Home Articole Un text extraordinar : Augustin Buzura – “Mândria de a fi slugă”

Un text extraordinar : Augustin Buzura – “Mândria de a fi slugă”

48430
31
SHARE

Augustin Buzura este unul din cei mai rasati intelectuali ai Romaniei de azi. Academician, om de cultura, fondatorul Fundatiei Culturale Romane (azi ICR). Un psihiatru cu o rara afinitate creativ-literara, academicianul Buzura scrie comentarii in Revista Cultura. Mereu implicat – ca si in vremea regimului comunist care l-a hartuit pentru romanele sale valoroase si incomode – Augustin Buzura nu iarta nici azi nimic din impostura, batjocura, abuzul si prostia care ies ca broasca raioasa din mlastina politicii romanesti. Iata ultimul comentariu al domnului academician.

Mândria de a fi slugă

Cred că în nicio ţară din lume nu se vorbeşte mai mult decât la noi despre lege, legalitate, Constituţie şi tot ce ţine de justiţie, prin aceasta din urmă înţelegându-se doar D.N.A. Experienţa arată că numai ea este mai presus de lege, de Parlament, de Guvern, de oricine şi de orice, doar D.N.A. nu plăteşte pentru greşeli şi nu dă nimănui socoteală.
Cei ce cunosc ori au trăit perioada de după război, a instalării şi a practicilor comunismului primitiv, vor spune ca şi mine, că am ajuns să retrăim cam tot ce ne-a fost dat să detestăm atunci, dar cu o şi mai mare greaţă. Bolnavilor de gargară pe marginea legilor, ar fi momentul să le amintim de Articolul 3 din Constituţia Republicii Socialiste România din 1986, în care se stipulează, pentru a elimina orice dubiu, că: „În Republica Socialistă România forţa politică conducătoare este Partidul Comunist Român.“ Dacă prin absurd  s-ar acorda teoria cu practica şi s-ar înlocui, să zicem, procuratura cu Partidul Comunist, nu s-ar mira nimeni, cum nu s-a mirat nimeni când partide întregi au trecut peste noapte de la stânga la dreapta fără ca vreun membru, fie şi din greşeală, să se opună sau chiar să observe schimbarea. Şi, cum lesne se înţelege, toate se fac în numele interersului naţional, al imaginii României sau chiar al prestigiului României în Europa şi în lume, sintagme care, atât cât va dăinui biologic actuala clasă politică, ar trebui interzise, adică ferite de ridicolul în care au fost coborâte de casta prostimii cu ştaif. Oare mai avem o ţară a noastră? Nu cumva suntem chiriaşii unui mall în faţa căruia se joacă demult o piesă tâmpită prin care ni se administrează subliminal altă istorie, alte valori şi credinţe încât am ajuns să nu mai ştim cine suntem. Oamenii s-au resemnat atât de mult cu falsurile şi abuzurile de orice fel, încât a spune adevărul, a arăta cu degetul hoţia, impostura şi mârlănia au devenit acte de curaj. Iar a avea curaj este un pericol pentru o putere ai cărei piloni de susţinere au devenit frica, delaţiunea şi ignoranţa. Cineva, mai stăpân pe sine şi mai detaşat de metodele enoriaşilor lui Stalin, şi-a amintit de o glumă veche pe care, actualizând-o, vom spune că este despre procurori; voi încerca să o transcriu în aşa fel încât să nu lezez obrazele subţiri ale patriei. Se zice că un cetăţean fugea odată mâncând pământul, înspăimântat de o echipă specializată în a tăia o anumită glandă masculină supranumerară. Un cunoscut, văzându-l, îl întreabă ce are de fuge atât de disperat, dar aflând care era motivul fricii acestuia izbucneşte în râs: „Fugi degeaba, doar ştii că la tine nu-i cazul, ai şi tu două ca oricare alt bărbat!