dintre cei doi piloni pe care se situează coaliţia de guvernare. (…) Eu nu voi accepta niciodată ca drepturile şi libertăţile indviduale ale cetăţenilor să fie încălcate. Nu voi accepta să facem a astfel de derogări de la statul de drept şi, ca atare, sigur, repet, dacă o astfel de decizie vom considera că trebuie luată, trebuie să mergem înainte”, a spus Călin Popescu Tăriceanu.

Decizia Curţii Constituţionale, care a constatat existenţa unui conflict juridic de natură constituţională între ministrul Justiţiei şi preşedinte, generat de refuzul şefului statului de a da curs propunerii de revocare din funcţie a procurorului-şef al Direcţiei Naţionale Anticorupţie, Laura Codruţa Kövesi, şi a stabilit că preşedintele urmează să emită decretul de revocare din funcţie a procurorului-şef al DNA, a fost publicată în 7 iunie în Monitorul Oficial.

În 12 iunie, preşedintele Klaus Iohannis a avut o primă reacţie după publicarea motivării CCR, spunând că motivarea aduce la suprafaţă mai multe întrebări decât clarificări, dar poate că o aprofundare ulterioară “va duce mai aproape de adevăr”. El a mai afirmat că PSD “încearcă să amputeze puterile preşedintelui pentru că preşedintele are altă părere” şi că este evident că decizia CCR “vine exact în linia PSD de amputare a puterilor preşedintelui”.

Întrebat de mai multe ori dacă va semna decretul de revocare a Laurei Codruţa Kovesi, şeful statului a afirmat că va reacţiona într-un timp rezonabil, precizând că nu se poate aştepta până în decembrie, de exemplu, dar că nu crede că cineva serios se aşteaptă de la el să aplice o decizie într-o zi sau două. El a mai spus că “nu va exista nicio suspendare” a sa, pentru că nu există niciun temei pentru un astfel de demers.

De asemenea, Klaus Iohannis a declarat că, după publicarea motivării deciziei CCR, este nevoie de o dezbatere amplă la care să participe toţi cei interesaţi, pentru că motivarea aduce la suprafaţă mai multe întrebări ale căror răspunsuri sunt esenţiale pentru arhitectura statului: “Care mai este statutul procurorilor în România? Avem un nou superministru al Justiţiei care decide şi preşedintele execută? Ce mai este CSM?”.

Pe data de 31 mai, ministrul Justiţiei, Tudorel Toader, susţinea că preşedintele va trebui să semneze decretul de revocare din funcţie a şefei DNA în momentul în care decizia CCR va fi publicată în Monitorul Oficial şi afirmă că nu poate fi organizat un referendum pe tema respectării acestei decizii.

“Am văzut tot felul de opinii (…) cu privire la efectele deciziei şi momentul de la care se produc acele efecte. Prima precizare ar fi că nu există decizie a CCR care să nu producă efecte juridice, nu există decizie a CCR care să producă efecte juridice de la altă dată decât cea a publicării în Monitorul Oficial. Pentru preşedinte, obligaţia de a emite decretul revocării nu se naşe peste 30 de zile, sau 45 de zile, cum auzeam pe cineva. Obligaţia se naşte, apare imediat când se publică decizia în Monitor. Pentru că toate deciziile, aşa spune Constituţia, produs efecte de la publicarea în Monitrul Oficial”, declara atunci Tudorel Toader. În plus, acesta a spus că procedura de revocare din funcţie a Laurei Codruţa Kovesi trebuia demarată demult.

”Eu a făcut o evaluare anul trecut, în martie, şi am spus că sunt motive, motive, motive, dar nu e momentul declanşării procedurii pentru că societatea nu vedea realitatea din DNA atât de bine ca astăzi. Nici astăzi nu vedem complet, că nu ştim totul, dar oamenii nu vedeau acestă realitate intolerabilă într-un stat de drept. Acuma s-au creat premisele cererii de revocare şi acuma CCR, fiind învestită, a dat această decizie”, a mai declarat Toader.

În legătură cu posibilitatea declanşării unui referendum în această situaţie, Toader a spus: „Nici preşedintele, nici Parlamentul, nici Guvernul, nimeni nu poate organiza referendum având ca obiect întrebarea următoare: «Respectăm sau nu respectăm decizia Curţii?»”. Toader a afirmat că, dacă nu se mai vrea ca procurorul să fie sub autoritatea ministrului Justiţiei, trebuie revizuită Constituţia pentru eliminarea articolului 132 care prevede acest lucru.

Tot săptămâna trecută, Kovesi, într-o primă reacţie după declanşarea acestui conflic, a spus că nu îşi va da demisia din funcţia de procuror-şef al DNA şi nu şi-a delegat atribuţiile.

