Deputatul PNL Matei Dobrovie se declară împotriva obligativităţii vaccinării, acesta spunând că vaccinurile sunt şi trebuie să rămână o procedură medicală opţională. Dobrovie vine de la USR si s-a remarcat ca un reprezentant al unei aripi ce sustine curentele eurasianiste, anti-occidentale, ale caror baze au fost puse de Alexandr Dughin, un soi de nou Rasputin al Rusiei, apropiat de Vladimir Putin. Teoriile conspirationiste, amestecate cu fundamentalism religios, negarea stiintelor medicale si propagarea unor false valori – toate cu dorinta declarata de a submina sistemul de valori occidentale din lumea libera – se regasesc in curentul eurasianist. Initiativele extrem de periculoase, impotriva recomandarii ferme a medicilor, ca vaccinarea sa fie “optionala”, a dus in Romania, in ultimii ani, la moartea a peste 100 de copii si la explozia unor boli care au inceput sa fie eradicate inca de acum 100 de ani. 


”Sunt împotriva obligativităţii vaccinării! (…) Vaccinurile sunt şi trebuie să rămână o procedură medicală opţională, pe care cetăţeanul o accesează dacă doreşte. Nu sunt împotriva vaccinării per se, ci a obligativităţii”, scrie Matei Dobrovie pe pagina sa de Facebook.

El precizează că a primit în ultima vreme foarte multe mesaje privind legea vaccinării obligatorii.

”Am primit în ultima vreme foarte multe mesaje privind legea vaccinării obligatorii. Proiectul a fost adoptat în cvasiunanimitate la Senat pe 23 octombrie şi înregistrat la Camera Deputaţilor pe 30 octombrie, a primit termen final pentru depunerea amendamentelor – 7 noiembrie, doar o săptămână! Am depus atunci mai multe amendamente pentru eliminarea obligativităţii”, adaugă el.

De atunci, proiectul este blocat la Comisia de Sănătate din Camera Deputaţilor

”Consimţământul pentru orice tratament medical nu poate fi prezumat, ci trebuie să fie un consimţământ informat, exprimat în prealabil, expres şi neechivoc, supunându-se prevederilor legale referitoare la drepturile pacientului. Este esenţială informarea privind riscurile şi posibilele efecte adverse pe care trebuie s-o facă medicul. Nu putem vorbi despre o neglijare medicală dacă părinţii aleg să nu îşi vaccineze copilul”, mai spune Matei Dobrovie.

Informarea trebuie să privească atât avantajele, cât şi dezavantajele vaccinării, precizează deputatul.

”Copilul ce prezintă anumite particularităţi incompatibile cu anumite vaccinări sau cu toate vaccinările trebuie să beneficieze de o protecţie suplimentară, transpusă într-o adeverinţă de contraindicaţie definitivă la anumite vaccinuri sau la toate vaccinurile. De asemenea, consider inadmisibil ca într-o democraţie medicii să fie sancţionaţi dacă îşi exprimă o opinie legată de vaccinare care nu este în consonanţă cu cea a autorităţilor”, afirmă deputatul.

Pe de altă parte, multe firme mici şi chiar medii nu au posibilitatea financiară de a susţine cheltuieli suplimentare, cum ar fi cea cu vaccinurile.

”Aceste firme vor avea două opţiuni: fie vor renunţa la o parte din personal, procesul de producţie urmând a fi perturbat, fie pur şi simplu vor închide”, subliniază el.

SI ACTUALUL MINISTRU AL SANATATII ARE INDOIELNICE, DESI E MEDIC

Ministrul Sănătăţii, Victor Costache, declara la începutul lunii decembrie, în contextul referiririlor la vaccinul antigripal, că nu este de acord cu introducerea vaccinării obligatorii, ci mai degrabă în campanii ample de conştientizare.

”Numai o parte din statele membre ale UE au impus vaccinarea. Eu nu cred în nimic din ce este restrictiv şi ce este impus. A impune compromite orice noţiune. Cred în campanii foarte bune de comunicare şi cred în dorinţa părinţilor de a asigura ce este mai bun pentru copiii lor şi lucrăm împreună cu Organizaţia Mondială a Sănătăţii şi vom prezenta în perioada următoare mai multe campanii pentru a apăra conceptul de vaccinare”, a spus ministrul Sănătăţii, potrivit news.ro

PSD a anunţat recent că susţine dezbaterea în procedură de urgenţă a legii prin care vaccinarea ar deveni obligatorie şi că parlamentarii PSD vor vota acest act normativ.

PS1 : Intreb oficial – PNL sustine opinia acestui individ?

PS 2 : Prof dr Adrian Streinu Cercel, directorul Institutului de Boli Infectioase Matei Bals,  face apel către oameni să se vaccineze. „Deci, gripa poate să omoare, de aceea se face program de imunizare. Nu se face program de imunizare că vrea cineva să mai vândă un vaccin. Singura modalitate de intervenţie este vaccinarea. Ţineţi cont că are o perioadă de incubaţie foarte interesantă: între trei ore şi trei zile. (…)  Avem gripă în România şi se moare de gripă în România. Dacă nu dorim să facem gripă şi nu dorim să murim eventual de gripă, avem o singură modalitate: să ne vaccinăm. Restul sunt filosofii. Filosofia nu omoară, (…) dar pe unii care au făcut gripă i-am văzut murind şi urât, adică cu imposibilitate de a respira, cu plămân artificial, adică nu e o joacă. Deci, vaccin”, explică Streinu-Cercel

PS 3 : Dobrovie si Costache au citit ce spune prof.dr. Adrian Streinu-Cercel sau lectureaza Ivan Turbincă?!

 

 

1 COMMENT

  1. Are cv ul la secret sau nu e mai nimic in el?
    N am auzit de el…si cred ca nu sunt singura…
    De ex. ce limbi straine cunoaste…

Leave a Reply