“ „Da, ai dreptate, atâta doar că ăştia mai întâi le taie şi abia pe urmă le numără!“ Aşa şi la noi, în ultima vreme: Beciul Domnesc a devenit un loc în care se face numărătoarea după tăiere. Privită din spaţiul respectiv şi prin lentilele procurorilor, ţara însăşi este un „grup infracţional organizat“, deşi, dacă inversăm termenii, cred că n-am fi atât de departe de adevăr. Procurorii şi-au dovedit eficienţa în lupta politică. Alt stăpân, aceleaşi metode. Ei înclină balanţa în Parlament, în Guvernul României, în viaţa socială. Puterea lor destructivă este uriaşă. Ei îi pot da şi îi vor da preşedintelui nu numai „guvernul său“, ci şi ţara sa, adică, mai pe româneşte, moşia sa. Oricum, din Beciul Domnesc nimeni nu iese nepătat şi nimeni nu-şi mai poate continua cariera. Sigur, mulţi şi-au meritat şederea pe acolo, dar peste ei şi peste milioanele furate s-a aşternut liniştea, căci fără acele hoţii, unele funcţii, chiar cele mai înalte, n-ar fi fost posibile. Inscripţia de la intrarea în „Infernul“ lui Dante ar fi destul de potrivită pentru rezervaţia pomenită, deşi „Infernul“ lui Băsescu şi al lui Iohannis merită o alta, cu specific naţional, care să ne oblige pe toţi să ne amintim de anii în care ne-am dovedit laşi, incapabili să ne merităm libertatea dobândită de alţii cu mult prea mult sânge. Câteva luni crezusem că domnul Klaus Iohannis s-a rătăcit pe drumul cel bun, dar s-a grăbit să nu ne lase prea mult timp pentru iluzii şi a optat pentru drumul cel mai bătut cu putinţă, al înaintaşului său, care i-a lăsat moştenire o echipă de oameni rodată, ascultătoare, dar cu vechi şi justificat abonament la Beciul Domnesc. Dacă aceştia au folosit bani necuraţi pentru a-i câştiga victoria în alegeri a lui Băsescu, au devenit ei cinstiţi şi curaţi în campania pentru alegerea actualului preşedinte? Cunoscători ai tuturor dedesubturilor, oameni cu o înaltă calificare la acest capitol, mai pot fi ei acuzaţi fără riscul de a zgudui tot lanţul de relaţii? După ce vor rezolva cu PSD-ul şi cu guvernul „nelegitim“, cum spune doamna Gorghiu şi papagalii ei, procurorii vor găsi alte priorităţi: poate că unii nu sunt destul de blonzi sau de înalţi, de exemplu, poate că planul de arestări al „Europei civilizate“ va fi îndeplinit. Fără îndoială, există şi explicaţii logice ale cedării şi laşităţii generale în faţa ţuţărilor dictatorilor băştinaşi. Pe vremea Răposatului, orice ordin tâmpit, orice absurditate se justifica arătând cu degetul în sus: „Ãla“ şi „Aia“. Acum se bate cu degetul pe umăr, iar cei mai îndrăzneţi, „cunoscătorii“ „ştiu“ că voturile se numără în altă parte, că membrii unui obscur sinod diplomatic dau firmanele, iar haraciul este, de mai bine de un sfert de veac, ţara. Această ţară foarte bogată odinioară, care a rămas fără industrie, fără agricultură, fără bogăţiile subsolului şi fără forţa de muncă. Un mall cât hotarele ei, dar cu mulţi săraci, mai ales cu duhul, şi cu cele mai performante lichele care se mândresc cu statutul lor de supuşi umili şi credincioşi celor mai puternici decât ei şi al căror dispreţ nu-i supără, dimpotrivă. Pentru mulţi acesta este şi o ciudată sursă de energie şi încredere. Ei au certitudinea că există atâta timp cât simt acest sentiment. Să dispreţuiască, dar atunci să mă dispreţuiască pe mine! Felul în care am pierdut toate cele mai înainte pomenite ar ocupa un loc de seamă în orice istorie a lichelismului naţional, dar şi a prostiei. Asediul