Home Articole UDMR in vizorul DIICOT

UDMR in vizorul DIICOT

1051
21
SHARE

DIICOT a început urmărirea penală in rem după declaraţii de la tribuna CRU al UDMR din 13 decembrie, când primarul din Sfântu Gheorghe a spus că dacă premierul nu instruieşte prefectul de Covasna “să îi lase în pace pe maghiari”, în secuime “s-ar putea întâmpla ce a fost la Târgu Mureş în 1990”.

“Procurorii Direcţiei de Investigare a Infracţiunilor de Criminalitate Organizată şi Terorism – Structura Centrală  au dispus la data de 15 decembrie, în temeiul art. 305 alin. 1 şi 2, începerea urmăririi penale ‘in rem’ sub aspectul săvârşirii infracţiunii de ameninţare prev. de art. 206 Cp săvârşită în condiţiile Legii nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului”, se precizează într-un comunicat remis MEDIAFAX, miercuri, de DIICOT.

kelemen-hunor-udmr-noi-suntem-aici-ca-acasa-romanii-trebuie-sa-accepte-1179

În comunicat se mai arată că procurorii DIICOT s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că în 13 decembrie, de la tribuna Consiliului Reprezentanţilor Unionali (CRU) al Uniunii Maghiare din România (UDMR) de la Târgu Mureş, “au fost făcute declaraţii susceptibile de a întruni elementele infracţiunii prevăzute de art. 206 Cp săvârşită în condiţiile Legii nr. 535/2004 privind prevenirea şi combaterea terorismului”.

La CRU al UDMR din 13 decembrie, unde s-a votat ieşirea formaţiunii de la guvernare, a luat cuvântul şi primarul din Sfântu Gheorghe, Antal Arpad, care a cerut indirect premierului să-l “instruiască” pe prefectul de Covasna “să îi lase în pace pe maghiari”, el amintind în acest context de conflictul interetnic de la Târgu Mureş din 1990.

“Rog pe domnul Frunda să îşi roage şeful, premierul României, să îl instruiască pe prefectul de Covasna să îi lase în pace pe maghiari. (?) Dacă nu, în secuime s-ar putea întâmpla ce a fost la Târgu Mureş în 1990?, a spus edilul.

Declaraţii pe acelaşi subiect, inclusiv cu trimitere la evenimentele de la Târgu Mureş din 1990, a făcut presei, în 13 decembrie, şi vicepreşedintele politic al UDMR, Borbely Laszlo, care a cerut Guvernului măsuri împotriva prefectului de Covasna, Marius Popica, după amenda dată filialei PCM, susţinând că este “inadmisibil”, ilegal şi “caraghios, dacă n-ar fi tragic” să se dea amenzi pentru cântarea “imnului tuturor maghiarilor”.

Borbely Laszlo a spus că solicită Guvernului să îi ceară lui Popica retragerea deciziei de amendare a filialei PCM Covasna.

“Ceea ce s-a întâmplat iarăşi în aceste zile în judeţul Covasna este inadmisibil şi chiar nu înţelegem ca un prefect să interzică, oricui, atunci când există şi prevederi legislative în acest sens, ca la o manifestare în cadru organizat să se cânte unul din simbolurile maghiarimii, imnul tuturor maghiarilor. Noi nu ne-am fi gândit niciodată că, după 25 de ani de democraţie, se va gândi un prefect să-i amendeze pe cei care cântă un imn care e un simbol naţional şi conform prevederilor legale poate fi cântat cu anumite ocazii, atunci când avem o asemenea manifestare”, a spus Borbely.

El a adăugat că amendarea constituie “numai un exemplu”, amintind că preşedintele UDMR, Kelemen Hunor, a renunţat la funcţia de vicepremier după ce reprezentanţii Uniunii nu au fost consultaţi în legătură cu atitudinea României legată de iniţiativa cetăţenească europeană privind drepturile minorităţilor.

