Monday, March 30, 2026
9.1 C
Bucharest

Tîlvăr : Vrem să creștem efectivele Armatei Române de la 80.000 la 100.000

Ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a declarat, marţi seară, la Antena 3 CNN, că îşi doreşte să crească efectivul Armatei României, care s-a redus în timp şi doreşte să ajungă la 100.000 de cadre, de la 85.000 cât sunt acum împreună cu civilii. „Nu şi-ar fi imaginat nimeni că pe teritoriul României ar putea să cadă resturi de drone, nu şi-ar fi imaginat nimeni că vom fi hub umanitar, nu ne imaginam că atunci când mergem pe litoral, pe Marea Neagră, pot apărea mine”, a afirmat ministrul.

Întrebat despre creşterea efectivelor Armatei, ministrul Apărării Naţionale, Angel Tîlvăr, a subliniat sprijinul politic de care se bucură.

„Voi răspunde la întrebare invocând sprijinul politic de care eu vreau să vă spun, cu toată sinceritatea, că am avut parte. Am servit ca ministru al Apărării când Guvernul era condus de domnul Ciucă, am servi ca ministru al Apărării şi în perioada în care Guvernul a fost condus de domnul Marcel Ciolacu. În ambele situaţii, Ministerul Apărării, eu ca ministru, am avut parte de sprijin”, a spus Angel Tîlvar, la Antena 3, marţi seară.

Creşterea efectivului Armatei se bazează pe nevoia de apărare, a subliniat ministrul.

„Dorinţa noastră de a creşte efectivul se bazează pe nevoia de apărare şi contextul în care trăim. Cu toţii urmărim ce se întâmplă în România şi în lume şi cu toţii suntem de acord că acum mai bine de 1.000 de zile nu şi-ar fi imaginat nimeni că pe teritoriul României ar putea să cadă resturi de drone, nu şi-ar fi imaginat nimeni că vom fi hub umanitar, nu ne imaginam că atunci când mergem pe litoral, pe Marea Neagră, pot apărea mine care să fie istorice sau să fie generate de conflictul din Ucraina”, a declarat Angel Tîlvăr.

https://www.antena3.ro/actualitate/ministrul-apararii-vrea-sa-creasca-efectivele-armatei-romane-vrem-sa-ajungem-la-100-000-de-persoane-732550.html

Hot this week

Congresmanul republican Don Bacon îl critică pe Trump pentru declarațiile anti-NATO

Congresmanul republican Don Bacon critică dur declarațiile președintelui Donald...

Singurele 3 țări din Europa cu aer curat

Doar 13 țări din lume au un aer sigur...

Prima femeie Arhiepiscop de Canterbury a Bisericii Anglicane

Sarah Mullally a fost învestită, la Catedrala din Canterbury,...

Topics

Congresmanul republican Don Bacon îl critică pe Trump pentru declarațiile anti-NATO

Congresmanul republican Don Bacon critică dur declarațiile președintelui Donald...

Singurele 3 țări din Europa cu aer curat

Doar 13 țări din lume au un aer sigur...

Prima femeie Arhiepiscop de Canterbury a Bisericii Anglicane

Sarah Mullally a fost învestită, la Catedrala din Canterbury,...

Zona Euro, aproape de blocaj

Creșterea sectorului privat în zona euro aproape s-a blocat...

De la sângerare după contactul sexual la tratament pentru cancer

De la sângerare după contactul sexual la tratament pentru...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img