brutal, imediat după ultimul război, dar şi după Revoluţie asupra valorilor naţionale şi a tradiţiilor ar ocupa un loc de cinste chiar şi într-o Istorie universală a prostiei. Măcelărirea cailor odată cu apariţia primelor tractoare este un alt exemplu, luat la întâmplare. Numirea în funcţii de răspundere a ignoranţilor şi taraţilor. „Spune-mi cum îi recunoşti/ Dintre proşti pe cei mai proşti“? se întreba Arghezi. Astăzi, după nişte zeci de ani, am ajuns să fim din nou raiul diletanţilor, activiştilor, învârtiţilor şi veleitarilor care au infestat, incredibil de repede, apele curate ale Revoluţiei şi, fireşte, libertatea a îmbrăcat foarte repede uniforma lor. Explicaţii? Nu ştim să apăram ceva ce, până nu demult, n-am avut niciodată. Moise şi-a ţinut poporul în pustie până au murit toţi cei care au fost robi în Egipt. La noi, cei ce au fost robi în comunism nu mai au importanţă, dar ne înspăimântă urmaşii lor pentru care libertatea nu are nici un înţeles. Trăiesc într-un spaţiu fără valori, fără istorie, fără credinţă şi cu dispreţ pentru cultură şi educaţie. Altfel, europeni, anticomunişti şi vegetarieni care nu concep viaţa fără seminţe de cânepă. Vorbesc mai mult decât înţeleg şi, în comunicarea scrisă, pe facebook, desigur, folosesc pe î din i şi iubind diaspora pe care n-o cunosc îşi manifestă preţuirea pentru preşedinte. Alţii, din alte spaţii geografice şi spirituale merg în direcţia arătată de propria lor istorie şi civilizaţie, indiferent de dificultăţile de orice fel sau de sirenele care încearcă să-i atragă spre zări neaşteptate. Noi mergem pe drumul cel bun abia după ce le-am încercat pe toate celelalte. Mai există, ceea ce s-ar putea numi, povara libertăţii. Fromm dovedeşte că, pe lângă dorinţa înnăscută de libertate, există şi o dorinţă instinctivă de supunere. La autorităţi, la un conducător puternic, la diverse legi interioare ce ţin de convingeri, reguli cu care indivizii s-au născut etc. Poate fi la mijloc forţa energiei lor vitale sau o slăbiciune şi o neputinţă fundamentală, ba chiar şi conştiinţa insignifianţei. Fromm a găsit în Fraţii Karamazov de Dostoievski un foarte convingător exemplu de incapacitate de a suporta libertatea: „… nu are o nevoie mai arzătoare decât aceea de a găsi pe cineva căruia să-i poată ceda cât mai repede posibil acel dar al libertăţii cu care el, nenorocitul, s-a născut“. Tot într-un anumit tip de slăbiciune trebuie remarcată şi pulsiunea sadică, adică plăcerea de a provoca celuilalt sau celorlalţi durere. Cei interesaţi de viaţa politică înţeleg foarte bine această nevoie atât de manifestă. Învingătorul nu se mulţumeşte să aibă totul, ci are nevoie şi de suferinţa celor învinşi. La Beciul Domnesc stau nu numai hoţi şi învârtiţi, ci şi adversari, unii nevinovaţi. Alţii, terorizaţi de aceeaşi sete de sânge, îşi aşteaptă rândul la exterminare politică. Ţine aceasta de componenta sadică a învingătorului, despre care vorbeam, sau de un calcul rece, economic? Mai există vreun român bogat care să conteze în vreun top cât de cât serios? Dacă eşti bun pentru ţară, şi nu pentru dirijorii din umbră, există procurori pentru orice evadare din rând şi câte o cucoană care să te anunţe că eşti nelegitim. Dar la fel de trist, cel puţin la fel de trist, existã şi o mulţime care nu ţine seama de ceea ce a primit, ce distanţe şi pierderi s-au recuperat, ci de ceea ce n-a primit încă. Motiv să se simtă mai confortabil în… corul robilor.