“Cerem Guvenului să ia măsurile legale, pentru că e inadmisibil, nu vă supăraţi, şi e chiar caraghios, dacă n-ar fi tragic, ca, dacă se întâlnesc 100-200 de oameni şi, vă repet, într-un cadru organizat, cântă acest imn, pe care îl cântăm şi de 15 Martie şi nu a comentat, slavă Domnului, timp de 25 de ani, decât cu rare ocazii, cineva acest lucru, partidele extremiste – deci să ne trezim, după 25 de ani, când astăzi încă suntem la guvernare, să se trezească prefectul să ia asemenea măsură. Deci da, vom cere Guvernului să ceară prefectului să retragă această decizie, care este, vă repet, şi ilegală, pentru că avem o Hotărâre de Guvern din 1992 care precizează foarte clar că pot fi folosite aceste simboluri”, a susţinut Borbely.

El a arătat că speră că nimeni nu vrea să se ajungă la o situaţie comparabilă celei din martie 1990 de la Târgu Mureş şi că astfel de decizii au şi “o contrareacţie, o mai mare solidaritate”, care înseamnă că maghiarii simt că sunt în pericol simbolurile lor naţionale.

21 COMMENTS

  1. Nu există nicăieri în lumea civilizată o ţară care să acorde atâtea drepturi unei minorităţi alogene cum acordă România minorităţii maghiare. Şi totuşi nu vor fi mulţumiţi niciodată, sâcâindu-ne perpetuu cu aceeaşi pretenţie: autonomie. Tupeul lor se manifestă şi prin faptul că ei consideră ca fiind similară pretenţia lor de autonomie teritorială în România cu cea a catalanilor din Spania, ignorând cu bună ştiinţă marea diferenţă: catalanii sunt băştinaşi în Spania, pe când maghiarii sunt alogeni asiatici în România.
    De ce nu se fac investiţii în Harghita şi Covasna?
    Pentru că UDMR a ghetoizat toată zona, pentru a păstra caracterul etnic ,,pur“ al secuimii (care nici nu ştie exact ce origine are şi mai ales nu e conştientă de cât e de metisată genetic cu românii).
    Ţi se spune că ,,nu e bine să facem pe aici prea multe investiţii în industrie, că vin moldovenii la muncă şi în 25 de ani pierdem Ţinutul“.
    Bantustanul creat de UDMR pe plan cultural-lingvistic împiedică în mod voluntar orice proiect economic de anvergură.
    În ciuda exemplului grecesc, care a aratat că e imposibil să construiesti o economie durabilă şi eficientă doar pe turism, UDMR persistă în nebunia de a refuza şi a bloca orice investiţie românească sau străină, publică sau privată, în secuime.
    Teama rasiştilor din UDMR e că ,,vin românii la muncă“ şi ,,se modifică proporţia etnică“ (ceea ce este o formulare de apartheid, rasistă, a pastorului Tokes Laszlo, formulare preluată de alţi lideri maghiari separatişti!).
    Speranţa dementă a separatiştilor secui şi maghiari e că milioane de români vor părăsi Transilvania pentru a cauta de muncă în alte ţări, ceea ce va favoriza maghiarizarea Ardealului.
    Oricum, proiectul UDMR cu 16 regiuni arată foarte clar faptul că liderii maghiari nu vor prosperitate economică, nici pentru Ţinut nici pentru România, ci menţinerea unei zone secuieşti sărace, în care românii să plece sau să nu vină, iar secuii să rămână doar dintr-un fel de ataşament patriotic local.
    Pentru orice guvern român, o bună metodă de combatere a separatismului maghiar e să investească masiv în aceste judeţe, pentru a atrage forţă de muncă din jur (din Bacău, Braşov, Neamţ, Bistriţa, etc).
    Primarul Antal Arpad nici nu vrea să audă de investiţii ca să nu strice componenţa etinică a zonei, recomandând Braşovul pentru doritorii să lucreze în industria care creează locuri de muncă şi bunăstare. Azi Sf. Gheorghe e un oraş mort, toată industria din anii ’80 a murit după revoluţie, iar oamenii fac naveta la Braşov!!! Primarul spune că nu vrea ca
    Sf. Gheorghe să fie un oraş industrial, ci un oras cochet, o atracţie prin identitatea sa.
    ŞI ATUNCI NU-ŢI VINE SĂ SPUI?: GATA! PÂNĂ AICI! NOI ROMÂNII NE-AM SĂTURAT!!! AM TOLERAT DESTUL!!!
    Nu mai tolerăm abuzurile, respingerea, nu mai vrem să făcem compromisuri, dacă am permis nu înseamnă că vrem să fim şi suprimaţi.
    REFUZĂM SĂ NE MAI ADAPTĂM LA CERINŢELE VOASTRE PRIN SUPUNEREA NOASTRA, CROINDU-VĂ DRUM DUPĂ BUNUL VOSTRU PLAC LA PROPRIILE DORINŢE, AJUNGÂND LA FANATISM. NU MAI PUTEM FI TOLERANŢI LA DISCRIMINĂRI BAZATE PE APARTENENŢA NAŢIONALĂ, ETNIE, OPŢIUNE POLITICĂ, RELIGIE, ETC.
    Părintele protopop Florin Tohănean spunea: ,, Dacă în 1918 aveam conducătorii de azi, la această oră vorbeam toţi ungureşte“.
    NU UITA !!!
    Nu vrem sa riscăm repetarea celor întâmplate la Ip şi Trasnea sa ne rămână pe vecie întipărit în memorie!
    Nu am uitat, nu uităm şi nu vom uita niciodată!
    NOI ROMÂNII DIN ACEASTĂ PARTE A ŢĂRII NE-AM SĂTURAT!!! AM TOLERAT DESTUL!!!
    „Românul nu cerşeşte libertatea de la unguri; naţiunea română e destul de tare ca să-şi cucerească libertatea prin luptă“.- AVRAM IANCU