De asemenea, liderii opoziţiei au criticat decizia CCR, în timp ce social-democraţii au susţinut în repetate rânduri că este nevoie ca preşedintele să respecte Constituţia şă să o revoce pe Laura Coduţa Kovesi, scrie news.ro

11 COMMENTS

  1. Am vazut aseara la emisiunea lui Mihai Gadea cum seful Senatului “a fost scos la tabla” de Mircea Badea care ii tot cerea explicatii cu privire la pozitia pe care a anuntat-o cu privire la suspendarea presedintelui. Pus sub presiunea acestuia, ca ultimul carlan venit ieri in politica, Tariceanu n-a mai avut incotro si a zis ca va sustine “neconditionat” acest act politic. Remarc faptul ca deciziile acestei majoritati se iau la Sinteza Zilei sau la emisiunile doamnei Stoicescu. Pana si scoaterea radarelor din locuri mai ascunse a fost adoptata, vechea suparare a aceluiasi Mircea Badea. Cam tot ce si-a dorit acesta, ce si-a dorit Razvan Savaliuc la mutilarea Legilor Justitiei, frustrarile lui Ciuvica se regasesc deasemenea in noile legi, fiecare invitat a fost servit de cei care fac legile, care dorea modificarea unor legi nu avea mult de asteptat, se rezolva…. Legile mutilate pe placul infractorilor, birocratia, legile care contravin Tratatului de Aderare la UE si NATO vor lovi in Romania, in noi toti, nu in Mircea Badea, Mihai Gadea si ceilalti. Ei sunt oameni asigurati pe viata dpdv material, cand tara se va prabusi o sa-i auzim spunand ca ei sunt presa libera si au expus doar un punct de vedere n-au obligat pe nimeni sa le puna opiniile in practica, se vor spala atat de usor pe maini.

  2. E bine si cu suspendarea asta insa, nu prea-l vad pe “seful statului” in mijlocul cetatenilor afectati de vicisitudinile vremii sau sa scoata o vorba despre asta. Ar fi timpul sa paraseasca de aceasta atitudine festivista. Daca as fi in locul celor doi, Dragnea si Tariceanu, l-as lasa sa se compromita pana la capat, sa vaza tefelistii si ceilalti sustinatori pe cine au ales si cine ne conduce.

  3. Comisia de la Veneția va constata ca deciziile CCR încalca Constitutia, raportul preliminar fiind așteptat la mijlocul lunii iulie. De aia se grăbesc cei din coaliția PSD – ALDE sa-l demită pe Iohannis. Acoperă un scandal mare cu unul monstruos și o demit pe Kovesi înainte ca sa se constate ca decizia CCR a încălcat însăși Cinstituția. Plus ca se va scrie negru pe alb ca Valer Dorneanu (fost deputat PSD) ar fi incompatibil cu statutul de judecător al CCR, iar tudorel incompatibil cu statutul de membru al Comisiei. Suspendarea fondurilor europene vine și ea imediat (a fost modificata Legea Curții de Conturi intr-un sens în care hoțiile sunt incurajate) și ne paste și o procedura de infrigement datorita masurilor legislative ale PSD – ALDE. Toate aceste sancțiuni (și cele ce vor urma) vor fi decontate pe Bună dreptate de poporul român.

  4. … astazi la ora 10:00 presedintele va spune ceva.Poate va anunta ca Laura isi va da demisia si ca toata aceasta amanare din partea presedintelui a fost doar in interesul poporului intrucat a avut foarte mult de citit si nu a dorit sa se pripeasca.Poate va spune ca aceasta demisie sau demitere, dupa caz, va afecta in mod iremediabil ”normalitatea” si ”functionalitatea” intregului sistem al societatii din Romania.Poate spune multe si poate intoarce multe de partea lui, cu singura conditie ca aceasta amfitrioana sa fie demisa sau sa-si prezinte demisia.In oricare din variante nu va fi bine, am intins coarda prea mult.Ca astazi scapam de Laura sau ca in urmatoarele zile demaram suspendarea lui Klaus, lucrurile nu stau bine.ramane de vazut ce va ingaima din putul gandirii dl.Klaus la ora 10:00.O zi frumoasa!

  5. Purtatoarea de vorbe de la Cotroceni ne-a anuntat ca Iohannis a semnat decretul de revocare a lui Kovesi.
    Gurile rele spun ca la aceasta ora Iohannis este in perfuzii.

  6. Ba nenicule, ocupantul a fost ales ca un profesionist cu buna crestere si educatie,un profesor,care a demonstrat in fata tuturor ca propria-i valoare e doar 0,0000002 lei! Ce a demonstrat de fapt? Ca a fost si ramane un profesor de nimic, elevii care au participat la cursurile predate de el, au viitorul compromis! La fel si tara botezata Romania! Incredibil catde multe greseli uriase si ingrozitoare a facut de cand ocupa principala functie in stat! Nu credetica ar trebui sa isi caute alt loc de munca!? Cred ca e timpul, nu mai amanati! LA TREABA NEANCREZATORILOR, CETATENII TRAITORI IN TARA, NU MAI POT ASTEPTA SI INDURA MIZERIILE FACUTE CU BUNA INTENTIE SI PLATITE GRAS,PLATA INTRATA IN PROPRIUL BUZUNAR CA OCUPANT SEF “EU SUNT STATUL ROMAN”!

  7. suspendarea a ramas fara obiect. lui dragnea ai tremura barba pt ca lupta impotriva noilor prevederi ale codului penal continua

  8. Spiritele sunt incinse si oamenii nu mai au rabdarea sa analizeze lucrurile. Presedintele a luat, fara indoiala, o decizie buna. Nici nu prea avea alte variante daca ne mai pretindem inca un stat de drept. Dezolante sunt insa doua lucruri: bucuria acestor corupti in fata demiterii LKC si faptul ca LKC a tinut exagerat de mult cu dintiii de aceasta functie, fara sa ii pese ca taraste instituti intr-un noroi din care cu greu va mai iesi, mult timp de aici inainte.

Leave a Reply