 

31 COMMENTS

  1. Dl. Radu Tudor,

    Va rog sa luati masuri pentru ca unii dintre comentatori cloneaza nickname-urile altora (spre exemplu comentatorul “paris”, care imi copiaza nickname-ul), postand in numele lor tot felul de ineptii de texte pline de greseli gramaticale, tot felul de aberatii despre PIB si despre ecuatia de gradul II cu x si zero.

    Va rog sa luati masuri si sa blocati acesti indivizi care incearca trimita in derizoriu nivelul discutiilor de pe blog si sa distruga dialogul dintre comentatori!

    Va multumesc!

  2. Off-topic:

    Dl. Radu Tudor,

    Va rog sa luati masuri pentru ca unii dintre comentatori cloneaza nickname-urile altora (spre exemplu comentatorul “paris”, care imi copiaza nickname-ul), postand in numele lor tot felul de ineptii de texte pline de greseli gramaticale, tot felul de aberatii despre PIB si despre ecuatia de gradul II cu x si zero.

    Va rog sa luati masuri si sa blocati acesti indivizi care incearca trimita in derizoriu nivelul discutiilor de pe blog si sa distruga dialogul dintre comentatori!

    Va multumesc!

  3. Excelent articolul, dar atâta vreme cât parlamentarii nu votează o Lege a răspunderii magistraţilor, merită cu toţii să intre la puşcărie. Pe nedrept, dacă se poate. Ca să vadă cum e.

  4. D-le, cred ca in tara asta principala eterna problema sunt serviciile de securitate ale statului, asa numitii patrioti ai neamului care fac ei bravada tot timpul de cat de patrioti au fost si sunt ei! La noi serviciile de securitate fac legea inca de pe vremea lui Al. Ioan Cuza, si fac legea si in prezent la intelegere cu burghezii de la Inalta Poarta. Dar, cum spunea si dl. Mircea Badea, pe astia din serviciile secrete (multi fiind fosti lucratori din cele 5 directii ale securitatii lui Nea Nicu), nici nu ii alege si nici nu ii cunoaste nimeni! Adica, ei sunt un fel de luptatori ninja care ne promit ei noua ca lupta pentru noi si in numele nostru si ca ne apara integritatea nationala si bogatiile patriei, fara ca noi sa stim cine dracului sunt si fara sa ii si cunoastem! Pe langa ca oricum, pe acesti moldoveni nu ii controleaza nimeni si nici noi nu putem sa ii influentam cu absolut nimic, noi ca populatie! Astia supravegheaza si ghidoneaza totul pe plan intern si extern, atat interesele economice, cat si cele geo-politice si financiare. Final de turneu!

    Daca vreti sa intrebati de ceva sau altceva, intrebati mai bine care mai e rezerva de valuta si in aur de la BNR, ca sa stim si noi cum mai stam! Si intrebati daca pot sa va spuna in prezent, la BNR daca mai sunt si alti actionari si in ce procent detin actiunile, ca sa stim si noi daca BNR mai apartine statului, adica populatiei! Cred ca e mai important, decat cu mitocanii din politica damboviteana romaneasca zi lumina, care oricum ei nu au nicio influenta/importanta! Ei sunt relevanti doar pentru circ, cel mult …

  5. Acest material trebuie să-l citească şi şă-l imprime în memorie orice politician sau orice numit pe funcţie, că nu omul de rînd ia decizii pentru o ţară sau pentru o naţiune!

  6. Din fericire Romania are multi oameni de aceasta talie ,dar din nefericire sunt tinuti intr-un fel de intuneric deoarece infractorilor din ziua de azi nu le plac oamenii inteligenti si asta este exact ca atunci cand au venit comunistii la putere .

  7. e un fin intelectual cat timp zice ceva rau de iohannis, de iubitorii de diaspora si plesu. penibil.
    textul de introducere induce o prejudecata inainte de a citi articolul. daca nu vrei slugi, lasa oamenii sa gandeasca singuri si macar lasa-ti parerea ta sa fie ultima.

    • Cum asa, “…parerea ta sa fie ultima”? Si cat s-o astepti pe penultima, spre a ti-o spune in sfarsit p-a ta, mai devreme decat la calendele grecesti?
      In rest e clar: Iohannis, “iubitorii de diaspora” cu tot cu ea( cu diaspora insasi, adica), Plesu = tabu!

  8. „Victoria Nuland: În România, avem un parteneriat prin care pregătim procurorii să identifice, să investigheze şi să trimită în judecată cazurile de corupţie. ‪Coruptia‬ rămâne o problemă în această regiune. Slăbeşte democraţiile, creşte şomajul şi tulburările civile. Deschide vulnerabilităţi pe care autocraţii, statele petrolifere şi extremiştii violenţi le exploatează, deschizând uşi prin care cumpără politicieni, subminează guvernarea democratică şi statul de drept. Pentru a limita acţiunea forţelor anti-democratice, SUA este partener cu Europa Centrala şi de Est în Emerging Donor Challenge Fund”

  9. Tot respectul , domnule Tudor pentru ca publicati articolele unor personalitati . In tineretea noastra romanele domnului Buzura se vindeau de sub tejghea sau pe tejghea , dar impreuna cu trei carti nevandabile , legate cu sfoara de romanul acestui scriitor exceptional . Daca nu reuseam sa ni-l procuram in nici una dintre variante , multiplicam respectivul roman la xerox . luindu-l de la un prieten mai norocos . Eram tineri si suportam greu “rigorile” comunismului , dar existau scriitori ca domnul Augustin Buzura , Constantin Toiu , Marin Preda , s.a.m.d. , care spuneau lucrurilor pe nume cu o maiestrie si o complicitate autor-cititor , cu care de fapt reuseau sa ne pastreze speranta si sufletele aproape nealterate . Tot respectul , domnule academician Buzura !