    • Apropo de ce se începe urmăririi penale ‘in rem’ si nu ”in personam” dacă autorul este cunoscut?

    • Domnule Roman ai perfecta dreptate,a fost prea mult,cat am suportat jignirile liderilor maghiari,sunt din Ardeal o zona cu multi maghiari,am lucrat cu ei au fost niste colegi minunati niciodata nu sa pus astfel de probleme intre noi,de vina sunt liderii partidului care invrajbesc multimea,ei trebuie trasi la raspundere deoarece omul de rand nu are timp de asa ceva,si ar fi bine sa fie mustrati si sa ia pozitie oamenii de rand care fac parte din etnia lor cei care i-au votat si i-au trimis in parlament,trebuie as se rezolve pasnic ,sa nu se mai repete Tg.Mures-ul.

    • ai dreptate; cunosc un caz de familie care a incercat sa se stabileasca in SF GH si au renuntat mutandu-se la Brasov, tocmai pt ca nu ii angaja nimeni pe motiv ca sunt ROMANI…singura sansa de a lucra acolo e sa gasesti o firma romaneasca care sa te angajeze;
      primarul iredentist din SF GH(nici macar nu ii scriu numele bipedului ca tot nu stia aspazia hunguroaica ce e aia biped) e de o rautate diabolica, vedeti manifestarile organizate acolo la care e invitat..sau vorbiti cu putinii romani care lucreaza in primarie

    • Traiesc printre romani si maghiari,si unii dintre maghiarii cu care mai povestim la serviciu ramin trazniti citeodata de ce porcarii scot din gura sefii din UDMR.Eu ma intreb insa altceva,UDMR-ul nostru vrea pe dracu si pe masa si sint nemultumiti tot timpul,dar ROMANII din ungaria oare ce drepturi au,pot ei sa sarbatoreasca ziua romaniei cu surle si trimbite?sa cinte imnul nostru la intruniri,sa arboreze steagul romanesc in localitatile unde traiesc romanii,sa ceara limba romana in scoli,in primarii si sa ceara tot ce cer cei din UDMR,ce ziceti in ungaria ce li s-ar intimpla romanilor?li se va accepta oare aceste lucruri?sa mearga prim ministrul nostru si sa-i instige impotriva ungurilor,sa le comande cu cine sa voteze,ce ar zice autoritatile ungare?

