Saturday, November 14, 2026
4.7 C
Bucharest

Un guvern de nesimţiţi

Guvernul Austriei continuă să discrimineze România, în ciuda tuturor semnalelor pozitive şi al sprijinului celor 26 de state pentru integrarea deplină în spaţiul Schengen. 

Nu există nici un temei legal, diplomatic ori politic pentru comportamentul discreţionar şi abuziv al cabinetului Nehammer. complet lipsit de bun simţ, în relaţia bilaterală.

Ministrul de interne din Austria, Gerhard Karner, a declarat joi, înaintea unei reuniuni cu omologii săi din UE, că nu a sosit încă momentul pentru admiterea deplină a României şi Bulgariei în spaţiul Schengen, dar există motive de optimism prudent.

„Suntem pe drumul cel bun, dar nu la capătul drumului”, a declarat Gerhard Karner, citat de Kurier.

Austria blochează de 2 ani admiterea deplină a Bulgariei şi a României, care de la sfârşitul lunii martie sunt membre ale „Air Schengen”. Controalele la frontierele aeriene şi maritime au fost astfel eliminate, dar nu şi cele terestre, considerate cele mai importante.

Actualul comisar UE pentru afaceri interne, suedeza Ylva Johansson, şi-a exprimat dorinţa de a asista la ridicarea controalelor la frontierele interne cu România şi Bulgaria înainte de încheierea mandatului său. Este de aşteptat ca aceasta să-i lase locul succesorului său desemnat, actualul ministru austriac de finanţe Magnus Brunner, în decembrie sau ianuarie, odată cu învestirea noii Comisii Europene.

„Am avut experienţe bune la frontierele aeriene şi cred că este timpul să ridicăm controalele şi la frontierele terestre”, a subliniat joi Johansson.

Preşedinta Comisiei Europene, Ursula von der Leyen, este de asemenea în favoarea aderării depline a României şi Bulgariei în Schengen.

Şi ministrul maghiar de interne, Sándor Pintér, a cărui ţară deţine în prezent preşedinţia Consiliului UE, s-a exprimat în favoarea aderării României şi Bulgariei la Schengen până la sfârşitul anului. El urma să aibă joi şi convorbiri bilaterale cu ministrul austriac de interne, Gerhard Karner.

Este necesară o nouă decizie a Consiliului JAI pentru a stabili data ridicării complete a controalelor la frontierele cu România şi Bulgaria, scrie news.ro.

Hot this week

Majoritatea francezilor votează extremiști

Alegerile prezidențiale din Franța par să fie acaparate de...

Ce perturbări va aduce vortexul polar

Ce perturbări va aduce vortexul polar Experții în climatologie au...

Cum ajută tehnologiile moderne la diagnosticarea și tratarea unei boli grave a bărbaților

Cum ajută tehnologiile moderne la diagnosticarea și tratarea unei...

PSD vrea să desființeze 26 de județe

PSD vrea să desființeze 26 de județe România ar putea...

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE România a...

Topics

Majoritatea francezilor votează extremiști

Alegerile prezidențiale din Franța par să fie acaparate de...

Ce perturbări va aduce vortexul polar

Ce perturbări va aduce vortexul polar Experții în climatologie au...

Cum ajută tehnologiile moderne la diagnosticarea și tratarea unei boli grave a bărbaților

Cum ajută tehnologiile moderne la diagnosticarea și tratarea unei...

PSD vrea să desființeze 26 de județe

PSD vrea să desființeze 26 de județe România ar putea...

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE

Restanțe : contracte nesemnate de România pe SAFE România a...

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete de 10 ori mai scumpe

România doboară drone de 50.000 de dolari cu rachete...

Când soarele se va stinge

Când soarele se va stinge Atunci când, inevitabil, Soarele își...

Încălzirea globală, semne catastrofale

Încălzirea globală, semne catastrofale Calotele glaciare din Groenlanda și Antarctica...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img
Articolul precedent
Articolul următor