Monday, October 20, 2025
6.2 C
Bucharest

Tragedie. Apropiat al lui Klaus Iohannis, mort in accident

Ioan Dan Niculescu, coordonator al campaniei online a președintelui Klaus Iohannis la alegerile prezidențiale din 2014, a murit într-un accident rutier produs, aseară, pe DN2, la intrarea în localitatea Roşiori, comuna Vadu Moldovei, a declarat purtătorul de cuvânt al ISU Suceava, Alin Găleată, potrivit jurnalul.ro.

Ioan Dan Niculescu avea 38 de ani şi conducea un VW Golf. El circula pe DN2, în Vadu Moldovei (jud. Suceava), şi a intrat cu viteză excesivă într-o curbă la dreapta şi a derapat, intrând pe contrasens în coliziune cu o autoutilitară care circula regulamentar.

“L-am cunoscut pe Ioan Dan Niculescu cu ocazia unui interviu pe care l-am realizat, despre campania online a preşedintelui Klaus Iohannnis, proiect la care a muncit cu suflet şi care s-a soldat cu un succes răsunător. Am descoperit atunci un om frumos, pentru care imposibilul un este decât o provocare, nicidecum un obstacol, un om al simţurilor şi al călătoriilor exotice atât interioare cât şi exterioare”, este introducerea interviului realizat de Anca Loghin, de la Radio Iaşi, cu Ioan Dan Niculescu, pentru campania De ce m-am întors în România.

Cunoscut de prieteni sub numele de Roka, Ioan Dan Niculescu petrecea 3-4 luni pe an în ţări precum Thailanda, Vietnam, Cambodgia, Bali, Mexic sau Laos. “Deşi născut şi crescut în România, mă consider trecător şi călător şi aici”, spunea el în iunie 2015, într-un interviu pentru Radio Iaşi.

Hot this week

Îşi face Nicuşor Dan partid?

Consilierul prezidențial Valentin Naumescu a lansat într-un editorial publicat...

Fondatorul MANGO, ucis de fiul său ?

Ancheta asupra morții fondatorului companiei Mango, considerată inițial accidentală,...

Brigitte Bardot suferă de o boală gravă, e operată

Actrița franceză Brigitte Bardot, în vârstă de 91 de...

Incertitudinea economică, cel mai mare risc financiar

Liderii financiari se confruntă simultan cu mai multe riscuri...

Datoria publică mondială, spre 100% din PIB

Perspectivele extrem de incerte fac reformele fiscale mai importante...

Topics

Polemici privind serviciul militar obligatoriu în Germania

Ministrul german al apărării, Boris Pistorius, a respins miercuri...

Tratament modern, minim invaziv, pentru durerea de genunchi

Tratament modern, minim invaziv, pentru durerea de genunchi O mișcare...

De ce a murit subit Diane Keaton?

Actrița Diane Keaton, care a jucat în filme emblematice...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img