  2. Uite Radu un material, cu multe locaţii! Bă, cum de vă unişi cu hienele doar pentru a face numai rău oamenilor!!! vorbesc de perindaţii la guvernare de 25 de ani de zile!!! Bă, voi nu vedeţi ce moacă de hiene au aceşti nemernici, ucigători de vieţi !!! V-aţi făcut profesionişti prin asocierea cu ei!!! ,,,,voi, politicienii, perindaţii de la guvernare timp de 25 de ani de zile, trebuie să dispăreţi de pe faţa pămîntului…criminalilor!!! sunteţi un pericol public pentru oricine ca fiinţă cu viaţă!!!”””http://www.aol.com/article/2014/12/16/u-s-torture-report-puts-romanias-role-under-scrutiny/21117326/

  3. Nu exista o rasa de oameni mai perfida decat BOZGORIMEA!….nu le convine????, valea din Romanica, Hungaria cu pusta ei abia va asteapta!!!….sau asteptati pana defrisati TOATE padurile!!….MARS la voi, nici noi nu va vrem! ..barbarilor!

  4. De ce nu in personam, cata vreme aceasta este cunoscuta, cu nume si prenume ?! Este adevarat ca este destul de delicat, dar cat trebuie sa mai suportam marsaviile extremistilor maghiari ?

  5. Domnule Radu Tudor,va rog daca puteti ajuta la corecta informare a populatiei care nu traieste in zona.Aveti aici http://informatiahr.ro/a-solicita-respectarea-prevederilor-legale-pe-teritoriu-national-nu-reprezinta-o-provocare-la-adresa-comunitatii-maghiare/ si aici http://informatiahr.ro/declaratii-cu-iz-penal-ale-liderilor-udmr/ detaliile exacte legat de amenzile date de prefectul Covasnei si faptul ca amenda pentru intonarea imnului Ungariei (legat de care maghiarii de aici incearca sa induca in eroare necunoscatorii numindu-l “imnul tuturor maghiarilor” cand de fapt si de drept e imnul Ungariei,indiferent daca ei ii spun imnul tuturor pasarilor maghiare,imnul tuturor copiilor maghiari,imnul tuturor pensionarilor maghiari,etc) nu are legatura atat cu acel imn cat cu legea care stipuleaza ca imnurile altor state se intoneaza pe teritoriul Romaniei numai cu intonariu imnului de stat al Romaniei,inaintea acestuia.E data acolo si legea citata exact.
    Am vazut chiar si la Antena 3 ca se spune ca amenda e pentru intonarea imnului Ungariei cand ea de fapt e pentru neintonarea imnului Romaniei inainte de a altor state.
    O alta chestiune pe care o aud spusa de multi pareristi care apar pe televiziuni e ca o autonomie e dorita numai de politicieni si oamenii simpli de aici nu au treaba cu asa ceva.O prostie imensa,aici (minim) 9 din 10 etnici maghiari vor autonomie,arboreaza acel steag impreuna cu steagul Ungariei de ziua Ungariei,posteaza pe facebook si alte retele intens articole si incurajari reciproce cu indemn la autonomie,la Tinut Secuiesc,etc.Emisiunile si stirile de pe programele radio si TV au zilnic stiri despre autonomie si cum UDMR sau PCM au mai cerut sau facut un pas in acest sens.Astea au aparut in ultimii 10 ani de cand in zona UDMR a pus mana pe aproape toate institutiile statului,de cand s-a dus intens aceasta propaganda, 1 decembrie e zi de doliu demult si autoritatile de la Bucuresti s-au facut ca nu vad.Incalcari de lege sunt multiple,au fost lasati sa faca ce vor tocmai pentru ca erau la guvernare si cei cu care guvernau ar fi facut orice numai sa ramana la putere (iar fara UDMR nu aveau cum).Dupa atatia ani o sfidare si practic o educare a etnicilor maghiari ca ziua de 1 Decembrie e zi de doliu (in mijlocul Romaniei !!!) pare pentru ei “un drept” si cine spune ceva ii persecuta pe ei,nu le respecta drepturile si alte multe bazaconii pe care cu aroganta le flutura in baza fricii ca nu le zice nimeni nimic ori pentru ca ameninta pe cineva cu iesirea de la guvernare ori ca fug cu intoxicari la UE si SUA ca sunt asupriti.De exempluy romanii nu si-au permis ca de ziua Ungariei sa le fluture steaguri negre,ca nu era treaba noastra si nu vroia nimeni sa ii instige.Daca ei au simtit ca vor sa sarbatoreasca ziua Ungariei … treaba lor,dar de ziua Romaniei oficialitati ale statului roman sa arboreze steaguri negre … e ceva ingrozitor.Plus o bataie de joc si o cbataie de joc ostentativa fata de noi romanii.Macar sa se fi facut ca ploua si ca “a uitat” sa arboreze steagul Romaniei,dar sa puna ostentativ steaguri negre e incredibil !
    Mizeria si sovinismul UDMR si PMC trebuie combatut cu legea pe masa.Trebuie avut totusi grija mare,ei sunt in stare sa repete un episod Tg Mures ca nu degeaba ameninta cu asa ceva,sunt multi spalati pe creier in stare de grozavii,nu ii intereseaza ca asa ceva poate arunca Romania inapoi multi ani si ca acest asa zis Tinut Secuiesc nu va castiga nici el ceva.Investitorii oricum nu se inghesuie in zona,nici cei straini si nici cei romani.Noi miscari de strada si ,Doamne fereste,violente nu pot duce decat la o si mai mare reticenta din partea investitorilor.Daca nu as trai aici in zona nici ca m-ar interesa,oricum daca si cand am posibilitatea plec de aici si sa se spele pe cap cu judetele astea,ca romani am fost batjocoriti in ultimii 25 de ani si multi au plecat deja.Statul roman nu a fost interesat de ce se intampla cu noi care suntem minoritari aici ci de voturile UDMR.