  10. Existenta unor astfel de oameni imi reda speranta pentru tara asta, desi acest fel de gandire este extrem de rar in societatea romaneasca. Asa ca de fiecare data cand vad un astfel de roman, as vrea sa construiesc un zid in jurul lui, ca sa nu-l atinga nici o rautate. Si rautate e multa aici la noi. Trebuie sa cultivam, sa promovam si sa protejam aceste valori. Sper sa intelegem asta pana nu va fi prea tarziu.
    https://cristianmoldoveanu.wordpress.com/2015/05/09/de-ce-dezamageste-profund-pnl-ul/

  11. Augustin Buzura nu poate fi, nimeni altul, decat Augustin Buzura. Intrebati mascaricii astia de politicieni daca au citit sau au auzit macar de: Vocile noptii, Orgolii, Drumul cenusii, Refugii etc., carti pe care le citeam inainte de 1989. Puneam la bataie toate relatiile ca sa le pot cumpara. Cine isi mai aduce aminte astazi sau cine mai citeste, in afara unor impatimiti, literatura ” obsedantului deceniu”. Parafrazand, Marin Preda, cu siguranta ar spune astazi: daca ma obligati sa scriu despre democratie, justitie independenta,interes national ma sinucid. Numai ca inainte de 1989 el se referea la realismul socialist.
    Toata stima,consideratia si respectul pentru D-nul academician Buzura!

    • Existenta unor oameni retrograzi ca Augustin Buzura si grupul de simpatizanti (medie de varsta 50+) ma lasa fara nici un fel de speranta.
      Anti-comunisti care n-au inteles capitalismul si care se intorc catre stanga.

      Multumim Radu Tudor ca scoti in fata oameni atat de in varsta, si atat de ramasi in istorie, incat ajung sa-i dam exemplu negativ (“sa nu ajungi ca Buzura: sa lauzi PSD”).

  12. tradus din academicianul buzura avem o tara de tampiti. stersii pe creier pardon, tinerii frumosi si liberi da pa net vorba lui badea sunt orice numai inteligenti nu. aparenta manuirii cu dexteritate a tehnologiei moderne ascunde totusi o inteligenta redusa a carei singura sursa de informatie este netu. asa ai surpriza sa vezi ca in orice discutie pe orice tema ti se aduce drept argument final : asa am vazut pe net.lipsa culturii , lipsa inteligentei, prostia pe scara larga e caracteristica acestor noi generatii pentru care un examen de bac devine piatra de incercare a existentei lor. o nota de trecere echivaleaza cu o ascensiune pe everest!!!??? te uiti la tv cum vorbesc, ce debiteaza, incerci sa discuti cu ei atunci cand vin la angajare si constati ca o diploma luata la o facultate de 2 lei da nastere la niste pretentii de te crucesti. repet, am crezut ca baselu debiteaza o tampenie enorma dar a spus un mare adevar scoala romaneasca scoate tampiti si nu oricum ci pe banda rulanta. varfurile , cei care muncesc, cei care se straduiesc, sunt prea putini si bine ca exista fundatii care incearca sa-i sprijine sa nu se piarda in anonimatul masei largi de tineri a caror singura dorinta sunt telefoanele mobile, tabletele, “excursiile” prin discoteci si baruri. viitorul tarii devine din ce in ce mai negru si din pacate cei care decid, clasa politica se muleaza perfect pe societate. de la persedinte, un calmpau a carui singura grija e bunastarea lui in jos nu avem sperante la mai bine. si atunci cand apar, cand cat de cat ne merge bine, alti tampiti fac tot posibilul sa ne bage iar in rahatul din care incercam sa iesim.

