Wednesday, October 28, 2026
11.9 C
Bucharest

Un semnal ca si alti politicieni vor fi arestati

Despre decizia Inaltei Curti de a-l aresta pe fostul ministru de finante Darius Valcov cred că-i un semnal că povestea cu arestările va continua. O să mai avem parte de astfel de decizii.

Ar putea să fie un indiciu și pentru alți parlamentari care n-au primit aviz pentru arestare și stau liniștiți.

L-am văzut pe Radu Mazăre umblând de fiecare dată cu o geantă mare după el, semn că se aștepta, iar Darius Vâlcov a cerut întotdeauna să fie dat avizul pozitiv pentru cererile DNA.

Atat Radu Mazare cat si Darius Valcov au fost scutiti de Inalta Curte de arest la Politie, prin decizii anterioare. Azi s-a intors roata.

Dacă instituții din această țară au date preliminare, efectuează anchete în legătură cu oamenii politici, ar fi bine să le comunice premierului și președintelui pentru a nu semna pentru un mandat care să mai fie valabil doar pentru o lună-doua, apoi sa fie retinuti si arestati. E o chestiune esentiala pentru imaginea si interesul Romaniei, daca institutiile judiciare inteleg ce inseamna asta.

Hot this week

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe

Un pilot de MiG duce Bulgaria în turbulențe Afirmațiile făcute...

România nu apare în clasamentul european cu cele mai prietenoase orașe

România nu apare în clasamentul european cu cele mai...

Franța abrogă Codul Negru

Franța abrogă Codul Negru Parlamentul a abrogat în mod simbolic,...

Evoluții în stabilirea Moon Base

Evoluții în stabilirea Moon Base Agenția spațială americană, NASA, a...

Topics

Cum poate fi tratată modern o boală gravă a bărbatului

Cum poate fi tratată modern o boală gravă a...

Nicuşor Dan : manipularea informațională și interferența străină pot influența procese electorale

Președintele României, Nicușor Dan, a transmis miercuri, 21 octombrie...

NATO : vom întări apărarea la Marea Neagră

Statele membre NATO vor desfășura în regiunea Mării Negre...

Related Articles

Popular Categories

spot_imgspot_img