  6. UDMR, un partid etnic, aparut imediat dupa evenimentele din 1989, aliatul tuturor guvernelor si cooptat la guvernarile de stanga, dreapta, nord, sud, ce mai conteaza, vesnic la putere, care si-a vazut numai de propriile inerese; i-au fost tolerate toate fitele si figurile si acum au ajuns sa amenente. Politicienii nostri vor gasi desigur o solutie pe masura “inteligentei” lor.

  7. Staţi liniştiţi, în toată ţara se fac măgării cu numele şi prenumele în acte, ex. Vasilica-femeie e luat în considerare ca Vasilică bărbat, Ionica-femeie/Ionică bărbat, încît, la momentul cînd, după cîţiva ani, nu te mai ia în consideraţie ca prenume sau nume şi nu mai poţi face absolut nicio modificare, pentru că atunci cînd s-au făcut actele prin notariat nu te-a anunţat nimeni, totul fabricat pe ascuns! Prolema e, că, la momentul judecată, nimeni nu îţi acceptă niciun act, nicio justificare legală, sau, dacă ceri şi faci expertiză, judecătorul nu ia în consideraţie, mai mult, te declară în acte, ca fiind de rea credinţă!!! Probabil din cauză că nu accepţi numele scris în actele fabricate, împotriva realităţii şi ajungi să fii declarat aproape infractor prin catalogarea de rea credinţă!!! Halal justiţie!!! Cum să mai ai încredere în justiţie şi în acte ??? Problema e cü aceöti judecatori, multi dintre ei, au lucrat in bucuresti la cele mai tari functii!!!

    • Înainte de *89 nu se foloseau diacritice cînd se scria numele şi prenumele, nu ştiu acum cum este, dar e grav! chiar dacă dai în judecată, nu îţi recunoaşte nimeni hot. judecătorească cu schimbarea numelui pentru că deja sunt actele fabricate şi nu le anulează nimeni chiar dacă plăteşti pentru judecată!