  13. Pastrez acest articol ca si multe altele, pe care le consider de referinta! Necazul sau disperarea, este ca nici ca va fi citit vreodata de cei care ar trebui sa-l citeasca si sa ia aminte. Lectiile acestea ar fi trebuit sa le auda timp de 25 de ani politicienii, parlamentarii si toti cei din sistem. Din pacate Academia Romana, cu exeptia D-lor Academicieni Dinu C.Giurescu, Augustin Buzura, Dan Berindei, probabil si altii pe care nu i-am retinut, a fost intr-un ”non combat” permanent fata de tot ce s-a intamplat cu Romania de dupa’89, social, economic, invatamant, sistem medical etc. Eternii bugetari ai institutiilor de forta, s-au reinventat, s-au readaptat. In acest moment, nu exista nici o contrapondere la acest sistem si nici o intentie, eventual din interior de vreo schimbare.Totul se rezuma la un compromis pe care il suportam astazi.

  14. Toti niste slugi.Iliescu sluga puterii,Basescu sluga averii,Iohannis sluga nemtilor,austriecilor…Iar de Ponta ce sa ma spui…slugulita celor care l-au promovat.

  15. O societate în care trebuie să dispară liderul pe cale naturală, înseamnă că are anticorpi slăbiți sau slabi – care nu-și exercită menirea 3:)

  16. • ► O societate în care un lider deviant dispare doar pe cale naturală, are anticorpi slăbiți – care nu-și exercită menirea 3:)

  17. Unde sunt cei care spuneau ”NU NE VINDEM TARA” ? Si ai nostri ce-au facvut , ce a mai ramas din ea? Cati indraznesc sa citeasca acest articol si sa-l comenteze ce cei care vor guvernul lor ,pentruca ori a mai ramas ceva de furat ori li s-au golit pungile si asteapta sa le incarce din nou pentru urmatoarea campanie electoral?
    Atata timp cat facem ce spun altii si nu ce vrem noi , vom ramane mereu la coada Europei.
    Vreau ”GUVERNUL MEU” asta inseamna dupa ei DEMOCRATIA si nu VOCEA POPORULUI . Si atunci ce-i de facut ? Simplu sa avem curajul grecilor si chiar al vecinilor unguri care au niste conducatori demni si nu joaca dupa cum le canta altii.

  18. Da, România este o țară cu venele tăiate! Din păcate, ANTIROMÂNUL PERFECT, pe numele său interbelic – KWJ, pregătit temeinic pentru „lucru bine făcut”, ne face! Singura soluție? Adevărata revoluție!

  19. Tara e asa cum au facut-o “Stalin si poporul rus” si ciracii lor din Romania. Mai vechi sau mai noi. Cand incercam sa ne eliberam de vechile figuri si metode, mai ales ca e vorba de niste hoti ordinari (culmea, numai hoti, fufe si tradatori abjecti), sar cu gura slugile lor… cu gulere albe…
    Astia sunt adevaratele slugi! Cei care apara hotia si iau atitudine impotriva legilor si procurorilor.
    In ce priveste procurorii, trebuie sa-si castige cinstit existenta. Si asta inseamna sa prinda hoti! Indiferent de culoarea politica.
    Sau se regreta timpul cand Partidul (oricare ar fi el) era forta politica conducatoare in Romania? Eu credeam ca “Nimeni nu e mai presus de lege.” Si in Romania, exista -sau se doreste- separatia puterilor in stat.
    Cand astfel de oameni incep sa macane impotriva democratiei, e clar de ce Romania e in halul in care e, de atita amar de vreme. Sa fie adevarata zicala aia -culeasa de un mucalit- “Mai aproape-s dintii, decat parintii!”?
    Domnul Buzura -si toti cei ca domnia sa- au uitat formula renascentista pe care s-a cladit toata elita culturala europeana: “Science sans conscience n’est que ruine de l’ame.”

  20. DANIELA RAŢIU: „Ați știut și ați tăcut. În termeni juridici, se numește complicitate…”
    5 martie 2015Blue SorinLasă un comentariuGo to comments
    Moștenirea lui Cristian Panait

    Ați știut și ați tăcut. În termeni juridici, se numește complicitate. Ați știut cu toții și ați pus umărul la destructurarea unui stat. Jurnaliști, politicieni, funcționari, procurori, judecători, medici, asistente medicale, profesori, portari, polițiști, primari, consilieri, cetățeni. Cu toții ați închis ochii.

    Daniela RațiuAți dat vina pe copii, rate, case, frigiderul gol, vacanțe în care ați vrut să mergeți și nu ați fi putut altfel, haine de firmă la care visați și pe care altfel nu vi le-ați fi permis, case cu piscină la care visați atunci când locuiați între betoane, la grămadă cu ”săracii și naivii”, mașinile de lux cu scaune din piele bej la care visați atunci când conduceați un hârb de mașină luată de la second. V-ați uitat în oglindă și v-ați spus că trebuie să o faceți pentru că nu aveți încotro, că o faceți pentru copiii voștri (deși vă e greu să recunoașteți egoismul sălbatic care v-a orbit, era doar pentru voi, obsesia compulsivă a acaparării de bunuri, terenuri, oameni).

