Preşedintele Statelor Unite, Donald Trump, a avertizat, joi, că statele membre NATO care nu îşi respectă angajamentele în privinţa cheltuielilor militare vor avea de suportat consecinţe, relatează site-ul agenţiei The Associated Press.

NATO Secretary General Jens Stoltenberg and the President of the United States of America, Donald Trump

In discursul sau de la Casa Alba, presedintele Trump, a multumit si Romaniei pentru angajamentul de alocare a 2% din PIB pentru aparare. El a reafirmat angajamentul ferm al SUA pentru respectarea Articolului 5 din Tratatul de la Washington, documentul care sta la baza fondarii NATO.

Declaraţiile preşedintelui american au fost făcute în cadrul unei vizite oficiale efectuate la Washington de către Jens Stoltenberg, secretarul general al NATO, care a participat şi la o şedinţă a cabinetului american.

Trump a precizat Washingtonul “se va ocupa” de statele membre NATO care nu îşi respectă obligaţiile asumate în cadrul Alianţei. Preşedintele SUA a dat exemplul Germaniei, despre care susţine că nu a contribuit suficient, însă a fost unul dintre principalii beneficiari.

De cealaltă parte, Stoltenberg a salutat eforturile depuse de Administraţia Trump în sprijinul NATO.

”Rolul dumneavoastră conducător în privinţa cheltuielilor pentru apărare a adus într-adevăr o schimbare. Vreau să vă mulţumesc pentru acest lucru deoarece este foarte important ca toţi să contribuim la securitatea noastră comună”, a declarat Stoltenberg, citat de site-ul Politico.eu.

Administraţia Donald Trump insistă ca toate ţările NATO să aloce 2% din PIB pentru bugetele apărării. În afară de Statele Unite, 15 dintre cele 28 de state NATO au elaborat strategii în acest sens. Dar Spania a stabilit acest obiectiv bugetar abia pentru anul 2024, iar Ungaria pentru 2026. Belgia, Olanda, Luxemburg, Italia, Portugalia, Norvegia şi Danemarca tergiversează planurile. Franţa a semnalat majorarea cu o treime a bugetului apărării în intervalul 2017-2025, iar Germania a stabilit atingerea ţintei de 2% abia în 2024.

Potrivit unui Raport publicat de NATO în urmă cu o lună, Estonia, Grecia, Polonia şi Marea Britanie au îndeplinit obiectivul de a aloca 2% din PIB pentru apărare, iar Letonia, Lituania şi România se vor alătura în 2018. Cele 29 de state membre ale Alianţei Nord-Atlantice au investit peste 900 de miliarde de dolari pentru apărare în 2017, dar cheltuielile Statelor Unite reprezintă două treimi din această sumă, scrie Mediafax.

Speaking after the meeting in the Oval Office, the Secretary General stressed that in an unpredictable world we need a strong NATO. Mr. Stoltenberg thanked the US President for his leadership on defence spending, which is having a clear impact. All NATO Allies have stopped the cuts and started to increase, with the third consecutive year of defence increases across  NATO European Allies and Canada. “It’s very important that we all contribute more to our shared security,” Mr Stoltenberg said.

The Secretary General and President Trump were joined in their talks by members of the U.S. national security team, including Vice President Mike Pence, Secretary of State Michael R. Pompeo, Secretary of State James Mattis, General (ret) John Kelly, Assistant to the President and Chief of Staff and Ambassador John Bolton, Assistant to the President for National Security Affairs. In that meeting, Mr Stoltenberg also addressed NATO’s contributions to the fight against terrorism, including by boosting its training missions in Afghanistan and Iraq.

On Wednesday evening, the Secretary General also met with Secretary of State Michael R. Pompeo, Secretary of State James Mattis and Ambassador John Bolton, Assistant to the President for National Security Affairs at the State Department for talks on the situation in Syria, Iran and Russia.

https://www.nato.int/cps/en/natohq/photos_154740.htm

 

3 COMMENTS

  1. Si eu care credeam ca e foc si para pe Romania din cauza lui Johannis. Ce sa vezi? Chiar il lauda stiindu-se implicarea decisiva a acestuia in adoptarea acelui buget. E adevarat ca si ministrul Fifor a fost OK la faza asta.

    • Smardoiala mare intre SUA si Germania… Cu alta ocazie Trump a mai afirmat ca n-a vazut Chevroleturi prin Germania in schimb America e plina de masini germane ca urmare se impune o taxa pe masinile germane, asa cum vrea sa procedeze si cu otelul si alte materii prime…

  2. multumeste romaniei ca accepta minimizarea nivelului de trai si destui se expun mortii in folosul altora printre care si maria sa bloanda!

Leave a Reply to ochi agerCancel reply