Friday, October 30, 2026
12.2 C
Bucharest

Ultima ora : care sunt cele 3 focare #coronavirus in Romania

Ministrul Sănătăţii, Nelu Tătaru, a afirmat vineri că România are peste 3.000 de îmbolnăviri de COVID-19.

Situație fără precedent în sistemul medical.

România are 3.183 de cazuri confirmate cu noul coronavirus, din care 281 au fost declarate vindecate.

Conform unei analize a INSP în 26 februarie, când a fost confirmat primul caz, și 29 martie, am pornit de la 1 – 2 cazuri pe zi, trendul a devenit apoi descedent, și am ajuns la 30 pe zi, apoi s-a triplat numărul.

Suceava, Arad și Deva sunt cele 3 mari focare de infecție, a spus ministrul, vineri, la Palatul Victoria.

Nelu Tătaru a declarat că va merge în fiecare regiune să verifice personal cum stau lucrurile.

Ministrul Sănătății a precizat că 75% din cazurile de îmbolnăvirea sunt persoane cu vârste între 40 şi 79 de ani.

În cazul celor decedați, vârsta medie este de 66 de ani.

Conform ministrului Sănătăţii, în 45,7% din cazuri boala a fost contractată în urma contactului cu o persoană infectată.

Un procent de 16,2% din cazurile de contaminare este reprezentat de personalul medical.

Ministrul Nelu Tătaru a mai anunţat că 1.000 de persoane vor fi angajate la serviciile de ambulanţă.

Hot this week

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe Afirmațiile făcute...

România nu apare în clasamentul european cu cele mai prietenoase orașe

România nu apare în clasamentul european cu cele mai...

Franța abrogă Codul Negru

Franța abrogă Codul Negru Parlamentul a abrogat în mod simbolic,...

Evoluții în stabilirea Moon Base

Evoluții în stabilirea Moon Base Agenția spațială americană, NASA, a...

Topics

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe Afirmațiile făcute...

România nu apare în clasamentul european cu cele mai prietenoase orașe

România nu apare în clasamentul european cu cele mai...

Franța abrogă Codul Negru

Franța abrogă Codul Negru Parlamentul a abrogat în mod simbolic,...

Evoluții în stabilirea Moon Base

Evoluții în stabilirea Moon Base Agenția spațială americană, NASA, a...

Cum poate fi tratată modern o boală gravă a bărbatului

Cum poate fi tratată modern o boală gravă a...

Nicuşor Dan : manipularea informațională și interferența străină pot influența procese electorale

Președintele României, Nicușor Dan, a transmis miercuri, 21 octombrie...

NATO : vom întări apărarea la Marea Neagră

Statele membre NATO vor desfășura în regiunea Mării Negre...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img