    Vedeați în jurul vostru cum alții trăiau pe picior mare și atunci v-ați lăsat conduși de invidia care vă mușca din inimă. Puțin câte puțin, mecanismul justificării a orice și a oricum învârtea rotiță cu rotiță până când totul s-a relativizat. Linia roșie a devenit invizibilă. Ați trecut de cealaltă parte. Și când ați ajuns acolo, în lumea lor, când ați văzut că făceați parte dintre ei v-a umplut un sentiment de putere. Nimic și nimeni nu se putea atinge de voi, așa simțeați alături de cei la ale căror mese stăteați la început stingheri, băgându-vă în seamă, spunând câte ceva cu glasul gâtuit de emoție. Vă uitați în jur și vi se umplea inima de bucurie că sunteți parte din Marea Șmecherie Națională.

    Ați văzut cum se țes intrigile, interesele cum interferează, cum barierele politice și instituționale sunt atât de elastice. Toți își făceau curaj unul altuia spunând într-una, ca o mantră, ”nouă nu ni se poate întâmpla nimic. Îi avem pe toți la mână!”. Deja făceați parte dintre ei. Și ați văzut că, cu timpul, a început să se fure tot mai mult, era un fel de nebunie care vă cuprinseseră pe toți. Furtul era la drumul mare, haiducește, în haită: rafinării, păduri, fabrici, bugetul de stat la îndemână, oameni de toate felurile. Toți cuprinși de febra hoției, ca niște lăcuste. Televiziunile vă serveau și o fac în continuare pentru că jurnaliștii au venit cu voi la furat. În horă v-ați prins cu toții: politicieni, jurnaliști, procurori și judecători corupți, funcționari. De ”săraci și naivi” aveți nevoie doar ca să îi băgați în față atunci când aveți nevoie să se bată pentru voi să urle isterizați că voi sunteți doar ”victime politice”. Nu ați făcut nimic pentru ei pentru că cu banii lor v-ați îndestulat conturile, v-ați cumpărat case, mașini, afaceri și oameni. Fiecare dintre voi aveți un mic/mare alai de fraieri cărora le aruncați oase de la masa voastră și pe care îi puneți să semneze pentru voi.

    Această luxuriantă junglă a corupției pe care ați construit-o și din cauză căreia în România parcă nu se mai vede soarele, din când în când, ”Panaiții” o străbat și taie fără milă, încercând să taie din rădăcină, răul care ne sufocă, răul care pentru voi a devenit respirabil, de care sunteți dependenți. Acești Panaiți sunt tot mai numeroși. La început a fost doar el, Cristian Panait. Dar el a lăsat urme, ca niște pietricele într-o junglă întunecată, populată de fiare, iar pe urmele lăsate de el, ca niște jaloane, sunt tot mai mulți. Nu sunt doar procurori. Sunt și judecători, funcționari, jurnaliști, cetățeni. Sunt tot mai mulți. Și da!, le e foame de aer curat, de dreptate, de justiție, de principii, de normalitate.

    Filmul lui Tudor Giurgiu, ”De ce eu?”, pornind de la cazul procurorului Cristian Panait, tocmai această complicitate vinovată o devoalează. Această complicitate ca o pânză de păianjen țesută în ultimii 25 de ani de toți cei mânați de frică, de teamă, de foamea de bani. Pe asta s-a construit sistemul putred care astăzi pocnește ca un puroi. Așa precum i se spune în film protagonistului care joacă rolul lui Panait, asta caută Sistemul: unde vede foamea și nerăbdarea acolo se oferă bani, ascensiune, toate cadourile strălucitoare pe care le poate refuza doar un caracter puternic, construit pe valori fundamentale. Filmul lui Tudor Giurgiu a venit când trebuia. Acum câțiva ani acest film nu ar fi produs aceeași emoție. Astăzi, ”De ce eu?” marchează moștenirea lui Cristian Panait: continuarea a ceea ce el a început.

    Autor: Daniela Raţiu – jurnalist şi scriitor

    Sursa: evz.ro

Leave a Reply