Wednesday, February 4, 2026
3.7 C
Bucharest

Tensiuni majore intre doua tari puternice din UE

Franţa a cerut duminică Uniunii Europene ”să se pronunţe foarte rapid” asupra acţiunilor de urmat în urma refuzului Italiei de primi un grup de 230 de migranţi pe care ONG-ul ce operează nava Ocean Viking i-a debarcat într-un port francez după refuzul guvernului italian de a permite acostarea navei, relatează agenţiile AFP şi EFE.

Declaraţia îi aparţine purtătorului de cuvânt al guvernului francez, Olivier Véran, care a criticat ”o decizie unilaterală, inacceptabilă (…) ineficientă şi injustă din partea actualului guvern italian, ceea ce impune răspunsuri europene”.

La rândul ei, şefa diplomaţiei franceze, Catherine Colonna, a ameninţat Italia cu ”consecinţe dacă mai persistă cu această atitudine” de a refuza debarcarea migranţilor aduşi la ţărm de navele ONG-urilor.

Guvernul de la Paris a anunţat deja ca represalii contra Italiei anularea preluării a 3.500 de migranţi care urmau să fie transferaţi din Italia către Franţa în baza mecanismului european voluntar de redistribuire a refugiaţilor între statele membre.

Guvernul italian de dreapta condus de Georgia Meloni a decis să pună capăt practicii de a primi migranţii recuperaţi pe Mediterana de nave ale diferitelor ONG-uri, pe care le acuză că alimentează valul migrator dinspre Africa. Potrivit noului guvern de la Roma, ţărilor de pavilion ale acestor nave le revine responsabilitatea primirii migranţilor, în cazul navei Ocean Viking aceasta fiind Norvegia.

”La bordul acestor nave nu sunt naufragiaţi, ci migranţi”, a declarat Georgia Meloni, după ce ministrul francez de interne Gérald Darmanin afirmase că, în virtutea dreptului internaţional, ”când o navă cere să acosteze cu naufragiaţi la bord, portul cel mai sigur, cel mai apropiat este cel care trebuie să o primească, în cazul de faţă Italia”.

Potrivit ministrului francez, două treimi dintre migranţii de pe nava Ocean Viking vor fi redistribuiţi în Germania, Croaţia, România, Bulgaria, Lituania, Malta, Portugalia, Luxemburg şi Irlanda.

În acest timp, vicepremierul italian Matteo Salvini a anunţat duminică ”măsuri dure” împotriva ONG-urilor care acţionează pentru recuperarea migranţilor pe Marea Mediterană, ameninţându-le pe acestea cu amenzi şi confiscarea navelor.

Salvini, care este şi ministru al infrastructurii, cu atribuţii în gestionarea activităţii portuare, a emis un ordin conform căruia va fi permisă debarcarea în Italia numai a migranţilor vulnerabili, iar aceasta numai după o vizită medicală efectuată în prealabil la bordul navelor.

La rândul său, ministrul italian de externe Antonio Tajani a declarat că la reuniunea de luni cu omologii săi europeni va ”supune discuţiei problema migraţiei cu multă sinceritate şi hotărâre, pentru că este o problemă ce durează de ani şi este absolut necesar să fie soluţionată”.

Tajani a cerut deocamdată Comisiei Europene elaborarea unui ”cod de conduită pentru ONG-uri” şi a subliniat că este necesară abordarea chestiunii migraţiei şi cu ţările africane, de unde provin majoritatea migranţilor care ajung în Europa folosind ruta mediteraneană, scrie Agerpres.

#UE, #tensiuni, #analiza, #RaduTudor

 

Hot this week

00:14:15

Fost oficial SUA : Da, m-am întâlnit cu George Simion. Asta nu înseamnă că-i susţinem

Ambasadorul Daniel Fried este unul din cei mai experimentați...

Analiza : relațiile de securitate transatlantice post-Davos

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (29 ianuarie 2026, ora 21:05) –...

Aflăm ce ar vrea de fapt SUA de la Groenlanda

Emisarul special al Statelor Unite pentru Groenlanda a prezentat...

UE vrea să se trezească din somnul migraţiei ilegale masive

Comisia Europeană și-a prezentat joi viziunea asupra politicii de...

Topics

00:14:15

Fost oficial SUA : Da, m-am întâlnit cu George Simion. Asta nu înseamnă că-i susţinem

Ambasadorul Daniel Fried este unul din cei mai experimentați...

Analiza : relațiile de securitate transatlantice post-Davos

RADIO ROMÂNIA ACTUALITĂŢI (29 ianuarie 2026, ora 21:05) –...

Aflăm ce ar vrea de fapt SUA de la Groenlanda

Emisarul special al Statelor Unite pentru Groenlanda a prezentat...

UE vrea să se trezească din somnul migraţiei ilegale masive

Comisia Europeană și-a prezentat joi viziunea asupra politicii de...

În Rusia, copiii din grădinițe și școli sunt transformaţi în “zombie”

După ce Rusia a declanșat războiul împotriva Ucrainei, în...

Ce preţ are terenul arabil în România faţă de media UE

Prețul mediu al unui hectar de teren arabil în...

Ce fac în Groenlanda câinii militari speciali, ironizaţi de Trump

Donald Trump a ridiculizat apărarea Groenlandei reducând-o la 'două...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img