Europarlamentarul UDMR Sogor Csaba a spus, joi, în PE, că trăieşte într-o ţară interesantă, unde premierul interimar este un general, iar viitorul şef al SIE ar putea fi un premier, el sus?inând că serviciile secrete au “o influenţă puternică” asupra evenimentelor care au loc acum în România.

“Eu trăiesc în România. E o ţară foarte interesantă, unde premierul interimar e un general şi viitorul şef al Serviciului de Informaţii Externe (SIE) s-ar putea să fie un fost premier”, a precizat europarlamentarul Sogor Csaba, în debutul intervenţiei sale în Comisia LIBE a PE, unde s-a discutat despre situaţia din România.

El a spus că a făcut aceste precizări pentru ca membrii Comisiei să-şi facă “o idee generală” despre ceea ce se întâmplă în România.

Pe de altă parte, Sogor Csaba a precizat că oficialii din administraţie se tem că vor cădea victimele “spectacolului politic de combatere a corupţiei”, astfel că administraţia publică este “aproape paralizată”.

Totodată, europarlamentarul UDMR a spus că serviciile secrete au “o influenţă puternică” asupra evenimentelor care au loc acum în România.

5 COMMENTS

  1. Poate gresesc, dar cred ca prin aceste declaratii, UDMR-istul s-a dovedit a fi mai român decat multi europarlamentari români obisnuiti sa puna batista pe tambal la ordin.

    • Mai român nu… in nici un caz! Poate mai corect, mai exact intr-o problema ce-l priveste si pe el

  2. Stiu si americanii si vesteuropenii ca ne conduc baietii cu ochi albastri, au interese aici nu i noutate pentru ei

  3. Sogoru’ (Sogor Csaba) bine ca nu traieste in Israel, acolo toti sunt fosti sau actuali militari.
    Daca nu-i convine sa renunte la statutul de europarlamentar de Romania, in rest spune adevaruri dureroase.

  4. E trist ca am ajuns din nou in situatia din 2012 in Parlamentul European, cand membrii sai si celelalte state europene inghiteau cu nesat gogosile servite de Macovei. Jigodia aia umana care prin toate actiunile din PE s-a situat impotriva poporului roman, inca e ascultata. Parlamentul European nu a invatat nimic din dezinformarea loviturii de stat din 2012, si nimeni nu le aduce aminte. Am vazut si replica unui membru PSD, dar a fost prea slaba. Oamenii astia nu stiu sa vorbeasca, nu stiu sa isi prezinte cazul, nu stiu sa puna punctul pe i.
    https://cristianmoldoveanu.wordpress.com/2014/12/17/scrisoare-pentru-europa/

Leave a Reply to CitizenCancel reply