Tuesday, September 15, 2026
24.1 C
Bucharest

Tratamente moderne pentru cancerul de col uterin

Cu toate că marea majoritate a cazurilor de cancer de col uterin pot fi prevenite prin vaccinarea HPV, acest tip de patologie oncologic rămâne în continuare printre cele mai frecvente cancere ale femeii, în România, conform estimărilor oficiale. Pentru femeile nevaccinate, există însă soluții pentru diagnosticul precoce al leziunilor precanceroase, cum este testul Babeș-Papanicolau, care ar trebui realizat periodic, în funcție de vârstă și de indicațiile date de medicul ginecolog.

Diagnosticat în stadii incipiente, cancerul cervical are șanse foarte mari de vindecare. În lipsa unui screening eficient însă, multe femei primesc diagnosticul de cancer de col uterin în faze mai avansate. Datorită progresului tehnologiilor medicale, chiar și în astfel de situații unele cancere de col uterin pot fi tratate cu o rată mare de succes. Pentru altele însă, opțiunile terapeutice sunt doar paliative, de ameliorare a simptomatologiei și a calității vieții.

În funcție de tipul de cancer de col, de stadiul în care a fost diagnosticat și de aria de răspândire, tratamentul poate include chirurgia, chimioterapia și radioterapia. Componentele planului de tratament sunt stabilite personalizat pentru fiecare pacientă în parte, în cadrul comisiei oncologice multidisciplinare (tumor board), din care fac parte medici cu multă experiență în domeniul oncologic, din specialitățile implicate.

Brahiterapia este un tip avansat de tratament cu radiații, cu o importantă indicație în cancerul de col. Procedura de radioterapie internă constă în introducerea unei surse radioactive în interiorul sau în apropierea tumorii. În acest mod, țesutul tumoral este expus unei doze mari de radiații, reducând foarte mult expunerea țesuturilor sănătoase. Brahiterapia este recomandată în stadiile incipiente de boală și în cazul tumorilor avansate locale, dar fără metastaze la distanță. Brahiterapia poate fi indicată și în cancerele cu metastaze, în scop paliativ.

Există mai multe tehnici de brahiterapie, însă cel mai des utilizată în tratamentul cancerului de col uterin este brahiterapia intracavitară. Procedura nu este dureroasă, nu implică internare și nu presupune vreun pericol nici pentru pacientă și nici pentru cei din jur, radiațiile fiind aplicate țintit. Recuperarea este foarte rapidă, practic fiind vorba de o internare de zi. P

La Centrul Oncologic SANADOR, procedurile de brahiterapie sunt realizate în sistem ambulatoriu, pacienții având avantajul de a se putea reîntoarce la activitățile zilnice în cel mai scurt timp. Centrul Oncologic SANADOR este dotat cu tehnologie de ultimă generație pentru brahiterapie, Varian GammaMedPlus iX, echipament care oferă precizie, flexibilitate, și siguranță atât medicului, cât și pacientelor. Echipa medicală înalt calificată și cu o experiență vastă în patologia oncologică oferă, de asemenea, cele mai bune soluții terapeutice, adaptate fiecărui pacient în parte.

Hot this week

Mărturie despre moartea tragică a generalului Dorin Ioniță

Mărturie despre moartea tragică a generalului Dorin Ioniță Dan Crișan,...

Secretarul General al NATO : Rusia generează 40.000 victime pe lună în Ucraina

Alianţa Nord-Atlantică va rămâne ”unită” şi ”puternică” indiferent de...

Antena3.ro : unicitatea satului vertical din Toscana

Cocoțat pe o stâncă deasupra unei prăpăstii, Lucchio este...

Antena3.ro : imagini cutremurătoare cu 9/11

Antena 3 CNN publică imagini cutremurătoare de acum 25...

Topics

Mărturie despre moartea tragică a generalului Dorin Ioniță

Mărturie despre moartea tragică a generalului Dorin Ioniță Dan Crișan,...

Secretarul General al NATO : Rusia generează 40.000 victime pe lună în Ucraina

Alianţa Nord-Atlantică va rămâne ”unită” şi ”puternică” indiferent de...

Antena3.ro : unicitatea satului vertical din Toscana

Cocoțat pe o stâncă deasupra unei prăpăstii, Lucchio este...

Antena3.ro : imagini cutremurătoare cu 9/11

Antena 3 CNN publică imagini cutremurătoare de acum 25...

Expert demisionar : Inteligența Artificială se va juca cu viețile noastre

Jacob Coxon, un expert britanic în vârstă de 27...

25 de ani de la cel mai mare atentat terorist din istorie

Asad Dandia avea opt ani când a văzut la...

Evoluție favorabilă, la cinci ani după un diagnostic de boală gravă

Evoluție favorabilă, la cinci ani după un diagnostic de...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img