Saturday, March 14, 2026
10.4 C
Bucharest

Tratamentul minim invaziv al unor boli grave ale ficatului

Ficatul este unul dintre organele vitale, cu rol esențial în asigurarea multor funcții care susțin buna funcționare a organismului. Din păcate însă, stilul de viață nesănătos, unele afecțiuni și medicamente pot afecta sănătatea acestui organ vital, ajungându-se în unele cazuri la boli grave ale ficatului, cum ar fi, de exemplu, cancerul de ficat.

Chirurgia este tratamentul de primă intenție al unor astfel de boli, dar există cazuri de tumori maligne ale ficatului în care tratamentul chirurgical nu este posibil din diferite cauze – tumora este prea mare și într-o primă fază trebuie să i se reducă dimensiunile, localizarea lângă vasele mari ale ficatului, alte afecțiuni asociate. În aceste situații, medicul poate recomanda pacienților cu astfel de neoplazii efectuarea unor proceduri de oncologie intervențională (parte a radiologiei intervenționale), ca alternativă minim invazivă pentru tratamentul curativ, chirurgical, sau pentru a reduce volumul tumoral în vederea intervenției chirurgicale.

Principala procedură minim invazivă utilizată în tratamentul cancerului hepatic este chemoembolizarea. Modern, aceasta se realizează cu microsfere absorbabile, cu o reducere a toxicității chimioterapicului în afara ficatului și cu acțiune doar în ficat, celelalte organe fiind astfel protejate.

Chemoembolizarea cu microsfere absorbabile implică un abord endovascular, medicul introducând, sub control radiologic, un microcateter în arterele ficatului care irigă tumora. Prin acest microcateter se vor injecta microsfere care conțin substanțe chimioterapice în doză mare, cu rol în distrugerea tumorii din interior și în oprirea fluxului de sânge care o alimentează. Procedura este eficientă, cu rezultate bune pe termen lung, și nu este dureroasă deoarece se realizează cu anestezie. Acest tip de tratament contribuie semnificativ la creșterea duratei vieții pacienților cu tumori hepatice ce nu pot fi operate, precum și la îmbunătățirea calității acesteia.

La Spitalul Clinic SANADOR, pacienții cu tumori maligne ale ficatului au acces la tratament modern, minim invaziv, în condiții de maximă siguranță, realizat de medici cu stagii de pregătire în centre internaționale de referință și cu o vastă experiență. De altfel, Spitalul Clinic SANADOR este primul centru de excelență în chemoembolizarea hepatică cu microsfere absorbabile din Europa Centrală și de Sud-Est, fiind totodată și centru internațional de training în chemoembolizare hepatică. Procedurile de chemoembolizare hepatică se desfășoară în Departamentul de Radiologie Intervențională SANADOR, dotat cu aparatură ultraperformantă, singurul din România în care funcționează două angiografe de ultimă generație Philips Azurion 7. P

Hot this week

Avertismentul Comandantului Suprem al Forțelor NATO ce privește și România

Avertismentul Comandantului Suprem al Forțelor NATO ce privește și...

Analysis: How Romania responds to a missile threat from Iran

Analysis: How #Romania responds to a missile threat from...

Clanul Khamenei, vile de sute de milioane de euro la Londra prin interpuși

Noul lider suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, ar fi...

Eșec politic major al partidelor coaliției

Eșec politic major al partidelor din coaliție. PSD, PNL și...

Antena3.ro : dezvăluiri despre proiectul militar american X-76

Americanii dezvoltă o aeronavă militară revoluționară: X-76 va combina...

Topics

Avertismentul Comandantului Suprem al Forțelor NATO ce privește și România

Avertismentul Comandantului Suprem al Forțelor NATO ce privește și...

Analysis: How Romania responds to a missile threat from Iran

Analysis: How #Romania responds to a missile threat from...

Clanul Khamenei, vile de sute de milioane de euro la Londra prin interpuși

Noul lider suprem al Iranului, Mojtaba Khamenei, ar fi...

Eșec politic major al partidelor coaliției

Eșec politic major al partidelor din coaliție. PSD, PNL și...

Antena3.ro : dezvăluiri despre proiectul militar american X-76

Americanii dezvoltă o aeronavă militară revoluționară: X-76 va combina...

UE avertizează : Bienala de la Veneția va fi sancționată

Uniunea Europeană va impune sancțiuni dacă Bienala de la...

Operată pentru a doua oară de hernie de disc, după 20 de ani

Operată pentru a doua oară de hernie de disc,...

Ce vor să aducă americanii în bazele aeriene din România

Potrivit unor surse oficiale, Departamentul de Război al SUA...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img