Monday, April 6, 2026
9.8 C
Bucharest

Un oficial dezvaluie un adevar incredibil despre suprafata romaneasca a Marii Negre

Investitorii nu pot instala turbine eoliene offshore în România, întrucât încă nu se cunoaşte cu exactitate care este instituţia care ar trebui să concesioneze companiilor suprafeţe sau terenuri din Marea Neagră pentru acest tip de activitate, a declarat, luni, Niculae Havrileţ, director şi expert în Ministerul Energiei, în cadrul unei conferinţe de specialitate.

“România are un potenţial foarte mare de instalaţii eoliene offshore, vorbim de mii de MW. Banca Mondială ne oferă sprijinul de a plăti o consultanţă externă pentru a avea o lege specială, aşa cum există în alte ţări, precum Marea Britanie, Danemarca, Polonia”, a spus oficialul ministerial.

Potrivit acestuia, Secretariatul General al Guvernului analizează în prezent care este instituţia care se va ocupa de concesionarea suprafeţelor maritime pentru acest tip de activitate.

“Considerăm că trebuie să ştim exact cine şi cum concesionează terenurile sau suprafaţa marină. În România nu avem o instituţie care să gestioneze activitatea de concesionare a fundului mării pentru aceste activităţi. Nu ştim, pentru că, la rândul său, Secretariatul General al Guvernului a încheiat un contract de consultanţă pentru a stabili modalitatea de gestionare a acestui teritoriu de sub suprafaţa marină. Când SGG va finaliza această acţiune, probabil vom vedea, va fi definită instituţia care să gestioneze zona respectivă”, a explicat Havrileţ.

El a arătat că interesul investitorilor este mare, având în vedere potenţialul eolian care există acolo.

“Este clar interesul marilor producători de energie eoliană pentru această zonă în România, aici trebuie să aduc aminte că şi Hidroelectrica are planul de 300 de MW, interese care vin de la mari companii din Europa, Verbund, de exemplu, care vor o asociere cu Hidroelectrica, sau companii care au lucrat în Danemarca sau Germania în aceste zone, să investească şi să ne arate tehnologia în acest tip de activităţi”, a mai spus reprezentantul ministerului, prezent la conferinţa “Energia postcoronavirus”, organizată de Profit.ro.

Acesta se aşteaptă ca şi companiile care au concesionat perimetre petrolifere din Marea Neagră şi caută gaze să fie interesate şi de investiţia în sectorul eolian offshore.

“Ei deţin deja tehnologii care să poată instala ferme eoliene. Au platforme, au mijloace de transport, ne aşteptăm ca aceste companii să-şi manifeste interesul cât mai repede”, a precizat Havrileţ, citat de Agerpres.

Hot this week

Steaua, club cu mari probleme

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a prezentat joi concluziile controalelor...

Macron spune că Trump amenință stabilitatea în NATO

Șeful statului francez Emmanuel Macron i-a reproșat joi președintelui...

Europarlamentarul francez Rima Hassan, arestată pentru apologia terorismului

Eurodeputata franco-palestiniană Rima Hassan a fost plasată joi în...

Comisia Europeană salvează vinul franțuzesc

Comisia Europeană a anunțat miercuri că eliberează un sprijin...

186 miliarde de dolari, pierderea țărilor arabe în război

Războiul declanşat de atacuri aeriene comune ale Israelului şi...

Topics

Steaua, club cu mari probleme

Ministrul Apărării, Radu Miruță, a prezentat joi concluziile controalelor...

Macron spune că Trump amenință stabilitatea în NATO

Șeful statului francez Emmanuel Macron i-a reproșat joi președintelui...

Europarlamentarul francez Rima Hassan, arestată pentru apologia terorismului

Eurodeputata franco-palestiniană Rima Hassan a fost plasată joi în...

Comisia Europeană salvează vinul franțuzesc

Comisia Europeană a anunțat miercuri că eliberează un sprijin...

186 miliarde de dolari, pierderea țărilor arabe în război

Războiul declanşat de atacuri aeriene comune ale Israelului şi...

2 aprilie, ziua ridicării drapelului României la Cartierul General al NATO

2 aprilie 2004. Acum 22 de ani, drapelul României...

170 de ani de la încheierea războiului Crimeei, moment crucial pentru România modernă

Războiul Crimeii (1853-1856), purtat între Rusia și puterile europene,...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img