Un articol preluat din The New Yorker citat de Radio France International
În noua sa carte, „Epidemie și societate: de la ciuma neagră până în prezent”, Frank M. Snowden, profesor emerit de istorie și istorie a medicinei la Universitatea Yale, examinează modalitățile în care focarele de boală au conturat politica, au zdrobit revoluții și înrădăcinat discriminarea rasială și economică.
Epidemiile au modificat societățile prin care s-au răspândit, afectând relațiile personale, munca artiștilor și intelectualilor, precum și mediile create de om și natură.
The New Yorker a discutat cu autorul cărții, care spune că epidemiile sunt o categorie de boli care par să arate oglinda ființelor umane, arătând cine suntem cu adevărat.
Adică, în mod evident, au de-a face cu felul în care relaționăm cu viața noastră și cu moartea. De asemenea, ele reflectă relațiile noastre cu mediul – mediul construit pe care îl creăm și mediul natural. Pandemiile ilustrează relațiile morale pe care le avem unul cu celălalt ca oameni – și este ceea ce vedem astăzi.
Acesta este unul dintre marile mesaje pe care Organizația Mondială a Sănătății le discută în prezent.
Epidemiile au modelat istoria în bună în parte, deoarece au determinat ființele umane în mod inevitabil să se gândească la numeroase mari întrebări.
Izbucnirea ciumei, de exemplu, a ridicat întreaga problemă a relației omului cu Dumnezeu. Cum de era posibil ca un eveniment de acest fel să se întâmple, cu o divinitate înțeleaptă, atotputernică și omniscientă?
Cine făcea ca un număr atât de mare de copii să fie chinuiți într-un asemenea mod?
Epidemiile au avut un efect enorm asupra economiei. Ciuma bubonică a ucis jumătate din populația continentelor și, prin urmare, a avut un efect extraordinar asupra venirii revoluției industriale, asupra sclaviei și a iobăgiei.
De asemenea, epidemiile, așa cum vedem acum, au efecte extraordinare asupra stabilității sociale și politice. Au stabilit rezultatele unor războaie și, probabil, răspund uneori pentru declanșarea războaielor. Deci, putem spune că nu există un aspect major al vieții umane pe care bolile epidemice să nu-l fi afectat profund.
Bolile nu afectează societățile în mod aleatoriu și haotic, microbii se extind selectiv și explorând nișele create chiar de ființele umane. Aceste nișe arată foarte mult cine suntem – dacă, de exemplu, în revoluția industrială, ne-a interesat de fapt ce s-a întâmplat cu lucrătorii săraci, care erau condițiile în care locuiau cei mai vulnerabili.
Holera și tuberculoza din lumea de azi se mișcă de-a lungul liniilor de vulnerabilitate create de sărăcie și inegalitate și de modul în care, ca oameni, suntem pregătiți să acceptăm acest lucru într-un mod corect și adecvat.
Dar, de asemenea, este adevărat că modul în care răspundem depinde foarte mult de valorile noastre, de angajamentele noastre și, în cele din urmă, de sentimentul nostru că facem parte din rasa umană în întregul ei și nu din diviziuni mai mici.