  8. Ooo, zânele de la UDMR, păi cum, cu toată drragostea de Chiriar, a fost condamnat el Tender, au săltat-o ei pe Bica, Cocoșul e la coteț, Udrea ar fi logic să fie pe țeavă, pe Timiș nu știu dacă îl saltă, și nu cad ei niște bozgori uniți? Cu toată drragostea din tei și toată globlizarea, România nu e țara maghiarilor!
    Maghiarii și informați sunt idioți, așa sunt ei din născare în frunte cu boul ăla de Soroș!

  9. Mai are cineva de comentat împotriva spuselor lui Vadim Tudor?! De câţi ani atrage el atenţia, în stilu-i caracteristic, asupra pericolului unguresc?! Toţi “democraţii” din ţara asta susţineau, şi mai susţin încă, faptul că Vadim e nebun. O fi, da-i un nebun necesar României.
    Până capii bozgorimii nu vor fi extrădaţi şi nu le va fi ridicată cetăţenia română, aceştia vor continua “lupta”, chiar cu arme, în ultimă instanţă. Trebuie URGENT pus piciorul în prag, UDMR să fie interzisă, la fel ca şi toate partidele pe criterii etnice, inclusiv Partida Romilor sau alte partiduleţe ţigăneşti sau de altă factură, chiar dacă sunt “cuminţi”. Pot fi liberali, social-democraţi, sau altă formă, deşi România ar trebui să aibă două partide mari şi late: PNL şi PSD. În concluzie, revin cu laitmotivul: REINTRODUCEREA PEDEPSEI CAPITALE, E CAPITALĂ!

  10. Îndrăznesc să sper că atât noi, românii, cât și compatrioții noștri maghiari, vom avea înțelepciunea să depășim toate motivele de neînțelegere dintre noi. În condițiile tendinței de desființare a frontierelor, manifestările naționaliste, de o parte sau alta, mi se par anacronice.

  11. inainte de 89 biserica ortodoxa a confirmat prin anumite documente scrise provenienta ,multor intelectuali romani din secolul trecut si mai mult timp inainte ,pe care le gasiti pe google daca cautati vatra romaneasca din covasna condusa de Aurel Vlad Casuneanu , in acele scrisuri se confirma numele multor romani nascuti in transilvania mai clar in zona trei scaune care in timpul comunist apartinea de zona brasov ! aceste lucruri dupa revolutie au fost contestate dar nu au avut altfel cum decit prin violenta si cereri de legi impotriva constitutiei romanesti! infintari de scoli,si facultati doar in limba maghiara!si multe altele care sau dezvoltat in manualul negru al udmr!

  12. Sa ne gândim la semnificația cuvântului “minoritate”. Minoritățile sunt ocrotite de legile majorităților, pentru ca altfel, majoritățile le-ar putea strivi. Și cred ca putem înțelege de ce minoritățile se manifesta vocal. Se mai îmbărbătează și ele. Sa fim, totuși, eleganți și înțelepți! Ne pasc pericole mai mari, din partea unora care nu sunt deloc vocali, dar care ne influențează existentele într-o măsura mult mai mare decât un steag, indiferent al cui ar fi și cât de lung. Din partea mea și le pot întinde până-n Kurile. Și pe-al Ungariei și pe-al Secuimii.

  13. problema majora este in secuimea si in majoritatea maghiara din judetele covasna,harghita si mures ,ca nu se stie limba romana! manifestatiile facute sint in mare parte datorita proastei dezvoltari economice pe directia democratiei in care a pornit statul roman,pe linga calea gasita de ungaria ! inca din 89 ,cei care conduc si astazi pcm-ul si udmr-ul nu informeaza cu adevarat despre cum evolueaza statul roman,populatia de etnie maghiara ! ci mai degraba ii indeamna la manifestatii impotriva statului pentru ca sefii lor sa poata sa se mentina la virfuri de conducere,ei fiind in general oameni cu studii si pregatiti in domenii stiu sa faca afaceri atit cu cetatenii cit si cu statul roman ! ceea ce ar trebui sa li sa interzica sau sa li sa reduca din capacitatea de a avea posibilitati! atit financiar cit si pe cale legala!

Leave a Reply