Sunday, September 27, 2026
12 C
Bucharest

“UE monitorizeaza atent evoluţiile din Marea Azov, cu implicaţii strategice pentru regiunea Mării Negre”

Ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a participat luni la reuniunea Consiliului Afaceri Externe (CAE) de la Bruxelles, în cadrul căreia au fost abordate subiecte de actualitate de pe agenda de politică externă, precum Ucraina, Siria, Cornul Africii şi Venezuela.

În contextul marcării împlinirii a cinci ani de la Revoluţia Demnităţii, miniştrii de Externe prezenţi “au reconfirmat sprijinul Uniunii Europene pentru eforturile de reformă ale Kievului şi angajamentul pentru măsuri suplimentare în favoarea stabilităţii economice a Ucrainei, fiind de aşteptat ca autorităţile să menţină dinamica procesului de reforme chiar şi în perioada pre-electorală”, arată MAE într-un comunicat transmis AGERPRES.

În intervenţia sa, ministrul Afacerilor Externe, Teodor Meleşcanu, a reiterat susţinerea constantă acordată de România parcursului european şi euro-atlantic al Ucrainei şi a încurajat continuarea procesului cuprinzător de reforme necesar în vederea atingerii acestui obiectiv.

Meleşcanu a reconfirmat sprijinul ferm al României pentru suveranitatea şi integritatea teritorială a Ucrainei în interiorul graniţelor sale recunoscute internaţional, precum şi condamnarea anexării ilegale a Peninsulei Crimeea. A susţinut necesitatea monitorizării atente la nivelul UE a evoluţiilor din Marea Azov, cu implicaţii strategice pentru întreaga regiune a Mării Negre, precizează MAE.

Referitor la Siria, discuţiile s-au concentrat asupra evoluţiilor recente din teren şi a stadiului procesului politic. De asemenea, miniştrii Afacerilor Externe s-au coordonat în pregătirea celei de a treia Conferinţe privind sprijinul pentru viitorul Siriei şi al regiunii, eveniment care se va desfăşura la Bruxelles, pe 13 şi 14 martie.

Ministrul român al Afacerilor Externe a reiterat importanţa cadrului ONU pentru o soluţionare politică a conflictului, conform rezoluţiilor Consiliului de Securitate, cu precădere a Rezoluţiei 2.254/2015 şi a Comunicatului de la Geneva (2012), exprimând sprijin pentru eforturile noului Reprezentant Special al Secretarului General al ONU, Geir Pedersen.

La discuţia referitoare la Cornul Africii, miniştrii au trecut în revistă evoluţiile înregistrate de la ultima discuţie ministerială din iunie 2018, inclusiv aspectele rezultate în urma vizitei în regiune a Înaltului Reprezentant Federica Mogherini (9 – 10 februarie).

În continuarea discuţiei informale Gymnich de la Bucureşti (31 ianuarie – 1 februarie), miniştrii au avut un schimb informal de opinii privind evoluţiile din Venezuela, inclusiv în contextul lansării Grupului Internaţional de Contact şi al primei reuniuni ministeriale. Ministrul Teodor Meleşcanu a arătat că singura soluţie viabilă pentru criza politică şi umanitară cu care se confruntă ţara o reprezintă reconcilierea naţională, precum şi demararea unor negocieri care să permită organizarea de noi alegeri, libere şi corecte, cu participarea tuturor partidelor şi în conformitate cu principiile democratice şi prevederile constituţionale, menţionează sursa citată.

În aceeaşi zi, ministrul Teodor Meleşcanu a participat la un mic dejun de lucru, organizat de ministrul danez al Afacerilor Externe, Anders Samuelsen, avându-l ca invitat de onoare pe ministrul ucrainean al Afacerilor Externe, Pavlo Klimkin. Miniştrii de Externe europeni au avut astfel ocazia unui schimb informal de opinii cu privire la situaţia politică şi de securitate din Ucraina, inclusiv din perspectiva situaţiei din Marea Neagră după incidentul din 25 noiembrie 2018 din Marea Azov. A fost abordat cadrul general al relaţiilor UE – Ucraina, precum şi nevoile particulare pe care autorităţile ucrainene le apreciază ca putând fi acoperite prin sprijinul UE, în vederea avansării reformelor şi consolidării rezilienţei instituţiilor.

În intervenţia sa, ministrul Teodor Meleşcanu “a reiterat sprijinul României pentru agenda europeană a Kievului, preocupare faţă de ameninţările de securitate din regiune, necesitatea continuării reformelor şi importanţa desfăşurării unei campanii electorale echilibrate şi a unor alegeri libere, corecte şi transparente, care să confere legitimitate noilor aleşi”, evidenţiază MAE.

În marja reuniunii Consiliului Afaceri Externe, ministrul român de Externe a avut contacte politice bilaterale cu omologii din Republica Cehă, Cipru, Grecia, Finlanda, Italia şi Slovacia, prilej cu care au fost abordate teme bilaterale şi de pe agenda europeană de politică externă.

Hot this week

Secretarul General al NATO : “Rusia îşi intensifică acţiunile împotriva noastră”

NATO este "pregătită" să facă faţă atacurilor cibernetice ruseşti...

Rheinmetall se face de râs faţă de România după ce a primit 6 miliarde de euro prin SAFE

Compania germană Rheinmetall plătește zeci de mii de euro...

În afara putiniștilor AfD, în Germania cresc și comuniștii Die Linke, ce vor confiscări masive de proprietăți

Săptămânalul francez L’Express îi consacră un amplu portret câștigătoarei...

Efectul El Nino : a înverzit deșertul

Ploile excepţionale provocate de fenomenul meteorologic El Nino în...

Algoritmi de AI pe avioanele de luptă Rafale

Producătorul francez Dassault Aviation a testat în zbor doi...

Topics

Secretarul General al NATO : “Rusia îşi intensifică acţiunile împotriva noastră”

NATO este "pregătită" să facă faţă atacurilor cibernetice ruseşti...

Rheinmetall se face de râs faţă de România după ce a primit 6 miliarde de euro prin SAFE

Compania germană Rheinmetall plătește zeci de mii de euro...

În afara putiniștilor AfD, în Germania cresc și comuniștii Die Linke, ce vor confiscări masive de proprietăți

Săptămânalul francez L’Express îi consacră un amplu portret câștigătoarei...

Efectul El Nino : a înverzit deșertul

Ploile excepţionale provocate de fenomenul meteorologic El Nino în...

Algoritmi de AI pe avioanele de luptă Rafale

Producătorul francez Dassault Aviation a testat în zbor doi...

China a cumpărat peste 1000 de tone de aur

Importurile de aur ale Chinei sunt la un nivel...

Fistula pentru dializă care a devenit o problemă după transplantul renal

Fistula pentru dializă care a devenit o problemă după...

Cum activarea facturii electronice susține educația și poate reduce factura clienților PPC Energie

Cum activarea facturii electronice susține educația și poate reduce...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img